Noapte de toamnă, de Topî

Semnătura maestrului

Murmur lung de streşini, risipite şoapte
Cresc de pretutindeni şi se pierd în noapte.
Rareori prin storuri o lumină scapă
De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apă
Şi-mi trimite-n faţă raza ei răsfrântă…

Ploaia bate-n geamuri, streşinile cântă.
Dar treptat, cu larmă potolită scade
Cântecul acestui tremur de cascade.
Tot mai des în preajmă umbre vii răsar,
Ploaia peste case pică tot mai rar

Şi-n grămezi de neguri apele se strâng…

Lumea-ntreagă doarme, streşinile plâng.
Până când o rază de argint în zare,
Lămurind pe boltă straturi de ninsoare,
Lin desface umbra şi de crengi anină
Scânteieri albastre, boabe de lumină.
Iar acum din taina cerului deschis,
Peste firea mută cad lumini de vis
Şi-n troiene albe norii se desfac…

Dar când iese luna, streşinile tac.

*

Dormi, iubire dulce!…
Numai eu întârziu, singur pe cărare,
Farmecul acestei clipe călătoare…
Gândurile mele vin să te deştepte,
Din pridvorul tainic să cobori pe trepte.
Să cobori în toamna limpede şi rece
Şi, visând cu mine clipa care trece,
Să-mi sporeşti tristeţea ceasului târziu
Când, străin de tine, sufletu-mi pustiu
Va porni zadarnic, rătăcind pe drum,
Să sărute urma paşilor de-acum.

NOTĂ. Am publicat această poezie, nu foarte cunoscută, de dragul unuia dintre poeții mei preferați, George Topîrceanu (am zis aici de ce). Găsiți aici mai multe poezii scrise de Topî.

Reclame

5 Responses to “Noapte de toamnă, de Topî”

  1. Am adus şi aici un poem de Topîrceanu, adus aminte de Andi Bob. Se potriveşte zilei…

    Balada morţii

    Cobora pe Topolog
    Dintre munți, la vale…
    Și la umbra unui stog
    A căzut din cale.

    În ce vară? În ce an?
    Anii trec ca apa…
    El era drumeț sărman
    Muncitor cu sapa.

    Oamenii l-au îngropat
    Într-un loc aiurea,
    Unde drumul către sat
    Taie-n lung pădurea.

    Și de-atunci, lângă mormânt,
    Plopi cu frunză rară
    S-au zbătut ușor în vânt,
    Zile lungi de vară.

    Soarele spre asfințit
    Și-a urmat cărarea.
    Zi cu zi l-au troienit
    Vremea și uitarea.

    Dimineața ca un fum
    Urcă pe coline,
    Zvon de glasuri dinspre drum
    Până-n preajmă-i vine.

    Peste vârfuri lunecând
    În argint, condurii
    Înfioară când și când
    Liniștea pădurii…

    Numai colo-ntr-un frunzar
    Galben în lumină,
    Stă pe-o creangă de arțar
    Pasăre străină.

    Stă și-așteaptă fără glas
    Parcă — să măsoare
    Cum se mută, ceas cu ceas,
    Umbra după soare…

    Astfel, tot mai neștiut
    Spre adânc îl fură
    Și-l îngroapă-n sânu-i mut
    Veșnica Natură.

    Vara trece; pe cărări
    Frunza-n codru sună.
    Trec cernite înserări,
    Nopți adânci cu lună.

    Iar când norii-nvăluiesc
    Alba nopții Doamnă,
    Peste groapa lui pornesc
    Vânturi lungi de toamnă…

    Apreciază

  2. Si eu iubesc foarte mult poeziile lui Topirceanu.

    Apreciază

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: