Archive for februarie 18th, 2011

18/02/2011

The King’s Speech, între Gorzo si CTP

Înainte de a vedea filmul, am citit două cronici. Prima s-a întâmplat să fie cea scrisă de Cristian Tudor Popescu într-un editorial din Gândul, unde lăuda „copleşitorul actor Colin Firth” si filmul cu pricina, vorbind, în contrast, despre „gustul sălciu, de hamburger mâncat cu punga de plastic cu tot, rămas după ce am văzut „The Social Network””. Concluzia CTP: „Aud că „The Social Network” şi „King’s Speech” sunt principalii concurenţi la Oscar. Încerc să nu-mi fac iluzii cu privire la rezultat”, sugerând că prostul-gust = Facebook va câstiga în fata bunului-gust = King’s Speech.

În cronica lui Andrei Gorzo, The King’s Speech e „un caz regretabil de impostură”, spre deosebire de The Social Network, „e mult mai dens şi mai ambiguu, dar e şi mult mai sclipitor din punct de vedere verbal”. Din această dilemă nu putem iesi, mi-am zis, decât dacă ne uităm la ambele filme.

Deocamdată am văzut doar Discursul. Vă mărturisesc că:
1) Nu m-a impresionat foaarte tare jocul lui Colin Firth, care nici măcar nu s-a bâlbâit, doar si-a înghitit niste cuvinte. Cunosc destui bâlbâiti autentici si stiu cum e ;).
2) Rolul Helenei Bonham Carter nu m-a impresionat, deci nici jocul ei. Sincer. Destul de banal.
3) De exemplu Geoffrey Rush (în rolul Lionel Logue) a fost mult mai bun. Dar si acest rol mi s-a părut prea „americanizat”. Toată atitudinea intransigentă de la început, lipsită de reverentă, metoda mai degrabă neconventională, momentul de cumpănă în care printul se întoarce si zice „hai să” samd fac parte dintr-un cliseu.
4) Filmul nu-i rău, să ne întelegem. Atmosfera e destul de dibaci construită, personajele suficient de credibile. Dar nu mi se pare un film inteligent, ca să zic asa.

Aici si aici găsiti, pe scurt, despre ce e vorba în cele două filme. Iar aici si aici, în afară de descrieri, „datele tehnice” si fotografii. Mai jos, trailerele.

18/02/2011

Scara cu obstacole

Era o zi de februarie în care gerul muşca din oase. Cum să-l scoţi pe Vlăduţ afară? După ce şi-a fumat ţigara, pe balcon, Liviu Lovin a găsit soluţia: şi-a luat fiul în cârcă, au urcat aşa până la ultimul etaj (cu liftul), de unde au coborât pe scări, într-o cursă săltăreaţă. Bărbatul plescăia cu limba în cerul gurii, scoţând un pretins zgomot de copite pe caldarâm, iar puştiul chiuia de plăcere fiind parte a unei aşa fascinante aventuri. La prima tură doar Tanti Nina a ieşit să vadă ce-i, scuipându-şi, creştineşte, în sân.

UTIL.
Episoade anterioare:
Viata la blog. 365 de secvente
Electrificare
Lecturile inginerului de la patru
Calm

%d blogeri au apreciat asta: