Etapa a patra a concursului de proză arhiscurtă AutoPArtret aduce o nouă provocare: spuneti, în 500 de semne, ce vă place mai mult si mai mult la orasul în care locuiti.
deadline: marti (29 martie), 23.59
BAFTĂ!
Etapă Leo
Ultima zi aici. O să revin, o să-mi lipseşti. Mi-ai dăruit atâtea… Pădure cu căprioare şi un lac întreg numai al meu, câmpuri cu fazani şi iepuri, veri aurii, ierni blânde, oameni calmi, o lumină pe care nu o cunoşteam şi un parfum numai al tău, puţin mai multă normalitate, un cer albastru ca în copilărie, cu nori pufoşi, mierle fermecate cocoţate pe acoperişuri roşii, grădini cu flori lăsate în pace, drumuri spre peste tot. Mi s-au deschis ochii şi am văzut mai mult. Rămâi cu bine. Mulţumesc.
Clujul meu dragoselu
Orasul meu se-ngroapa in sticla si asfalt, se impauneaza-n culori, se-nchina la statui de bazalt. Orasul meu opinteste trecute cladiri mii si-si acopera brazdele cu altele noi, fistichii. Orasul meu se trezeste cu painea calda odata-n zori si-si prinde-n mreje turisti ce-l patrund printre nori. Orasul meu respira benzina si plange in ploi, isi plimba iubitii prin parc cate doi. Orasul meu palpaie pe la fantani ghicitori, orasul meu iarna se aduna in centru de sarbatori.
Copaci Camix
Când aveam musafiri din alt oraş în vizită la mine, parcă se spărgea o pungă uriaşă cu toate deşeurile pe străzi; altfel, era un oraş obişnuit. Iar un vânt infernal îi ţinea isonul – un complot adevărat -, împrăştiind toate bijuteriile acelea prin faţa ochilor noştri când ieşeam la câte o plimbare. Dar, totuşi, prietena mea, obişnuită cu oraş universitar, zidit în beton şi cărămidă oriunde te uitai, găsea cu cale să se minuneze de el, de verdeaţa noastră, izbucnind tot la jumatea de oră: „Copaaaci!, Voi aveţi copaaaci!”
De Veneto Victor
Ar trebui să vorbesc despre orașul în care locuiesc. În 500 și ceva de semne!?! Dar mie nu-mi place orașul în care locuiesc. Și, mai rău, nici n-aș putea să scriu de ce nu-mi place, măcar. Pentru că este un oraș anost, banal, fără istorie, neinteresant… În ciuda faptului ca e situat la o aruncătură de băț de Venezia, orașul Carnavalului, unul dintre cele mai fascinante și mai seducătoare orașe ale lumii.
Data viitoare voi trișa. Voi scrie despre dragostea mea, Roma. Cu ea nu dau greș. Niciodată.
Brăila Carmen Negoită
Trăiesc în oraşul răsărit din pământul pe care ciulinii îl hoinăreau întreaga vară. Dacă vrei să auzi dorul de mare din ţipătul pescăruşilor, vino pe malul Dunării. Opreşte-te mai întâi sub teii şi salcâmii înfloriţi, pentru a simţi parfumul altor vremuri. Când vei simţi că cele 40 de grade te vor face prizonierul unei umbre rătăcite, grăbeşte paşii spre fântâna arteziană, acolo unde Dunărea crează spectacol. Şi dacă la sfârşitul călătoriei nu vei avea pantofii albi de colb, înseamnă că nu ai păşit prin oraşul din Bărăgan.
În drum Alina
Orașul meu are mări spumegânde, cu brize sărate și pescăruși plângăcioși.
În orașul meu plesnesc mugurii și plouă cu soare.
Orașul meu are bărci scufundate.
Orașul meu are ape verzi să-mi ude degetele de la picioare pe insule trandafirii cu poduri mici și înalte. În pădurile orașului meu, copacii scârțâie.
Orașul meu arată mai bine în fotografii supraexpuse.
Câteodată, orașul meu are un parc mare de tot, un parc cu tren pe una dintre șinele căruia, după ploaie, gândurile mele își rup gleznele încercând să-și țină echilibrul.
Orașul meu nu există.
Simfonia lalelelor Ion Toma Ionescu
Un comando de lalele a trecut prin oraş. Desfrâu de petale, într-o ninsoare multicoloră, a invadat pur şi simplu dimineaţa pe străzi. S-a întâmplat un miracol: întreaga populaţie a pactizat cu duşmanul şi, încălcând normele la asediu, a ieşit în piaţă. Degeaba detaşamentele de la pază şi ordine au înroşit alarmele de atenţie. Bătrâni şi îndrăgostiţi, desculţi pe asfalt, aleargă să întâmpine bucuriile exploziilor solare, de parcă ar fi coborât, cu alaiul, de pe dealurile Pitestiului, însăşi zâna.
O posibilă definiţie a fericirii Dan
Localnicii din aşezarea pescărească unde m-am aşezat temporar se încăpăţânează să trăiască în umbra mării, ca o dovadă vie a faptului că fericirea adevărată se mulţumeşte cu foarte puţin. Nu ai neapărată nevoie de metrou şi semafoare, aeroport, supermarket, 100 de canale TV sau de un trai plin de vanităţi mondene şi de vipuri siliconate pentru a percepe beatitudinea. E suficient să ai la dispoziţie un parc, un muzeu, o catedrală, o plajă şi răbdarea de a asculta inepuizabilele poveşti ale mării.
Orasul despre care cântă Andries eftimie
Voi nu ştiţi cum e dimineaţa în oraşul despre care cânta Andrieş. E cenuşiu, de la asfalt, blocuri şi garduri, iar pâcla aia se întinde peste munte ca o căciulă, deci nici verdeaţă. Şi-apoi apar autobuzele din garaj, şi primii proletari zgribulţi, părăsile, claxoanele, studenţii şi gestionarii şi undeva, de după blocuri, apare soarele. Iar soarele, banală chestie pentru mulţi, parcă injectează culoare în oraş ca într-o reclamă la un serviciu telefonic de doi lei. Şi-apoi e frumos şi simpatic ca o fată îndrăgostită.
Mi-e drag… starsgates
…oraşul meu cu cetatea sub formă de stea, mănăstirea cu floarea soarelui pictată la porţi, palatele încă locuite , ceasul din turnul primăriei, Biserica cu Lună, parcurile îngrijite şi strada pietonală unde fântânile arteziene bucură copiii şi porumbeii, curţile interioare, cu malurile Crişului care împart Oraşul Nou de cel cu ifose aristocratice. Mi-e drag la ora dimineţii în cele zece minute de linişte a mea când savurez cafeaua, cu oamenii cu aer provincial care se cunosc şi se salută între ei.
Nedudele Petra
Aici dudele nu se mananca. Sunt lasate sa pice pe trotuar, sa se faca putina tuica pe asfalt; iar copiii nu se urca in dud pentru a manca o duda aproape prea coapta, aproape neagra, aproape zemoasa.
E un oras monstru, imi spun uneori. Caci aici copiii nu par a fi oameni, nu par a avea legatura cu natura pe care o aveam eu cand eram mica. Fructele se usuca in copacii bogati din gradina blocului.
Tot ce aud este “Fiare luam”, o propozitie ce descrie prin excelenta strada pe care-mi tarai picioarele.
Pe corso Bogdan Onin
Ieși la o plimbare ”corso”. Era curios să vadă cu cine se va întâlni astăzi. Primul a fost Dl. Istrate, avocat, tatăl a doi băieți. Știa că era pasionat de cărți polițiste, întrucât se-ntâlnea cu el prin librării. Îl salută și mai făcu doi pași, doar pentru a se nimeri față în față cu Dl. Dr. Popa, mare meloman și un obișnuit al concertelor de la Filarmonică. Un colț mai departe îi spuse ”săru’ mâna” D-nei Zina, contabilă și eco-activistă pentru păstrarea spațiilor verzi. Ăsta-i ”social networking” de secol trecut – se gândi, zâmbind.
Un cocktail perfect Bogdan Onin
E seară. Din hotel iese un domn înalt, costum impecabil, păr grizonat, gesturi studiate. Se oprește în fața șirului de taxiuri și-l întrebă pe taximetrist dacă se fumează în mașina lui. I se răspunde că se poate, astfel că-și aprinde o pipă și urcă. Cu un accent greu de dibuit îi spune șoferului: ”Fă-mi un tur, un cocktail vizual cu locuri interesante!” Taximetristul zâmbește și pornește încrezător în bacșisul gras. Are în minte rețeta perfectă: teatrul, primăria, catedralele, bisericile, cetatea, parcul și malul Mureșului.
Orasul cu cuvinte LePetitPrince
Odata m-am plimbat cu prietenii printr-un oras minunat pe care doar noi il cunoastem bine. Stim despre el ca e un oras surprinzator si generos: ne-a daruit fiecaruia cate ceva. Ne-am dorit sa fim primarii orasului, si, cum imaginatia nu ne lipsea, am fost, pe rand, primari. Am sadit cuvinte si apoi ne-am uitat cu totii la ele. Erau frumoase si din ele cresteau altele, mai frumoase. Am hotarat sa ne intalnim mereu si sa punem in pamant si alte cuvinte care sa infloreasca orasul nostru, Orasul PA.
Adevărul despre noi doi MeetTheSun Doar un oraş. Nu va fi niciodată mai mult. Nu caut în el cărări nebănuite. Şi nici vise ce cresc din tarabele florarilor. Nu are pietre de care să mă leg. Şi nici rădăcini pe care să le transform în trepte. Nu e tăcut nici când frigul îi îngheaţă apa. Şi nu e prietenul piciorului ostenit. Eşti doar un oraş. Nu te amăgi când din noroi Îţi culeg frumuseţea ploilor. Când din oglinzi îţi redau chipul meu. Eşti preţuit pentru că fugind de la tine Şi întorcându-mă în tine Ţin pentru mine fiecare secundă pe munte.
Amintirea unui orgasm (cultural) Călin
Înainte de a-l vedea, îl dorise (destul de mult). Apoi, la prima îmbrăţişare, şi-a zis că a meritat tot efortul: era mai mult decât visase. A avut parte de treispreze ani de fericire (adeseori de extaz). Privind în urmă, perioada studenţiei a fost, desigur, cea mai frumoasă. A fost ca orgasm neîntrerupt (cam SF, nu?). Un orgasm cultural, desigur. „Macar am văzut toate spectacolele vremii şi filmele Cinematecii”, îşi zice Flavia. Acum nu mai e îndrăgostită de oraşul ei, dar păstrează nostalgia.
Onest la Oneşti injineru
Cobor din maşină, îi dau omului cei 10 lei şi mă uit în jur, nu s-a schimbat nimic. E la fel de mic şi de frumos ca atunci când fugeam mai devreme de la cămin ca să mă dau pe derdeluş. De data asta e primăvară şi copacii din parc au înflorit. Înaintez cu bătăi de inimă şi noduri în gât. E pustiu, noroc de păsările ce se ceartă printre ramuri şi de raţele de pe lac. M-aşez pe o bancă, îmi aprind o ţigară şi-mi zic: dacă vietăţile astea vin în parcul nostru an de an înseamnă că este totuşi frumos.
Cum să citeşti liniştit în metrou Călin
Cel mai bine e să iei metroul de la capăt de linie: îţi poţi alege un scaun de la margine, astfel încât să reduci riscul ca vreun vecin să-ţi intre în perimetru. Călătorii mai experimentaţi ştiu să aleagă vagonul care opreşte la destinaţie exact în dreptul scărilor. De acum, doar două lucruri pot strica răstimpul de lectură: vreo bătrânică de la Piaţa Obor stând în picioare (ostentativ), respectiv staţia la care trebuie să cobori. Când cartea e prea captivanta, le ignori (nonşalant) pe amândouă.
P’Acasă dAImon
Catedrala, Opera, Unirii – ai văzut repede Timişoara. Să nu-mi ceri mai mult.
Dar vino, vom privi de pe malul apei, de pe buza Begheiului. Oraşul e trist ca o înserare cu Bach; amărui ca nucile tinere, te poartă pe străzile lui şi te dezbracă de legături; după o vreme nu mai eşti al tău, al părinţilor, al locului de unde vii sau al vreunui Dumnezeu. Eşti al Timişoarei, iar pe mal înţelegi totul cu o claritate dureroasă, curgând tu în viaţa cetăţii aşa cum apa curge în viaţa râului .. apa dulce ce alină temerile şi deznădejdile noastre. Bega.
“De gustibus” LeeDee P.
Orașul meu nu este traversat de nici o Senă lent curgătoare și plină de șanse, nici nu este străjuit de o luptătoare cu flacăra în mână și nici măcar nu a găzduit vreodată, Jocurile Olimpice de vară. Este plin de gropi, de noroi și de praf și de oameni gălăgioși și pasionali, care mai uită ce înseamnă bun simț. Vă garantez însă, că este cel mai frumos oraș din lume, pentru că aici, am văzut întâia dată, lumina, am învățat să pășesc și să citesc, mi-am aflat sensul și Creatorul, m-am îndrăgostit…
după deadline
Casa ca casnicie zamo
North York era mic, cochet si functional cand ne-am cunoscut. Stateam cu chirie intr-un bloc mare si cam murdar, dar avea piscina unde lucram ca Salvapusti. Apoi mi-am luat casa ca o verigheta. Orasul meu mic s-a-nfratit cu altele si si-au zis Toronto. De-atunci se-ngrasa-ntr-una. Casnicia noastra are insa si parti bune, cum ar fi multe parcuri, fiindca dup-o inundatie de-acum ‘jde ani s-a interzis construirea caselor pe malul rauletelor ce ne brazdeaza, acestea devenind osatura spatiilor verzi.
Citeşte mai multe la: http://www.alsosprachzamolxis.com/2011/04/pa-i-casa-ca-casnicie.html#ixzz1IYjwMrLx
Fix 500
O posibilă definiţie a fericirii – Dan
Nedudele – Petra
Orasul de cuvinte – LePetitPrince
Simfonia lalelor – Ion Toma Ionescu
Amintirea unui orgasm (cultural) – Călin
Onest la Oneşti – injineru
Cum să citeşti liniştit în metrou – Călin
“De gustibus” – LeeDee P.
Casa ca casnicie – zamo
Călin Hera. PA-uri şi mirări 