Archive for ianuarie 12th, 2011

12/01/2011

Ice Age 4 rupe lumea

Mă întreb cât va mai tine steagul sus povestea asta cu Ice Age. S-a ajuns la numărul 4 (premiera va avea loc în luna iulie, 2012). Trailerul e, desigur, incitant. De data asta, aflăm cum s-au format continentele. Cauza e, fireste, Scrat.

Trailerul ăsta a fost postat pe youtube în urmă cu 6 zile si a adunat deja 1.140.067 vizualizări. A mai fost „ridicat” însă si de alti utilizatori, adunând 256.401, respectiv 72.487 de vizualizări; asta doar de la cei din top3. Altfel spus, interes urias pentru un lucru făcut bine, foarte bine, care n-a dezamăgit deloc până acum.

Reclame
12/01/2011

5 bani, 10 bani

În ceea ce mă priveste, sustin protestul pasnic, cu monezi de 1 ban, 5 bani, 10 bani, la care au aderat tot mai multi soferi din România. Intentionez, chiar, să atentez la integritatea pusculitelor celor doi copii ai mei, în acest scop.

P.S. Cred că Mahatma Gandhi, dacă ar fi fost român si contemporan cu noi, ar fi sprijinit acest tip de protest.

Am scris si o tableta TV.

 

%d blogeri au apreciat asta: