Enescu. Prima întâlnire cu vioara

George Enescu şi vioara lui

George Enescu şi vioara lui

Era hărmălaie. Zdranga-zdranga cu fum de carne friptă şi miros de ţuică. Arşiţă. Îmi transpirase părul (dacă mă-nţelegi). Şi deodată parcă au tăcut cu toţii. Până şi gâştele se opriseră din vacarm (praf şi puf). Se făcuse atât de linişte încât nu mai auzeam nici zgomotul cănilor, ritmul ţambalului sau tânguirea veselă a acordeonului, nici vocile piţigăiat-sâsâite ale babelor. Doar vioara ţiganului pletos. «Ce vioară, bre ?», m-au întrebat şi au râs. Dar eu asta am auzit şi asta-mi răsună şi azi.

NOTĂ.

Dacă aş fi putut să particip la concursul de Proză Arhiscurtă PA Enescu aş fi scris acest text pentru Etapa 1. Vă invit încă o dată să participaţi. Primesc şi texte din urmă.

Anunțuri

One Trackback to “Enescu. Prima întâlnire cu vioara”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: