Scrisul de mână. Destinaţie de senzaţie

Panou publicitar (amplasat în Rond Baba Novac) pentru Sun Plaza, un mall din Bucureşti. FOTO: Călin Hera

Am întâmpinat dificultăţi să citesc din prima ce promovează ăştia. Apoi m-am prins: Sun Plaza e o destinaţie de senzaţie! Dar cine i-o fi învăţat să scrie în halul ăla litera „S”??? Dacă putem admite că există vreun font atât de idiot, mă întreb: oare de ce oare e, totuşi, folosit? Acest „S” seamănă, mai degrabă cu un „Z” de mână din scrisorile bunicilor sau cu un „G” mic de mână.

Să ne înţelegem: nu-s mânios ;). Dar mă mir. Dacă voiau să mă prindă, să descopăr printr-un exerciţiu minim de inteligenţă ce vrea să spună autorul, puteau s-o facă în fel şi chip, nu să inventeze litere (dar pun pariu că nu ăsta a fost scopul, să inventeze litere!).

Chestia asta m-a dus cu gândul la mai vechea mea problemă. Mă întrebam, în urmă cu vreo doi ani, la ce mai folosesc literele de mână. Observasem că mulţi copii se străduiesc, până la chin, să caligrafieze corect în clasele I-III, pentru ca de prin clasa a V-a literele lor să devină mult diferite de cele învăţate la vremea abecedarului (în special prin renunţarea la înflorituri).

Eu însumi, când eram în clasa întâi, mă miram de ce trebuie să arate litera C mare altfel decât o jumătate de cerc, de ce arată E-ul, G-ul ş.a.m.d. atât de complicat. Cui foloseşte? (P.S. Aici sunt literele abecedarului, aşa cum arată ele încă).

Mi-am zis că, poate, rostul e să-i disciplineze pe copii, cumva. M-am gândit la vechii miniaturişti orientali şi la brizbrizurile lor minunate. În fine, am căutat explicaţii; niciuna nu s-a potrivit cu nevoia de eficienţă a momentului, atunci când vorbim despre sistemul de educaţie din România.

Dincolo de toate discuţiile despre acest minunat sistem şi despre extraordinara reformă Funeriu (dar, cumva, în interiorul lor) poate fi plasat şi asteriscul „litere de mână”. Aşa cum sunt ele acum, desuete, inutile, complică aiurea viaţa elevului de clasa întâi, risipind, în cel mai rău caz, dragul de carte. E ca deschiderea unui drum care duce, la final, către acele rezultate dezastruase de la bacalaureat şi către acei absolvenţi care ştiu câte ceva despre orice, dar mai nimic, dacă e să-i iei la bani mărunţi. Părerea mea.

În fine, dincolo de discuţia despre brizbrizuri, ne putem întreba încotro scrisul de mână? Şi nu cumva e mai util ca în clasa întâi să se înveţe scrisul la tastatura qwerty. Ar fi o revoluţie, nu-i aşa?

P.S. Prefer de o sută de ori să citesc o scrisoare scrisă pe hârtie, cu litere de mână, cu stiloul cu cerneală, e drept. Dar cred că asta e o alegere pe care s-o poţi face, dacă vrei. Nu o obligaţie.

Reclame

7 Responses to “Scrisul de mână. Destinaţie de senzaţie”

  1. Da, scrisul de mână poate să dezvăluie o mulţime de lucruri despre persoana respectivă. Şi poate cei mai mulţi nu-şi doresc asta.
    Cât despre acel S, seamăna mai mult cu un G.:) Şi da,poţi să treci pe lângă afiş fără a şti ce mesaj vrea să transmită.

    Apreciază

  2. O vor rezolva si pe asta americanii; inclusiv la noi, prin Funeriu sau a altor reformatori…
    Reclamele…
    Un mai varstnic decat mine era indignat ca multe reclame sunt neinteligibile; mi-a venit ideea: nu i se adreseaza, nu ni se adreseaza…

    Apreciază

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: