Ce spune Vlad Petri despre filmul european

Regizorul român Vlad Petri, autorul flilmului "Bucureşti, unde eşti?". Foto: ffe.ro

Regizorul român Vlad Petri, autorul flilmului „Bucureşti, unde eşti?”. Foto: ffe.ro

Regizorul român Vlad Petri recunoaşte, întrebat ce este filmul european, că îi e greu să dea „o definiţie globală, care să înglobeze toate tendinţele, căutările, formele de expresie”. Potrivit lui Petri, „e greu de vorbit despre film european mainstream, la nivel de festival şi film independent în aceiaşi termeni”. Vlad Petri mărturiseşte că este interesat de „filme cu impact social, filme care atacă subiecte importante, vulnerabile, marginale.” 

În acelaşi interviu, acordat pentru site-ul ffe.ro, Vlad Petri mai vorbeşte despre filmul său Bucureşti, unde eşti?  („Cred că e despre societatea în care trăim, cu bune şi rele. E un film prin care ne dorim să problematizăm, să deschidem discuţii, să punem semne de întrebare şi nu neapărat să oferim soluţii”) şi despre ceea ce înseamnă pentru el Festivalul Filmului European („Îmi place că spectatorii pot vedea filme care nu au ajuns în cinematografe şi care au fost proiectate la alte festivaluri, la care ar fi greu, dacă nu imposibil să aibă acces. Îmi place că vin mulţi oameni la cinema, ceea ce e un lucru bun. A vedea un film într-o sală, în comunitate, împreună cu alţi oameni e o experienţă profund diferită de a sta acasă şi viziona filme. Indiferent de mărimea ecranului, sistem audio, conexiune la internet şi acces la torenţi”) şi face un apel pe care, afirmă, îl tot repetă: „Haideţi la cinema!”.

Filmul Bucureşti, unde eşti? va intra în cinematografe în data de 13 iunie.

Interviul integral e aici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: