Jurnal de festival. Exerciţiu de respiraţie cu violonista Hilary Hahn

CAMERATA SALZBURG - Andrei Gîndac_21

Festvialul George Enescu 2013, Ateneul Român. Hilary Hahn, la capătul unei evoluţii care m-a mişcat. Foto: Andrei Gîndac

N-am văzut niciodată un exerciţiu de respiraţie atât de spectaculos precum a fost cel care a avut loc miercuri după-amiază la Ateneul Român. Dacă ai fi umplut cu apă sala Ateneului pe la orele 18:00 şi ai fi ţinut-o aşa timp de o jumătate nu s-ar fi înecat nimeni, deşi sala era plină de oameni. Ştiţi de ce? Pentru că oamenii ăia şi-au ţinut respiraţia de-a lungul bisului în care Hilary Hahn şi vioara ei au umplut scena şi sala cu muzică.

E adevărat, după ce Hilary Hahn a ridicat arcuşul de pe vioară, la final, suspectez că au fost câţiva care au tras aer în piept, în special bărbaţii care au strigat în câteva rânduri „Bravo!”.

CAMERATA SALZBURG - Andrei Gîndac_14

„Instrumentul” muzical Hilary Hahn la Festivalul George Enescu 2013. Foto: Andrei Gîndac

CAMERATA SALZBURG - Andrei Gîndac_28

„Instrumentul” muzical Hilary Hahn la Festivalul George Enescu 2013. Foto: Andrei Gîndac

Aveţi dreptul să spuneţi că ceea ce am scris mai sus e o metaforă. O fi fost Sarabanda din Partita a 2-a de J. S. Bach interpretată strălucit de Hilary Hahn, dar chiar aşa, să nu se respire, e o exagerare. Că doar n-o fi fost magie!

A fost sau n-a fost (magie)?

Însă eu cred că a fost magie. Să vă explic: prima parte a concertului a fost cum a fost. Camerata Salzburg a cântat decent Intermezzi op. 12 a lui George Enescu.

Apoi Louis Langree a venit din culise împreună cu Hilary Hahn. O tipă elegantă, păşind uşor (n-avea tocuri). S-au înteţit aplauzele, apoi s-au oprit. Cei doi şi-au făcut semn că e OK, pot începe.

Orchestra de Cameră din Salzburg a atacat Mozart, Concertul nr. 3 pentru vioară şi orchestră în Sol Major K 216. Hilary Hahn a început să danseze uşor, privind pe rând la membrii orchestrei.

Apoi i-a venit rândul violonistei Hilary Hahn. Ca să vă spun ce a urmat folosesc o nouă metaforă 🙂

CAMERATA SALZBURG - Andrei Gîndac_25

Portret de violonist de top: Hilary Hahn.Foto: Andrei Gîndac

CAMERATA SALZBURG - Andrei Gîndac_15

„Instrumentul” muzical Hilary Hahn la Festivalul George Enescu 2013. Foto: Andrei Gîndac

Care e legătura dintre Emil Zatopek şi Hilary Hahn

Cei mai tineri dintre voi e probabil să nu ştie foarte bine cine a fost Zatopek. Emil Zatopek. Un atlet ceh(oslovac) fabulos, care a câştigat cam tot ceea ce însemna competiţie serioasă în perioada 1948-1954 (alergări pe distanţe lungi – 5.000 m, 10.000 m, maraton). În afară de faptul că era de neînvins, Zatopek mai avea ceva deosebit: alerga dezordonat şi se schimonosea la faţă, cu limba scoasă, de ai fi crezut că obştescu-i sfârşit e iminent (a trăit 78 de ani, în ciuda faptului că regimul comunist l-a trimis la o mină de uraniu după înăbuşirea Primăverii de la Praga, când s-a exprimat public împotriva comunismului).

La Zatopek m-am gândit la un moment dat, privind-o pe Hilary Hahn pe scenă. În momentul în care a început să cânte, frumoasa femeie a renunţat la mişcările elegante, ca de dans, de până atunci.

Mişcările ei au devenit aproape sacadate, tehnice, întrucâtva mecanizate, de parcă trupul ei, împreună cu vioara ţinută ferm între obraz, umăr, arcuş şi degetele mâinii stângi, s-ar fi transformat într-un fel de instrument complicat, construit anume să-cânte-şi-atât. Acel instrument mi s-a părut a fi desăvârşit, făcut anume pentru a câştiga, tot aşa cum Zatopek îi întrecea pe toţi ca un instrument perfect, imbatabil. 

Suflete, îngeri

Stăteam fix pe acelşi scaun pe care am stat la Fazil Say (citiţi aici ce impresie mi-a lăsat acel spectacol) şi priveam spectacolul de pe scenă în timp ce instrumentul acela magic producea un sunet faubulos, care se răspândea în sală furând cumva sufletele oamenilor şi luându-le undeva sub cupola Ateneului să se bucure un pic de atingerea miracolului îngeresc.

Asta a fost impresia mea. Atât la concertul mozartian, cât şi la The Lark Ascending de Vaughan-Williams, dar mai ales la bisul din Bach, Hilary Hahn a, ca să zic aşa, ridicat sufletele oamenilor în picioare şi le-a pus să danseze.

P.S. Am simţit imboldul să plec după momentul Hilary Hahn, cum au făcut câţiva spectatori. Mă gândeam că n-are cum să urmeze ceva comparabil. Bine am făcut că am rămas! Louis Langree, dirijorul Cameratei Salzburg, m-a fascinat. Tentat la început să-l acuz de o oarecare teatralitate, am înţeles apoi că omul trăieşte muzica până în vârful unghiilor. Eliberat de „povara” de a fi pe scenă împreună cu vedeta americană, Langree a oferit un memorabil moment Mozart: Simfonia nr. 41 în Do Major K 551 „Jupiter”. A fost fain!

Dirijorul Louis Langree. Foto: Andrei Gîndac

Dirijorul Louis Langree. Foto: Andrei Gîndac

Anunțuri

9 Responses to “Jurnal de festival. Exerciţiu de respiraţie cu violonista Hilary Hahn”

  1. A fost frumos concerul lui Hilary Hahn. Dar mi-a plăcut mai mult Viktoria Mullova, două zile mai târziu:

    http://despreopera.wordpress.com/2013/09/28/emotia-zilei-viktoria-stapanita-de-bach/

    Apreciază

  2. corect comentariu despredemnitate…intr-adevar ati subliniat in mod elegant diferenta de valoare intre Mullova si Hahn, chiar si la acest nivel. de fapt diferenta vine exact de acolo de unde Mullova este ,,the best”- interpretarea lui BACH…iar restul sunt simple si inevitabile consecinte, logic!!

    Apreciază

    • Aş vrea să vă dau dreptate, mediartys şi despredemnitate. Din păcate, am văzut-o doar pe Hilary Hahn şi pot spune că mi-a priit foarte mult. Asta nu e în dauna cuiva. Nici a Mullovei, nici a nimănui. Şi mă bucur sincer că sunt foarte multe momente ale festivalului care au plăcut, unora sau altora, „cel mai mult”. Mi-ar plăcea să văd o hartă a celor mai bune momente ale festivalului 🙂

      Apreciază

      • Țin să precizez că dacă am făcut o comparație între Hilary Hahn și Viktoria Mulova, nu am intenționat să se înțeleagă că un concert a fost bun (Mullova) și altul prost (Hahn). Ambele concerte au fost foarte bune, dar cel al Viktoriei Mullova mi-a plăcut mai mult. Ca să nu mai spun că intervine și subiectivitatea în această comparație.
        A propos de hartă, nu am desenat una 🙂
        Dar am scris un articol rezumativ, în care am înșirat concertle care mi-au plăcut cel mai mult de la Enescu 2013:

        http://despreopera.wordpress.com/2013/09/30/epilog-enescu-2013-o-luna-nebuna/

        Apreciază

        • Harta aceea ar fi interesantă, sunt tot mai convins de asta 🙂
          Mulţumesc pentru link, mă simt provocat să fac şi eu un top personal.

          Apreciază

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: