Călătoria – un road movie de tip european

Afişul filmului Izlet/A Trip (Călătoria)

Afişul filmului Izlet/A Trip (Călătoria)

Am scris ceva, în Dilema Veche, despre unul din filmele care vor fi proiectate în cadrul Festivalului Filmului European. Mi-ar plăcea ca asta să devină o tradiţie, fiindcă îmi place acest festival şi, bineînţeles, îmi place Dilema Veche. În urmă cu doi ani, scrisesem despre Leii Albi, un film sârbesc interesant (aici, aici şi aici). Acum a venit rândul filmului sloven Călătoria. Mi-a făcut plăcere să văd filmul şi să scriu despre el.

Deocamdată, iată ce am zis despre film:

Un road movie de tip european

Filmul sloven Călătoria este un road movie de tip european (sic!), care abundă în expresii tari, incorectitudine politică, glume şi faze deşucheate, umor sloven şi scene filmate de pe umăr. E făcut să fie cool, deci. Povestea e ofertantă: trei foşti colegi de liceu (singurele personaje din film, singurele chipuri) se întîlnesc după şapte ani pentru a face „o tură ca pe vremuri”, în timpul căreia caută inclusiv să dezgroape o cutie cu amintiri lăsată la păstrare sub pămînt, pe un deal.

Fiecare dintre cei trei îşi are momentul său, care implică suficient dramatism încît actorii să fie mulţumiţi de partitură şi spectatorii – emoţionaţi. Iar atunci cînd nu e dramatism, e teribilism specific vîrstei, care dă bine în film şi accentuează tuşa cool.

Să-i luăm pe rînd. Gregor, cu care facem cunoştinţă încă înainte de cartonul care anunţă titlul filmului („Izlet”, în original), e un vlăjgan care trage din ţigară în timp ce cară în spate un zmeu uriaş. Pare să se afle în căutarea vîntului perfect. E un tip dintr-o bucată, de vreme ce s-a înrolat în armată şi participă la misiuni peste hotare. Cu muşchii pe el, lasă totuşi platoşa jos în vreo trei-patru rînduri. Momentul lui de slăbiciune survine atunci cînd, după o sticlă de whisky, la foc (cei trei prieteni înnoptează sub cerul liber, pe faleză – are Slovenia nişte faleze!), povesteşte cum patrula din care făcea parte a omorît un copil care apăruse în faţa jeep-ului. Crezuseră că este vorba de o ambuscadă. În realitate, băiatul juca fotbal la marginea satului şi îi sărise mingea în drum. „Nu-i mare lucru”, a comentat el în faţa prietenilor, încercînd să pară dur, deşi tocmai dăduse niţel garda jos.

Secvenţa-cheie a filmului sloven "Călătoria". Printscreen

Secvenţa-cheie a filmului sloven „Călătoria”. Printscreen

Andrej are 25-26 de ani, e un tip plinuţ şi pus pe glume (unele bune, altele proaste), e homosexual, are job, maşină şi o pălărie de paie ce îi conferă un farmec de ţăran hîtru care s-ar potrivi perfect în orice peisaj rural din Romînia. Pe Andrej îl deranjează mai multe lucruri, între care femeile care caută rahat prin iarbă, studentele la Arte, zona euro, deodorantele 2 în 1, stăpînii de cîini, administraţia publică, persoanele trecute de 50 de ani, Orchestra Simfonică a Televiziunii Slovene, televiziunea slovenă, Slovenia, muzicanţii ambulanţi de naţionalitate romînă, romînii, grecii, ţiganii, nemţii, francezii, chinezii, frunzele de asparagus… E un teribilism la mijloc, desigur, dar enumerarea listei îi oferă prilejul unui recital actoricesc agreabil şi deschide o discuţie perfect incorectă politic. În timpul şcolii, Andrej s-a aflat în mijlocul unui scandal, atunci cînd colegii au făcut o glumă proastă pe seama orientării lui sexuale (i-au ascuns hainele, l-au fugărit gol prin vestiar). Nici o surpriză pentru spectatorul cu imaginaţie: capul răutăţilor fusese tocmai prietenul lui, Gregor, iar secretul va fi dezvăluit chiar în timpul călătoriei asupra căreia se apleacă filmul.

În fine, şi despre Ziva sînt destule de spus. Fata din gaşca băieţilor e studentă la Arte, are o mamă avută şi atît de autoritară cît mai poate fi cu o fiică de 25 de ani, e drăguţă, zîmbeşte frumos, participă fără rezerve la acţiunile discutabile ale băieţilor. De exemplu, atunci cînd distrug o maşină lăsată la poalele dealului, sub un copac; maşina cu pricina, o rablă (între noi fie vorba) e probabil singurul obiect de recuzită distrus pentru acest film. Se amuză la gluma proastă făcută de Gregor pe seama ei. Erau în maşină, Gregor butona ceva la telefon, apoi, după cîteva minute, s-a auzit la radio: „Am primit o ofertă foarte atrăgătoare de la o tînără pe nume Ziva. Dacă difuzăm piesa ei preferată, promite favoruri sexuale pe viaţă pentru întreaga redacţie”. Cam aşa glumesc cei trei prieteni. Cu puţin timp înainte, avusese loc o altă scenă cool (cum altfel?). Opriseră maşina pe un pod, iar Gregor şi Andrej se apucaseră să urineze direct pe maşinile care treceau pe autostradă. Iar Ziva, după un schim de replici cu Gregor (de care e înamorată), se aşează frumos pe vine şi îi acompaniază pe băieţi în această aleasă ispravă, stîrnind admiraţia lor sinceră.

Articolul complet a apărut în revista Dilema Veche (click aici)

Aici e trailerul:

 

Anunțuri

7 Responses to “Călătoria – un road movie de tip european”

  1. Road movie de tip european, zici ?
    Oare de ce citind comentariul tau si vizionind clipul gindul m-a dus la un film similar, road movie dar de tip mexican (sic!), regizat de Alfonso Cuaron in 2001… Y tu mama tambien…

    Cum eu nu am vazut „Calatoria”, poate odata faci tu o descriere paralela a celor 2 filme. Sint sigur ca amindoua sint cool, insa numai unul este original.

    Apreciază

    • Amândouă sunt originale. Întâmplător, e vorba tot de doi tipi şi o tipă şi tot întâmplător oamenii care s-au ocupat de promovarea lor au ales cadre asemănătoare (mă refer la cele cu împricinaţii veseli în maşină). Asemănările se cam opresc aici, cu observaţia că eventualii cârcotaşi ar putea să mai găsească o sumendenie de alte asemănări (tipa e drăguţă în ambele filme, dar nu dă pe dinafară, fiecare tipă are două picioare, doi ochi, două mâini, dar una dintre ele are un singur sân :P). La filmul lui Cuaron am văzut însă mai multe promo-uri, emisiuni TV chiar, marşând pe scenele de sex, inclusiv sau mai ales pe cea în trei din partea finală.

      Apreciază

      • daca vroia sa fie original, punea 2 tipe si un tip in masina..si in loc de cancer (pe care il avea si gagica mexicana), la lasa pe amindoua sanatoase dar ii facea pe tip lipsit de simtul mirosului….
        Am eu un simtamint ca domnul Gazvoda a vazut filmul lui Cuaron 😉 si ca nu i-a placut destul.

        Apreciază

  2. Apropo…
    vroiam sa adaug (dupa ce am citit tot articolul din Dilema) ca am fost foarte mirat de lipsa de avertizare, asa zisul „spoiler alert”, ca „dai in vileag” secvente cruciale din film. Probabil ca asta este stilul european de recenzii, unde reactille la vizionare sint diminuate datorita faptului ca spectatorul stie la ce sa se astepte. Ori pur si simplu, citind o recenzie asa completa ca a ta, nici nu mai simte nevoie sa vada filmul si ca urmare producatorii trebuie sa se multumeasca cu venit mai mic…
    :-))

    Apreciază

    • Articolul din Dilema nu e numaidecât o recenzie, în niciun caz nu urmează vreun model – şi aici modelul e cel clasic, de a nu da, totuşi, în vileag. În fine, am lăsat suficiente detlaii nerelatate astfel încât spectatorul să le poată descoperi singur. Partea proastă pentru el e că filmul european nu se prea vede în Europa, comparativ cu cel american.

      Apreciază

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: