Germaine, filmul pe care nu l-aţi văzut încă

Afişul filmului Germaine / Groenten uit Balen

Afişul filmului Germaine / Groenten uit Balen

Am văzut filmul belgian Germaine aşa cum văd eu filmele atunci când nu sunt pe DVD: pe sărite. Am prins începutul, o mică parte din cuprins şi încheierea. De obicei văd ori numai începutul, ori doar încheierea, ori câte ceva din cuprins, ceea ce mă ajută, fireşte, să-mi dezvolt imaginaţia. (Am explicat aici, altădată).

Trec rapid peste momentul înălţător în care vă spun că mi s-a părut un film OK, pe care nu mi-ar fi părut rău să-l văd cap-coadă. Să fie clar: nu e o capodoperă, multe faze (aproape toate) sunt previzbile, dar mi-a plăcut să descopăr nişte actori ce-mi erau totalmente necunoscuţi – fără să fie actori ieşiţi din comun, şi tocmai acest lucru mi se pare minunat: mă gândesc că se bucură de oarecare celebritate în ţara lor, dar mie, unui cinefil amator din estul Europei, numele lor îmi sunt necunoscute şi probabil aşa vor rămâne de săptămâna viitoare încolo, deşi mi-au fost simpatici (găsiţi aici distribuţia, cu foto). Mai mult decât atât, mi-a plăcut nu povestea, cât atmosfera. Să ne înţelegem, nu mă dau în vânt nici după peisajele industriale sau de suburbii muncitoreşti şi în niciun caz după subiectele care umanizează socialişti mai mari sau mai mici şi mişcări muncitoreşti incipiente.

Dar mi s-a părut foarte interesant să descopăr, în Belgia anilor ’70, o atmosferă pe care o cunoşteam foarte bine din România anilor ’80. Am revăzut sărăcia (deşi supermarketul din film e mult mai răsărit, incomparabil!, decât Alimentara lui Ceauşescu), am revăzut o lume în care până şi telefonul fix e un lux şi în care două fete urcă în cabina unui tirist străin, englez (una dintre ele chiar se retrage după o perdea cu gagiul, câteva minute), fără ca asta să le facă în vreun fel curve, ci doar nişte tinere zvăpăiate, ca să mă exprim astfel.

Deci nu mai povestesc, vă las să descoperiţi filmul şi săl vedeţi. Dacă reuşeşte cineva, chiar că pregătesc un premiu pentru el/ea, fiindcă filmele europene sunt destul de greu de dobândit chiar şi prin intermediul mătuşii din America.

Date tehnice:

Dacă tot aţi ajuns până aici, iată trailerul oficial:

2 comentarii to “Germaine, filmul pe care nu l-aţi văzut încă”

  1. Nu stiu ce sa cred despre filmul asta…
    OK inseamna „mediocru” in engleza, asa ca bazat strict pe calificativul tau de „film OK” nu se merita sa pierd 2 ore din viata cu vizionarea lui. Pe de alta parte se pare ca este vorba si de un premiu, asa ca astept mai multe detalii. Daca si premiul e „OK” atunci ma uit in alta parte.

    Apreciază

    • Premiul e OK, în funcţie de acela care îl primeşte. Pentru tine, de exemplu, ar putea fi super cool facsimilul unei pagini dintr-un carneţel scris undeva, pe coclauri, în vremurile alb-negru. Pentru altul, asta ar putea să nu însemne nimic. Altfel, o bere rămâne o bere oricând.

      Apreciază

Lasă un comentariu