Archive for februarie, 2011

28/02/2011

Dormitorul lui Filimon

Fostul proprietar spărsese un perete. Balconul s-a lărgit, astfel, confundându-se cu camera (problema poate fi abordată şi din perspectiva camerei lărgite). Timp de trei zile, Filimon a refăcut vechiul perete, lărgind şi mai mult fostul balcon, în dauna camerei.
– Se cheamă acum că am un apartament cu două camere, şi-a spus mulţumit, la final, tolănindu-se în patul după măsurile căruia îşi confecţionase balconul-dormitor de o persoană. Hai, două! Dar, neapărat, foarte îndrăgostite una de alta.

NOTĂ.
Text republicat. Prima oară a fost aici.

UTIL.
Episoade anterioare:
Viata la bloc. 365 de secvente
Electrificare
Lecturile inginerului de la patru
Calm
Scara cu obstacole
Ţurţurele
Gemenii si vecina sexy
Solidaritate
Harta şosetelor
De ce cresc copiii
Sedinta de bloc
În lift cu Lory de la opt
Melcul H

27/02/2011

Melcul H

Fetiţa cu ochi negri a cules un melc, unul micuţ. L-a pus în buzunar, cu gândul să-l ducă acasă. Dar pe drum s-a luat cu altele. Și-a amintit de melc abia după trei zile. Vietatea se cam uscase. În orice caz, cochilia sună a gol.
– Se odihneşte, a zis fetiţa.
A luat cochilia, a pus-o îndărătul unei uşiţe pe care e scris un H mare şi, când a venit de la joacă, i-a dat să mănânce trei fire de iarbă. De atunci, cineva ia zilnic iarba şi frunzuliţele, iar fetiţa e convinsă că melcul ei mănâncă de rupe. Atât că nu se prea mişcă.

UTIL.
Episoade anterioare:
Viata la bloc. 365 de secvente
Electrificare
Lecturile inginerului de la patru
Calm
Scara cu obstacole
Ţurţurele
Gemenii si vecina sexy
Solidaritate
Harta şosetelor
De ce cresc copiii
Sedinta de bloc
În lift cu Lory de la opt

26/02/2011

Natalie Portman. Atât din Black Swan

Natalie Portman, aici cu Premiul BAFTA pentru rolul din Black Swan

„Lebăda neagră” a fost primul din serie pe care l-am văzut. Am tot aşteptat să se întâmple ceva neaşteptat. Dar s-a întâmplat, mereu, fix ceea ce m-am aşteptat să se întâmple… Inclusiv în marea scenă de final.
Filmul e un fel de popularizare a baletului (în rândul fanilor de social network de la 15 ani în sus). Vorba lui Gorzo: priviţi la ciudăţeniile astea, din când în când, că poate fi cool, dar nu faceţi ca ele.
Un amic, mare fan Natalie Portman (cine-l poate acuza?!) a zis, din prima, că e un film excelent. Apoi, când „am intrat” în el, a spus: dar Natalie merită, uită-te cât a lucrat pt rolul ăsta! OK, am zis, dintre actriţele nominalizate pe care le-am văzut, e cea mai tare!
Deci, din punctul ăsta de vedere, da: în film apar o droaie de femei frumoase, cu Natalie Portman zece, care le şi întrece. Frumoasă şi periculoasă.

 

26/02/2011

În lift cu Lory de la opt

Liftul e cel mai bun mijloc de socializare pentru nefumători. Gică P. (36 de ani, burlac îndelungat) e gata să împărtăşească descoperirea, dar n-are cui. Poate a lăsat maşina descuiată, îşi zice, şi iese degrabă. Cheamă liftul, coboară, verifică, se întoarce, aşteaptă, vine vecinul Ilarion, are flori (parcă s-a dilit de-o lună), alege liftul celălalt. Gică nu renunţă. Se întoarce până la cutiile poştale, revine, intră în lift deodată cu, oau!, Lory de la opt, care îi răspunde, e drept, la salut, vorbind însă, în continuare, la i-phone.

UTIL.
Episoade anterioare:
Viata la bloc. 365 de secvente
Electrificare
Lecturile inginerului de la patru
Calm
Scara cu obstacole
Ţurţurele
Gemenii si vecina sexy
Solidaritate
Harta şosetelor
De ce cresc copiii
Sedinta de bloc

25/02/2011

Care va fi cel mai bun film

În deschidere, iată tableta TV publicată sâmbătă în Evz:

Am văzut toate filmele nominalizate anul acesta la Oscar, cu o notabilă excepție: „Win­ter’s Bone”. Mi s-a spus că acesta ar fi cel mai bun. Cum nu l-am văzut încă, nu mă pot pronunța. Sunt, în schimb, alte două filme tari. Primul e cel al fraților Coen, „True Grit”, alert, dur, în care Jeff Bridgess e memorabil în rolul șerifului Cogburn (ar fi OK dacă ar primi Oscarul pentru Cel mai bun actor). După părerea mea, însă, cel mai bun film rămâne „127 Hours”, bazat pe o poveste reală (un alpinist blocat într-un canion din Utah, care, după cinci zile în care își dră­muiește proviziile și încearcă, în zadar, să-și scape mâna prinsă între un perete de stâncă și un bolovan, își taie brațul ca să-și salveze viața). Actorul James Franco, care-l interpretează pe alpinistul Aron Ralston, duce de unul singur un film întreg, plin de suspans, inteligență și umor, o lecție de viață și o lecție de regie și scenariu (Dany Boyle, bazat pe caseta înregistrată de Ralston). M-ar bucura măcar un Oscar pentru cele 127 de ore.

Acum, iată provocarea:

Votați cel mai bun film, după părerea voastră, din cele zece nominalizate anul acesta la Oscar. Nu e un concurs de pronosticuri, e un concurs de preferinte.
Mai jos, lista filmelor (în ordine alfabetică), cu link către articolele pe care le-am scris despre ele, pe acest blog (în completare; acolo unde n-am scris încă, dau link către imdb.com).

127 Hours
Black Swan
The Fighter
Inception
The Kids Are All Right
The King’s Speech
The Social Network
Toy Story 3
True Grit
Winter’s Bone

P.S. Fiecare cititor al acestui blog are dreptul la trei voturi deodată.

25/02/2011

Un secret vechi

Viaţa face filmul.

Enunţul e banal, dar aruncă o perspectivă interesantă asupra filmelor nominalizate la Oscar: patru dintre ele sunt bazate pe întâmplări reale, verificabile, despre ambiţie – „The King’s Speech” (lupta unui fost monarh cu sine însuşi), „The Social Network” (naşterea celei mai importante reţele de socializare din lume), „The Fighter” (devenirea unui campion mondial la box) şi „127 Hours” (situaţia limită în care a ajuns un om de munte).

Vom vedea în noaptea de duminică dacă vreunul dintre ele va câştiga statueta (primele două sunt cotate cu cele mai mari şanse, ultimul mi se pare cu adevărat bun!).

Deocamdată, e bine de notat că viaţa nu e în altă parte decât în ceea ce ni se întâmplă zi de zi; şi că ne e dată forţa de a înfăptui. Noi înşine. Un secret vechi.

NOTĂ. Aceasta a fost tableta TV din Evz de azi. Am dat link pentru cei care vor să se amuze/scârbească citind unele comentarii. Slavă Domnului, nu-s multe, de data asta. E clar că doar subiectele politice atrag…

25/02/2011

Şedinţă de bloc

– Ce culoare va avea gresia de la ghene? Aş zice să fie verde.
– Bleu e mai bine.
– Înainte de a începe discuţia propriu-zisă, menţionez că salariul meu, neschimbat de doi ani, ar putea fi majorat cu rata inflaţiei.
– Ce majorare, dom’le, nouă ne-au scăzut lefurile cu 25 la sută.
– Hai să nu mai facem pereţii albi.
– Şi să cureţe guma de pe ciment, s-a înnegrit.
– Totuşi, cred că merit mai mult de 6 milioane.
– Cei de la etajul opt să nu mai arunce sticle în ghenă.
– Striviţi peturile.
– De ce se strică liftul o dată la trei zile?

 

 

 
UTIL.
Episoade anterioare:
Viata la bloc. 365 de secvente
Electrificare
Lecturile inginerului de la patru
Calm
Scara cu obstacole
Ţurţurele
Gemenii si vecina sexy
Solidaritate
Harta şosetelor
De ce cresc copiii

24/02/2011

De la „The Wrestler” la „The Fighter”

Afisul filmului „The Fighter” (2010)Afisul filmului „The Fighter” (2010), luat de pe imdb.com

Am văzut aseară „The Fighter”, filmul „de Oscar”. L-am văzut până la sfârsit. Nu-mi pare rău, dar nici nu mă simt prea îmbogătit. Adevărul e că simt asa, o suprasaturatie de filme de acest gen: sportivul de performantă care revine/se afirmă gratie muncii, sansei, talentului, în ciuda mai tuturor. Sunt sigur că, pentru telespectatorul american, povestea e mai interesantă decât pentru cel european. Probabil că un film similar despre Leonard Doroftei, să zicem, ar fi considerat o capodoperă în România.

Revenind: ultimul film de acest gen pe care l-am văzut a fost „The Wrestler”. Am scris aici, la cald, impresiile mele.

De data asta, povestea e destul de liniară si de previzibilă, spusă cu oarecare măiestrie. Jocul actorilor… nimic de reprosat (de la nivelul meu de amator). Personal, mi-e destul de nesuferit Christian Bale (nu mă întrebati de ce), iar Amy Adams si Mark Wahlberg îmi sunt aproape indeiferenti. Toti trei joacă, însă, ok, cu un plus pentru Bale.

Încerc să îmi amintesc o scenă care să-mi fi plăcut în mod deosebit si nu reusesc. Poate faza în care, în timpul difuzării filmului despre Dicky Eklund, eroul interpretat de Bale are o revelatie. E ceva educativ în filmul ăsta, motiv pentru care pot recomanda vizionarea lui împreună cu copiii.

24/02/2011

De ce cresc copiii

Fetiţa (aceeaşi care face driblinguri seara, pe gresie şi pe parchet, cu mingea de baschet) e veselă dimineaţa, când coboară în lift, spre grădiniţă.
– Tati, ştii de ce am crescut eu aşa mare?
– De ce?, întreabă taică-său, curios ce mai inventează fata.
– Unu la mână: dorm. Doi la mână: beau lapte. Trei la mână: mă ridic pe vârfuri.
Ilie Dron n-a auzit mai mult (liftul plecase), dar nici nu mai avea nevoie. „Si ce dacă bate mingea în capul meu, seara?”, îşi zice şi, pentru prima oară după foarte multă vreme, simte că se înduioşează.

UTIL.
Episoade anterioare:
Viata la blog. 365 de secvente
Electrificare
Lecturile inginerului de la patru
Calm
Scara cu obstacole
Ţurţurele
Gemenii si vecina sexy
Solidaritate
Harta şosetelor

23/02/2011

O polemică interesantă: Plesu vs. Patriciu

Andrei Plesu „i-o trage” lui Dinu Patriciu, care „i-a tras-o” lui Gabriel Liiceanu, căruia „i-o trăseseră” Herta Muller si Adam Michnik.

Zic dincolo ce si cum 😉

22/02/2011

Pariu pe „127 Hours”

Afisul filmului 127 HoursAfisul filmului 127 Hours

Ati prins vreodată o sopârlă? Cu mâna, vreau să zic. Vi s-a întâmplat ca reptila să se zbată, să-si rupă coada si, astfel, să scape? Vă amintiti faza de la începutul cărtii „Fram, ursul polar”, când tigrul bengalez încearcă să-si roadă laba prinsă în capcană? (N-a reusit si a ajuns la un circ.)

Am văzut patru filme nominalizate la Oscar pt Cel mai bun film. În ordine: Black Swan, The King s Speach, The Social Network si 127 Hours. Doar unul mi-a plăcut fără rezerve: 127 Hours.

Mi-a plăcut cum a fost filmat: dinamic, dar nu supărător. Cadre scurte alternând cu cadre lungi. Suspans. Culoare, muzică. Suspans. Mi-a plăcut personajul (inteligent, profund, simpatic, cu umor, „de gască”). Mi-a plăcut faptul că tatăl personajului îsi ducea fiul să vadă răsăritul soarelui pe marginea prăpastiei, undeva, în Marele Canion. (Îmi place asta foarte mult.)

Primele 18-20 de minute din film (de văzut când intervine momentul) sunt alerte. E descoperirea, bucuria de a trăi, de a explora, de a te bucura. Apoi, exact atunci când îti zici „OK, fain. Si?”, se întâmplă ceva stupid care face din povestea lui Aron Ralston una extraordinară.

Apoi, totul e construit cu măiestrie, totul curge, cu ruperi de ritm, cu dramatism, cu secvente de umor. Mi se pare excelentă secventa în care îsi asează pe bolovan toată recuzita, apoi o priveste, o studiază, pentru a găsi o idee.

Eroul devine din ce în ce mai simpatic. Ajungi să trăiesti alături de el drama lui. Îti pui, inevitabil, întrebarea: „Ce-as face?”. Răspunsul e destul de evident. Dar, sincer, ati fi în stare să vă salvati astfel?

Mi-a plăcut faptul că povestea e adevărată. Mă întreb de ce m-a impresionat mai mult povestea lui Aron decât cea a regelui George VI. Poate fiindcă la Aron e despre viată si moarte? Sau fiindcă, pur si simplu, pare mai autentică (raportat strict la cele două filme)? Întrebări retorice. Votul meu e pt 127 Hours.

UPDATE (revenire la această idee, provocat de doi cititori de pe polimedia.us/fain): Stiu si că există într-adevăr o casetă-jurnal înregistrată de Aron în decursul celor 127 de ore. Casetă tinută la secret, pe care, însă, regizorul si actorul principal au vizionat-o. King s Speech, si The Social Network (nu stiu dacă si Black Swan) se bazează pe fapte reale. Dar povestea din 127 Hours pare cea mai autentică. De vină e felul în care sunt făcute cele trei filme.

 

NOTE.
Aflu că regizorul Danny Boyle a vrut, initial, să-i dea rolu lui Cillian Murphy. Ar fi fost o greseală enormă, apreciez. Pentru că James Franco chiar e de acolo.

Aron Ralston si James Franco. Omul si actorul. Aron Ralston si James Franco, omul si actorul care l-a interpretat

UPDATE TABLOID.
Îmi place de James Franco si dacă mă uit la fosta si actuala lui prietenă (cu un plus pentru fosta) 😉

Marla Sokoloff si Ahna O ReillyMarla Sokoloff si Ahna O’Reilly, fosta si actuala prietenă a lui James Franco.
Click pe foto pentru imagine mărită!

22/02/2011

The Social Network m-a lăsat indiferent

Am ales să încep această postare punând fată în fată două fotografii: una a lui Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook (am luat fotografia făcând un printscreen de aici) si alta a lui Jesse Eisenberg, actorul care îl interpretează pe Mark în The Social Network.

Pare că această preocupare, de a alege un actor care să aducă măcar nitel cu boss-ul de la Facebook, a fost mai importantă decât a alcătui o poveste mai acătări. Ce vreau să spun? Ar fi trebuit ca filmul despre unul dintre cele mai importante fenomene ale începutului de mileniu să fie ori o poveste romantată, ori o „analiză” ori, de ce nu, o comedie inteligentă. Ceva bine făcut, în orice caz, ceva care să-mi sugereze că mă aflu în fata unei grozăvii. Ei, bine, primul film despre Facebook e, consider, un rateu. Povestea e pretins inteligentă (prin flashback-urile utilizate, de exemplu), dar superficial construită. Neconvingător.

Nu mă asteptam neapărat ca spectatorul să îndrăgească vreun personaj (cred că doar Andrew Garfiled poate fi „îndrăgit” – joacă bine rolul de tip luat de fraier). Dar orisicât! Mă asteptam ca personajele să fie construite mai credibil, mai profund, mai ales că, toate, sunt în viată (da, impresia e că fiecare personaj important a fost creionat după negocieri dure, foarte piaristice, cu subiectul). Mă asteptam să înteleg ceva mai multe, să surprind calitătile deosebite care i-au făcut pe fondatorii Facebook să realizeze asa un mare lucru. La acest capitol, filmul mi se pare de-a dreptul superficial.

Pe de altă parte, filmul are un oarecare ritm, o oarecare tensiune, dar mi-e teamă că de vină sunt si asteptările spectatorului, care vrea să afle lucruri despre Facebook.

De-aia zic: parcă nu le dau dreptate nici lui Gorzo, nici lui CTP, decât atunci când critică filmul celălalt (vezi aici despre ce e vorba!).

P.S. Dar am deja un film preferat pentru premiul Oscar! Revin.

UPDATE.
Am scris o tabletă tv în evz.

22/02/2011

Harta şosetelor

Când s-au mutat aici, credea că pe balconul ăsta va sta, în serile de vară, povestind agale cu Nela (la un ceai rece). Acum, strânge rufe. Îi udă părul cele atârnate pe sârmă, dar e concentrat la şosetele de pe uscător. Sunt zeci de perechi (32-34, la o estimare aproximativă), împrăştiate parcă înadins pe uscător. Enervant, iniţial. Incitant, după ce Liviu s-a ambiţionat să ţină minte harta şosetelor şi să ducă mâna dreapta, fără ezitare, exact la perechea şosetei pe care pusese mâna stângă. Aş fi putut inventa jocul Memory, şi-a zis el.

UTIL.
Episoade anterioare:
Viata la blog. 365 de secvente
Electrificare
Lecturile inginerului de la patru
Calm
Scara cu obstacole
Ţurţurele
Gemenii si vecina sexy
Solidaritate

21/02/2011

Solidaritate

Cel mai bine se aude, paradoxal, din apartamentul de la patru şi nu din cele de pe palier. Misterele acusticii, meditează Gelu Pop. În primele nopţi i-a fost ciudă, o ciudă imensă. În următoarele, a simţit un soi de solidaritate masculină cu Luci, privatizatul. A urmat o nouă repriză de ciudă, apoi s-a intrat în rutină. Pe tipă şi-o imaginase în fel şi chip. Credea că numai gură-i de ea. Dar când a cunoscut-o, a rămas paf: „Ce-i în neregulă cu studenta asta perfectă?!”. Sau e ceva în regulă cu Luci?

UTIL.
Episoade anterioare:
Viata la blog. 365 de secvente
Electrificare
Lecturile inginerului de la patru
Calm
Scara cu obstacole
Ţurţurele
Gemenii si vecina sexy

20/02/2011

Gemenii şi vecina sexy

Gemenii îşi împărtăşeau tot, tot, tot. Atunci când Romi şi-a rupt mâna (a căzut de pe leagăn), Flavius a zis că-l doare şi pe el. Aşa că i-au pus mâna în gips, să se liniştească. Abia într-o dimineaţă de mai, opt ani mai târziu, şi-au ascuns prima oară ceva unul faţă de celălalt: tocmai avuseseră, fiecare, întâiul vis erotic. Amândoi, cu tanti Lucy, cea care le făcea injecţii când erau bolnavi. O femeie de ispravă, pe care te puteai baza. Dotată încă, după 20 de ani, cu tot ce-i trebuie unei dame bine. De atunci, doar două secrete între gemeni.

UTIL.
Episoade anterioare:
Viata la blog. 365 de secvente
Electrificare
Lecturile inginerului de la patru
Calm
Scara cu obstacole
Ţurţurele

19/02/2011

Ţurţurele

Are şi Dumnezeu socotelile lui, a spus dl. Lică atunci când a aflat despre stupidul accident care a pus capăt vieţii lui Remus Achim, locatarul de la apartamentul 1. Nu saluta pe nimeni, privea încruntat la toţi, înţepa mingile ce săreau peste gardul viu atunci când juca table, de unul singur şi, zice-se, el a telefonat la Miliţie atunci când Ilie Dron şi-a găzduit verişorii din RFG, în 1986, fără să fi anunţat în prealabil organele de stat. Pentru Dron au urmat două luni de frecuşuri, pentru Achim un ţurţure în cap, 25 de ani mai târziu.

UTIL.
Episoade anterioare:
Viata la blog. 365 de secvente
Electrificare
Lecturile inginerului de la patru
Calm
Scara cu obstacole

18/02/2011

The King’s Speech, între Gorzo si CTP

Înainte de a vedea filmul, am citit două cronici. Prima s-a întâmplat să fie cea scrisă de Cristian Tudor Popescu într-un editorial din Gândul, unde lăuda „copleşitorul actor Colin Firth” si filmul cu pricina, vorbind, în contrast, despre „gustul sălciu, de hamburger mâncat cu punga de plastic cu tot, rămas după ce am văzut „The Social Network””. Concluzia CTP: „Aud că „The Social Network” şi „King’s Speech” sunt principalii concurenţi la Oscar. Încerc să nu-mi fac iluzii cu privire la rezultat”, sugerând că prostul-gust = Facebook va câstiga în fata bunului-gust = King’s Speech.

În cronica lui Andrei Gorzo, The King’s Speech e „un caz regretabil de impostură”, spre deosebire de The Social Network, „e mult mai dens şi mai ambiguu, dar e şi mult mai sclipitor din punct de vedere verbal”. Din această dilemă nu putem iesi, mi-am zis, decât dacă ne uităm la ambele filme.

Deocamdată am văzut doar Discursul. Vă mărturisesc că:
1) Nu m-a impresionat foaarte tare jocul lui Colin Firth, care nici măcar nu s-a bâlbâit, doar si-a înghitit niste cuvinte. Cunosc destui bâlbâiti autentici si stiu cum e ;).
2) Rolul Helenei Bonham Carter nu m-a impresionat, deci nici jocul ei. Sincer. Destul de banal.
3) De exemplu Geoffrey Rush (în rolul Lionel Logue) a fost mult mai bun. Dar si acest rol mi s-a părut prea „americanizat”. Toată atitudinea intransigentă de la început, lipsită de reverentă, metoda mai degrabă neconventională, momentul de cumpănă în care printul se întoarce si zice „hai să” samd fac parte dintr-un cliseu.
4) Filmul nu-i rău, să ne întelegem. Atmosfera e destul de dibaci construită, personajele suficient de credibile. Dar nu mi se pare un film inteligent, ca să zic asa.

Aici si aici găsiti, pe scurt, despre ce e vorba în cele două filme. Iar aici si aici, în afară de descrieri, „datele tehnice” si fotografii. Mai jos, trailerele.

18/02/2011

Scara cu obstacole

Era o zi de februarie în care gerul muşca din oase. Cum să-l scoţi pe Vlăduţ afară? După ce şi-a fumat ţigara, pe balcon, Liviu Lovin a găsit soluţia: şi-a luat fiul în cârcă, au urcat aşa până la ultimul etaj (cu liftul), de unde au coborât pe scări, într-o cursă săltăreaţă. Bărbatul plescăia cu limba în cerul gurii, scoţând un pretins zgomot de copite pe caldarâm, iar puştiul chiuia de plăcere fiind parte a unei aşa fascinante aventuri. La prima tură doar Tanti Nina a ieşit să vadă ce-i, scuipându-şi, creştineşte, în sân.

UTIL.
Episoade anterioare:
Viata la blog. 365 de secvente
Electrificare
Lecturile inginerului de la patru
Calm

17/02/2011

De la Oradea la Ljubliana si înapoi

Vorbeam aici despre fotografii găsite pe bloguri prietene. Stela, privind fotografiile cu pricina (vă recomand să le vedeti, dacă nu le-ati văzut deja), a spus ceva de genul „Cum, dar avem si noi, la Oradea!”. Am răspuns, firesc: „Arată-ne!”.

Priviti, vă rog, cele două cadre de mai jos. Poate s-o contrazică cineva pe Stela?

Fotografia din stânga e din Oradea, luată de la Stela, iar cea din dreapta de la Ljubliana, făcută de Belle de Jour.
Dacă doriti să măriti fotografiile, ca să le vedeti mai bine, e suficient să dati click pe imagini. Io zic că foarte merită!

%d blogeri au apreciat asta: