Ce scriu polonezii pe peretele României

Vedere din Bucureşti. Pictură murală a unor elevi plonezi pe peretele unui bloc din cartierul Militari, staţia de metro Gorjului. Foto (cu telefonul): Călin HERA

Vedere din Bucureşti. Pictură murală a unor elevi plonezi pe peretele unui bloc din cartierul Militari, staţia de metro Gorjului. Foto (cu telefonul): Călin HERA

Că tot e la modă să scrii pe peretele altuia*, azi am conştientizat o pictură murală care stă de vreo patru luni pe un bloc din cartierul Militari, aflat la staţia de metrou Gorjului. E făcută de Justyna Posiecz-Polkowska, Anna Taut și Wojciech Woźniak, sub îndrumarea lui Rafał Roskowiński și Jacek Zdybel, de la Școala de Pictură Murală din Gdańsk (SPMG).

Privită de departe, pictura e ca un tricolor uriaş, frumos stilizat: o bărcuţă din hârtie pe o apă tricoloră (predomină galbenul), lăsând o dâră roşie, alb-roșie.  Culorile nu au fost folosite la întâmplare; sunt îmbinate culorile de pe drapelele celor două ţări, România şi Polonia. „Un punct de plecare pentru această simbolistică este refugiul, oferit polonezilor de către români în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, este explicaţia de pe site-ul Institutului Polonez din Bucureşti (am găsit un articol despre pictura murală aici).

Vedere din Bucureşti. "Semnăturile" de pe pictura murală făcută de elevii polonezi pe peretele unui bloc din cartierul Militari, staţia de metrou Gorjului. Foto (cu telefonul): Călin Hera

Vedere din Bucureşti. „Semnăturile” de pe pictura murală făcută de elevii polonezi pe peretele unui bloc din cartierul Militari, staţia de metrou Gorjului. Foto (cu telefonul): Călin Hera

Mie mi-a făcut bine să văd azi această pictură. Am fost atât de curios cine a făcut-o încât m-am dus până aproape, să văd „semnăturile”. Un gest cultural frumos, simbolic

Vi-l împărtăşesc azi pentru că, în mod normal, toată suflarea românească ar trebui să înceapă să simtă bucuria zilei naţi0nale, să fie pătrunsă de înalte sentimente, să vadă totul în roşu, galben şi albastru. Copiii au deja serbări în costume populare la şcoli sau în grădiniţe, învaţă Hora Unirii (apropo, ştiaţi că a dispărut strofa aia naţionalistă „Iarba rea din holde piară,/Piară duşmanii din ţară…”?), avioanele vuiesc la ora 3 dimineaţa pe deasupra blocurilor din cartierele bucureştene, centrul e blocat, tot pentru repetiţii. Deci, bucurie maximă!

__________________________

*Mărturisesc, mie rareori îmi face plăcere când găsesc pe wall-ul de pe Facebook postări ale altora; ador comentariile, nu zic ba nici la like-uri sau share-uri, dar spam-ul nu-mi place şi gata!

Anunțuri

5 Responses to “Ce scriu polonezii pe peretele României”

  1. In Montreal sunt multe picturi murale (peretii sunt anume inscrisi intr-un fel de circuit, iar pictorii sunt de multe ori artisti consacrati) si m-am dat seama ca imi plac foarte mult pentru mesajele pe care le transmit (sociale, politice, universal valabile).

    E frumos mesajul polonezilor, n-ar fi o idee rea sa mai coloram si noi niste ziduri gri cu altceva decat reclame.

    Apreciază

  2. Deosebit acest editorial, ma bucur ca l-am gasit si invatat. Multumesc pentru un articol distinct ce compune nevoie de curtoazie.

    Apreciază

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: