Archive for mai, 2011

31/05/2011

Balcoane

Un oraş* se destănuie vizitatorilor în fel şi chip. Un fel e felul de a fi al oamenilor. Un chip e chipul faţadelor, forma balcoanelor. Căci, dacă arhitectură nu e, nimic nu e.

Această prezentare necesită JavaScript.

P.S. Aceste fotografii nu-s un studiu avizat. Nici pe departe. Nu mă pricep şi ideea de a grupa câteva faţade mi-a venit abia acum, la câteva zile după ce nu mai puteam fotografia, oricum.

*În cazul de faţă, este vorba despre Barcelona. Fotografiile au fost făcute de mine (Călin Hera) în luna mai 2011.

 

Reclame
29/05/2011

Alo? PAfoto?

Cabină telefonică fotografiată în Munţii Bucegi de Călin Hera (februarie 2011). Click pe foto pentru imagine mărită!

Pentru prima etapă vă rog să scrieţi, până marţi, 10.00, despre fotografia de mai sus, conform regulamentului. Fotografia am mai postat-o aici – puteţi găsi la comentarii eventuale surse de inspiraţie. Mai jos sunt PA-urile dumneavoastră:

read more »

28/05/2011

Regulament PAfoto’

PAfoto’ este un concurs de proză arhiscurtă în care participanţilor li se propune câte o imagine pe care trebuie s-o povestească în texte de 500 de semne (maximum 550).

Textele vor fi jurizate de o echipă de PArbitri dinainte aleşi. Vor fi alcătuite astfel clasamente de etapă (vor fi în jur de 8 etape) – ale celor mai bune PA-uri, iar pe baza clasamentelor de etapă va fi actualizat clasamentul PA-utorilor. Marele câştigător al PAfoto’ va fi PAutorul clasat pe locul I în clasamentul final al PAutorilor. În afara de eventuale alte premii, el îşi va căpăta rolul binemeritat pe PAgina de onoare şi, am rugămintea asta către voi toţi, va fi felicitat (în fel şi chip) pe blogul personal al fiecărui participant.

Textele câştigătoare de etapă vor participa, la final, la o jurizare separată, pentru a stabili PA-ul de Aur, pe care îl va aştepta o soartă bună 😉

NOTE.
Putem organiza, în paralel, un vot popular (tip poll), pentru a afla, în final, dacă votul poporului se apropie de cel al Juriului.

read more »

27/05/2011

Mare concurs de proză arhiscurtă. Foarte curând

Se întâmplă să mă fi procopsit cu ceva timp liber. Ar fi bine să-l folosesc eficient. Am de terminat cartea de PA-uri (unu la mână). Am de răspuns unor provocări pahiliterare (doi la mână). Am de trăit (poate că ăsta era unu la mână).
Şi pentru că toate acestea trebuia să poarte un nume, li s-a spus, simplu, un nou concurs de proză arhiscurtă (poate singurul din acest moment).
Fiţi pe fază, anunţ detalii în curând!

UPDATE.
Va fi un concurs tip PAfoto, adică vom posta câte o fotografie pe care PAutorii va trebui s-o povestească în 500 de semne (max. 550). Pentru început,

read more »

25/05/2011

Din acelaşi unghi

Viguros, vânjos, vârtos, voluptos, veninos.

Etichete: ,
24/05/2011

Oraşul de la picioarele lui Gaudi şi Messi

Această prezentare necesită JavaScript.

Un lucru anume te frapează în Barcelona, dincolo de bulevardele largi din zona turistică, portul care te atrage magnetic, şmenarii de pe Las Ramblas atmosfera destinsă, vremea călduroasă, care-ţi trezeşte un chef de îngheţeată greu de ostoit: faptul că oraşul este stăpânit de admiraţia faţă de doi artişti. Unul a dat o tuşă specifică locului (în urmă cu o sută şi ceva de ani), celălalt îl face să tresalte, acum, a ole!

read more »

24/05/2011

Îmbrăţişări în Park Guell

Îmbrăţişări promise în Park Guell de un grup de tinere fotografiate de Călin Hera (mai 2011)

Dincolo de minunăţiile din Park Guell (Barcelona) şi de atmosfera plăcută (acest cuvânt simplu descrie foarte bine senzaţia), am mai întâlnit ceva simpatic acolo: un grup de tinere şi tineri care se lăudau că oferă îmbrăţişări gratuite (cunoaşteţi modelul). Cât am stat eu pe acolo n-au prea fost mulţi oameni curioşi să încerce procedeul; ca să fiu mai specific, au fost mult mai numeroşi aceia care
a) au privit amuzaţi sau
b) care au făcut fotografii, decât cei care chiar
c) şi-au deschis braţele

22/05/2011

La plajă în Barceloneta

Pe plaja din Barceloneta. FOTO: Călin Hera

Uneori, dacă te afli pe malul Mediteranei, n-ai încotro şi paşii te poartă înspre plajă. Ceea ce nu-i rău deloc. Poţi culege scoici, te poţi bronza, poţi intra îi în mare (deşi e abia jumătatea lunii mai). Eu am făcut şi nişte fotografii, căci locul o cere.

În imagine se văd construcţii care domină priveliştea din Port Olimpic. Clădirea înaltă e Pg. Mritim Port Olimpic, bila din plan secund este Esfera, iar în prim-plan La Baleine (ultimele două, sculptate de Frank Gehry, un tip cu lucrări interesante (îmi place Dancing House din Praga).

22/05/2011

Din inimă

1. Am deschis această pagină în speranta că, poate, cineva va putea da o mână de ajutor. Sunt alături de Orianda, unul din oamenii din cercul meu de blogprieteni.

2. M-a impresionat si povestea Elenei. Îi rog pe cei care pot da o mână de ajutor să ajute.

3. Oricine o poate ajuta pe Ioana eleva de 17 ani de la Colegiul Gheorghe Lazăr, e binevenit si fie binecuvântat.

4. Am primit de la Claudia, sper să poată să-l ajute cineva pe Siluan.

Etichete: ,
20/05/2011

Viata domnului Lică bate filmul…

… sau ceva de genul ăsta. Atunci când mi-am luat la revedere de la principalii mei colaboratori din redactia Evz, am citat, la un moment dat, din dl. Lică.

Etichete: , , ,
19/05/2011

Pune mâna pe sopârlă ca să ai noroc o gârlă

Celebrul dragon al lui Gaudi din Parcul Güell. Fotografie de Călin Hera (mai 2011) P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!

Asadar, am verificat la fata locului: e fain! Desigur, cine ajunge la Barcelona, e obligat, îl poartă orasul spre asta, să facă o plimbare prin Park Güell . Am mai multe fotografii de acolo, vă voi arăta câteva. Acum vă prezint sopârla, care e un dragon, probabil cel mai simpatic

read more »

19/05/2011

Azi zac

La farmacie. Coadă mică. Discutia dintre farmacistă si vlăjgan creste în intensitate.
– Vă rog să mă scuzati, dar trebuie să cerem, pentru că din medicamentul ăsta se pot face droguri.
– Droguri? Nu pot să cred.
– Da, de aceea ni se spune să cerem.
– Eu nu as face asta niciodată. Cum să iau droguri? N-as lua nici măcar acest medicament dacă n-ar trebui. Auzi, droguri!
Nu știu de ce, dar nu-l cred sincer. Farmacista, însă, pare mai credulă:
– Dumneavoastră n-ați bea nici spirt, dar știți câți vin să cumpere, zilnic, câte două sticle de 200?
Atunci, brusc, mi-a venit poftă

read more »

18/05/2011

Inginerul de la miezul nopţii

Domnului inginer nu-i plac subiectele cu tentă sexuală, deşi lucrează pe şantier. Dar îi place doamna expert PR şi îi place când, în timp ce fac dragoste, ca acum, ea îi spune ce simte exact atunci când simte. Vecinii s-au obişnuit cu zgomotul specific şi, îşi închipuie domnul inginer, singurul lor regret este că nu-l pot distinge mai clar.
Acum, domnul inginer îşi ţine respiraţia, cât să audă, limpede, bătaia de la miezul nopţii a pendulului pe care de atâtea ori l-a admirat în holul vecinului.

read more »

17/05/2011

Neon cu Ilarion

Locul nu-i sărea în ochi decât seara, când lumina neoanelor scălda trotuarul şi-l bucura prosteşte, amintindu-i de vremea când, copil fiind, singurele firme luminoase pe care le vedea erau cele ale hotelurilor de pe litoral, acolo unde, de altfel, a simţit prima oarea plăcerea jocului de noroc, la aparatele în care băga fisele pentru îngheţată puse deoparte pentru joc, ca acum, când însă nu îndrăzneşte să intre: un cazinou de cartier îi pare prea jos, iar unul de pe Calea Victoriei prea sus. Aşa că Ilarion se grăbeşte acasă.

read more »

16/05/2011

Obiceiul

După ce se bărbierea pe un obraz, inginerul Popescu îl întorcea şi pe celălalt. Obiceiul era vechi, din anii liceului, şi avea la bază o superstiţie despre care inginerul Popescu, acum bărbat la a doua tinereţe, nu-şi mai amintea. Dar ştia cu precizie că există.

În dimineaţa zilei de 10.05.2008, inginerul Popescu, cu gândul la lucrurile măreţe pe care le punea la cale, a încălcat vechiul obicei.
– Arăt ca naiba, a recunoscut el, câteva ore mai târziu.

NOTĂ. Am mai publicat acest PA aici. Cred că poate sta în Viaţa la bloc.

15/05/2011

Creşterea şi descreşterea spaţiului de la parter

Pe vremea lui Ceauşescu, îl trimitea maică-sa la Alimentara după compot de prune. Pe altă vreme a lui Ceauşescu, în loc de Alimentara s-a făcut un Menaj, cu multe ligheane în vitrină. Dup-aia, a fost Consignaţia, apoi Sală de jocuri mecanice, Second-hand, Electronice, Cazino. De doi ani, e sediu de bancă.
De o lună, Biroul Credite şi trei ghişee Relaţii cu clienţii s-au restrâns. Au pus un perete de rigips, cinci măsuţe, o tejghea şi vând opt feluri de cafea, cu biscuiţi. El preferă espresso.

NOTĂ. Acest PA a mai fost publicat aici. Îl reiau, ca să intre în arhiva seriei Viaţa la bloc, care conţine şi texte bune şi texte excelente şi texte aşa şi aşa.

15/05/2011

Dl. Lică ia aer

Domnul Lică sapă în grădină. Mai precis, scarpină pământul. Scoate la iveală: sârmuliţe, un prezervativ, capace de bere, agrafe, un pix, coji de banană, o monedă de 10 bani, vertebre, beţişoare de urechi, sâmburi de prună, alte capace de bere.

Un cotor de măr cade razant cu chelia domnului Lică. Grădina e mare. Adică, potrivită. Mulţi copii sar gardul. De fapt, e o spărtura prin gard, dar nu se vede decât dacă te uiţi în sus, mai sus de etajul zece.

read more »

14/05/2011

Adevărul despre moartea contabilului Fişic

Când s-a mutat în blocul de lângă parc, domnul Lică avea 37 de ani. Cu Fişic, vecinul de la trei, se saluta civilizat şi rece. Odată, acesta l-a întrebat, aluziv:
– Lucraţi la Fabrica de Ace?
A doua zi, i-a adus o pungă cu ace, proaspete.
Seara, dl Lică a ieşit pe balcon, să respire. Cânta o mierlă, prin frunziş. Fişic, în pijamale, aplecat peste balustradã, trăgea cu praştia după vrăbiuţe. Lui Lică i-a părut rău că i-a furnizat muniţie, atât de rău încât, două ore mai târziu, când a auzit bufnitura, a zâmbit. Desigur, regretabil.

read more »

14/05/2011

Vicky Cristina Barcelona

Două tipe mişto (americance) pleacă la Barcelona pt o vacanţă. Una dintre ele urmează să se mărite cu un american cam comun, aşa că, deşi iniţial i se pare o tâmpenie (fascinantă, e drept), acceptă propunerea unui străin (cam fustangiu), care le cheamă pe amândouă într-un weekend la Oviedo, unde să bea vin şi să facă dragoste în trei. Ambele tipe se îndrăgostesc de gagiu, un pictor boem (pleonasm), care are o ex-soţie uşor nebună, super explozivă, talentată.

read more »

%d blogeri au apreciat asta: