Raport despre blogosferă. Adi Dobre, sau cine comentează România – Grecia

Blogul lui Adi Dobre

Blogul lui Adi Dobre

Adi Dobre. Ne cunoaştem de aşa multă vreme încât nici nu mi-l mai amintesc decât cărunt. Adevărul e că unii oameni albesc devreme, din felurite pricini, dar asta le dă, tot devreme, acel aer aparte, de oameni înţelepţi, cu har.

Cel mai intens am comunicat în vremea în care încercam, la sediul de la mama naibii al Realităţii TV, să punem la cale o televiziune de ştiri având la îndemână resurse minime, dar inimoase. Adi Dobre nu putea să lipsească din acel peisaj romantic!

Dincolo sau înainte de orice, Adi Dobre e un sentimental cu experienţă, mândru tată de gemene şi unul dintre cei mai faini povestitori din presa română. Ştiu, nu l-aţi prea văzut, pentru că omul are bun simţ, nu e genul care se bagă.

Probabil cea mai mare ispravă din ultima vreme e saltul simbolic din Mexic, unde locuieşte*, la microfonul Arenei Naţionale. Nu l-am întrebat dacă va fi diseară vocea, vă propun să descoperim împreună. Până atunci, vă invit să citiţi reportajele scrise cu ocazia meciului tur, ce la de la Pireu (aici e ultimul episod).

Dacă vă spun că Adi Dobre, în cronicile de meci (în special cele postate pe blog) are mult din Ioan Chirilă, mă credeţi?

Dar veţi găsi pe blogul lui, intitulat sugestiv „blog de povestitor„, multe, foarte multe poveşti despre sport şi nu numai. A, şi e un ploieştean sadea!

RECOMAND!

* O găselniţă, desigur! 🙂

NOTĂ. Am început săptămâna trecută un Raport despre blogosferă, adică o serie de articole în care vă arăt bloguri pe care le citesc cu plăcere şi pe care le recomand. M-aş bucura să alcătuim împreună o hartă a blogosferei româneşti care merită răsfoită. Un bogroll care contează.

Până acum v-am recomandat:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: