Amintire de la Mănăstirea Dragomirna

Mănăstirea Dragomirna, mare câştigătoare azi la Premiile Europa Nostra, fotografiată în urmă cu patru ani de pe celălalt mal al lacului. Foto: Călin Hera

Mănăstirea Dragomirna, mare câştigătoare azi la Premiile Europa Nostra, fotografiată în urmă cu patru ani de pe celălalt mal al lacului. Foto: Călin Hera

Aflu, via Naiv, că Mănăstirea Dragomirna restaurează atât de bine încât a dat lovitura la Premiile Europa Nostra, ediția 2014, proiectul Frescele Mănăstirii Dragomirna datând din secolul al XVII-lea, Suceava, ROMÂNIA  obţinând atât un premiu la categoria Conservare, cât şi Premiul Publicului, pe baza voturilor a peste 10.000 de persoane. 

Mă bucur, ca pentru orice izbândă a cuiva din România, mai ales că o fotografie făcută de mine la Dragomirna, în urmă cu aproape patru ani, a fost pretext pentru un concurs de proză scurtă*.

Iată ce notam atunci, după excursia în Bucovina (2010) şi vizita la Dragomirna: A fost una dintre vizitele cele mai asteptate si, poate de aceea, dezamăgirea cea mai mare. Înăuntru tocmai se oficia o nuntă, asa că vizitarea bisericii a fost limitată drastic de acest eveniment. Fericit, of course! Turla era în renovare, îmbrăcată de schele. Măicutele, destul de acre. Ceea ce face toti banii (si nu costă nimic) este privelistea de dincolo de lac.

 

*

Era după-amiază când am făcut această fotografie. Eram pe malul celălalt al lacului de lângă Mănăstirea Dragomirna. Am un zoom bunicel. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Foto: Călin Hera

Era după-amiază când am făcut această fotografie. Eram pe malul celălalt al lacului de lângă Mănăstirea Dragomirna. Am un zoom bunicel. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Foto: Călin Hera

Mai jos e textul pe care l-am scris pentru concursul de atunci (trebuia să scriem pornind de la fotografia alăturată). Au fost multe texte minunate. Ultimul, scris de Leo, de care ne e tuturor dor…

 

Ultima zvâcnire

 

Trebuie să mă ţin de ceva. Îmi vine să zbor. Îmi vine să plutesc. Îmi vine să înnebunesc. Să-mi iau câmpii, aşa. Într-o parte e zidul. Ca în legenda meşterului Manole. În alta e iarba, ca o legare la pământ. Ca un fulger invers. Ca un avânt. În sus aş pluti, ca agăţată de un vrej de fasole. Dar mă strânge o dâră de aur. Aici, pe inelar. Mă-mpiedic în voaluri. Deci fug în zadar.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: