Cireșarii mei

As vrea să pot spune în 500 de semne de ce îmi plac atât de mult cărtile lui Constantin Chirită (mi-a plăcut si trilogia „Alb”, dar, fireste, mă refer acum în special la Ciresarii).

Coperta volumului 5 al Ciresarilor. Cam jerpelită, dar foarte-foarte dragă mie.
P.S. Click pe foto pentu imagine mărită!

Prima oară am auzit de Ciresari de la un coleg de clasă (cred că eram într-a doua, spre sfârsit). Tudor îl chema (poate Tudor Silaghi, dar nu sunt sigur). Ne întreceam în lecturi, eram mândri că descoperisem plăcerea asta. Mi-a zis într-o zi că a citit el o carte, Ciresarii, care era despre niste tipi care stăteau cocotati într-un cires si aruncau cu cirese (sau sâmburi) în trecători. Mă rog, ceva de genul ăsta. Mi s-a părut deopotrivă stupid si amuzant, asa că mi-am propus să citesc si eu cartea asta. Dar n-o aveam si nu stiam unde s-o caut si, mândru, nu puteam să i-o cer lui.

Apoi a venit ziua mea. Împlineam 9 ani si bunicul meu mi-a pus în brate un pachet în care am găsit cinci cărti cu coperti albe, cam groase pentru puterile mele de atunci, dar asta nu conta, pentru că era vorba de Ciresarii pe care asteptam să-i întâlnesc.

Rândurile pe care bunicul meu le-a scris pentru mine pe prima pagină a volumului 5 din Ciresarii. Mă bucur să le am, mă simt mai aproape de acel moment si mi-l aduc mai aproape, într-un fel, si pe el

Am fost un pic descumpănit, văzând că nu prea e cu poze (dar la finalul volumului 1 erau niste hărti schitate din care, însă, nu prea reiesea unde stăteau ăia care aruncau cu cirese). În fine, descumpănit sau nu, imediat ce am rămas singur în cameră, după ce au plecat invitatii, m-am aruncat în poveste. Dar, vai! Primele pagini mi-au părut un zid de netrecut. O droaie de rânduri, fără linie de dialog, în care era descris un om bătrân, Mos Timofte, care potrivea ceasul din turnul școlii și avea câțiva elevi preferati. Hmmm! Si am lăsat cartea deoparte.

Abia în vacanta de vară următoare m-am încumetat din nou să încep „Ciresarii”. Am trisat (recunosc acum): am sărit peste introducere. Pe urmă am citit, unul după altul, cele cinci volume, iar când le terminam, o luam de la capăt (nu fiti răi, mai citeam si altceva între timp!). Am numărat 13 recitiri. De fiecare dată descopeream altceva.

Primul personaj preferat a fost, cum altfel?, Tic. Era de vârsta mea, nu? Apoi m-a fascinat Victor. Citeam si reciteam rationamentele lui, până când întelegeam cum a gândit. Apoi mi-a plăcut Maria. N-am văzut niciodată în Ionel eroul nesuferit, tot asa cum nu m-a extaziat niciodată Ursu (mi s-a părut cel mai fals personaj, cel mai putin credibil). Nici cu Lucia n-am rezonat prea bine.

Pe Dan l-am descoperit abia la a treia lectură. Îl consider si azi, la bătrânete, personajul cel mai bine conturat, în orice caz, cel mai spumos, cel mai amuzant.

Am făcut si un clasament al volumelor. Cel mai mult mi-a plăcut, mereu, volumul al patrulea (desi m-a zăpăcit un pic prima parte, în care toată lumea era „deghizată” în Ciresari; dar atunci nu întelegeam prea bine cum e cu vedetele). Îmi amintesc mirarea mea atunci când am descoperit că, în prima editie a cărtii, volumul 4 se numea „Teroarea albă”. Probabil că cenzura l-a obligat pe Chirită ca, la reeditare, să schimbe titlul, ajungându-se la metaforicul „Aripi de zăpadă”.

Al doilea, în ordinea preferintelor mele, a fost vol. 2, „Castelul fetei în alb”. Mi-a plăcut enorm intriga si, mai ales, drumul biletului către ciresari si felul în care ei au dezlegat, pas cu pas, enigma.

Pe locurile 3-4 stau vol. 1 („Cavalerii florii de cires” – pe vechi, „Teroarea neagră”) si vol. 3, „Roata norocului”.

Ultimul volum cred că a fost cel mai putin reusit; cel putin asa l-am perceput eu, adolescentul. Poate că mi-a fost ciudă că Maria s-a îndrăgostit de un babalâc, poate mi-a fost ciudă că s-a terminat povestea sau că toată căutarea din acest volum a fost o nălucire.

Voi ce relatie aveti/ati avut cu Ciresarii?

Reclame

25 Responses to “Cireșarii mei”

  1. Am crescut într-o lume cu cireşari voiajori. Am citit cu bucăţica, la bibliotecă, majoritatea cărţilor importante. Cine îşi mai aminteşte vremea în care căram cărţile, prin tramvaiele care traversau întregul oraş? Eu da. Aşa cum îmi amintesc şi faptul că mergeam şi la sala de lectură, foarte des, fără ca să se panicheze cineva de acasă…. pentru că şi ei ştiau la ce oră se închidea biblioteca.
    Mi-am amintit de o lumea foarte interesantă: lumea copilului cititor de altădată! Cititor şi călător.

    Apreciază

  2. Bine ai venit copilarie!

    Apreciază

  3. Oho, a fost una dintre cărţile copilăriei mele.:)
    Am recomandat-o călduros copiilor mei alături de ,,La Medeleni,, dar se pare că gusturile tinerei generaţii sunt altele, din păcate.:(

    Apreciază

    • Într-adevăr, cred că aventurile ciresarilor, citite azi, fără background ca al nostru, nu înseamnă atât cât pentru noi. Chiar îmi propun să recitesc, cândva. Dar îi îndrum pe micutii mei. Sunt curios dacă povestea ciresarilor a rezistat.

      Apreciază

  4. Am citit-o si eu, insa preferatele mele u fost romanele lui Jules Verne, Charles Dickens, Victor Hugo, mai tarziu, Dumas.

    Apreciază

  5. pai ce , aveai alte optiuni pe vremea aia ?

    Apreciază

  6. Când eram mic… nu citeam cărți. Doar reviste. De jocuri video, de arhitectură, de design interior, de femei, de ce apucam! Foarte rar citeam cărți SF – foarte puține am reușit să citesc, și acelea mi-au luat eoni să le citesc (Jules Verne – Insula cu elice, Edgar Rice Burroughs – Prințesa marțiană, precum și postmodernistul John Brunner – Zanzibar… astea sunt singurele carti pe care le retin, cred ca au mai fost vreo 2-3, dar nu multe… Zanzibar mi-a luat un an întreg).

    Abia în clasa a 8-a am prins gustul lui Caragiale (în consonanță cu știrile politice de la Antena 3 de care încă mai este obsedat bunicul meu, precum și – mai ales – Cronica Cârcotașilor) și, tot atunci am întrezărit magia lui Cărtărescu (”Florin scrie un roman”, plus poezia ”georgica a vi-a”, care a fost prima poezie care mi-a placut cu adevarat). Începusem să fac pastișe caragialiene folosind personajele epocii, iar în clasa următoare am început să scriu poezii, în parte semi-imitații după Cărtărescu…

    Așadar și prin urmare, n-am avut contact cu Cireșarii, nici în anii ăștia în care am recuperat din clasici, mai mult din poezie decât din proză (unde am încă oroare de realismul clasic). Dar mă gândesc să mă apuc de citit (fără re-!) Cireșarii…

    Apreciază

  7. Frumos te-am regasit in noul an!

    … candva, scriam si pe blogul simplu ‘viata mea cuprinsa intre lumea Medelenilor si lumea Ciresarilor’…

    si asa a ramas pina acum

    .. eu lam iubit si pe acel Victor {„acel” til expllic eu, altadata … 🙂 … ]

    am o rugaminte pe care stiu ca tu o intelegi si nu o ‘interpretezi’/percepi a fi altceva decat o sincera curiozitate starnita de amintiri> eu am vreo 3 editii, dar accum imi e ccam greu sa caut – editia din imnaginea ta este aceea prefatata sau adnotata de Nichita ?

    si un mare
    M ULTUMESC, Calin !

    Apreciază

  8. Un var intelectual, inginer zootehnist, era mutat din sat in sat; din motive practice si-a lasat cartile in satul meu, in casa noastra.
    Din cartea lui de munca as putea afla anul cand am citit prima carte nerecomandata de invatatoare…
    Este vorba de MIZERABILII de Hugo; romanul acesta m-a influentat prost, deoarece au urmat cartile recomandate, inclusiv unele ale autorului CIRESARILOR; se parea ca cineva gasise ac de cojocul mizerabililor…

    Apreciază

  9. Eu am primit Ciresarii de Craciun, cand eram in clasa a doua, la inceputul anilor ’70. Cele cinci volume au fost primele romane citite, au fost prima mea …dragoste literara. Nu am putut numara recitirile… Volumele insa au trebuit recopertate, pentru ca copertile originale s-au facut …franjuri inainte de a termina eu gimnaziul. Acum am Ciresarii si in e-book si ma surprind citind, in fuga, cateva randuri uneori. Imi fac si acum ziua mai frumoasa 🙂

    Apreciază

    • Mă bucur să aflu asta. Chiar dacă băieții și fetele de azi nu mai citesc Cireșarii, rămân mândru că am devorat aceste volume. Cred că e bine ca fiecare generație să aibă cărțile ei – ar fi fain dacă apartenența la o generație s-ar face în funcție de cărțile citite.

      Apreciază

      • fiica mea cea mare, cu …vreo 20 de ani mai tanara decat mine (:P) a avut ca prima lectura Ciresarii. Continua sa fie o …cititoare de cursa lunga, chiar daca acum citeste altfel de literatura, in alta limba. Cred ca Ciresarii i-au deschis pofta de citit 🙂

        Apreciază

        • Spui ceva important: Cireșarii i-au deschis pofta de citit. Dar mai e ceva important în ceea ce spui: faptul că acest lucru se întâmpla în urmă cu, probabil, 10-12 ani. Oare în era noastră mai pot Cireșarii să deschidă pofta de citit?

          Apreciază

Trackbacks

Lasă un răspuns la daurel Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: