Decât despre Adrian Păunescu

Tânăr fiind, frecventam Cenaclul Flacăra, de câte ori aveam ocazia. Cred că au fost 3-4 ocazii în care trupa a ajuns la Hunedoara (în sală la Sider şi în aer liber pe stadionul Corvinul). De ce am ţinut să merg? Pentru că era un eveniment de fiecare dată, unul din foarte puţinele. N-am avut norocul bucureştenilor, care mai prindeau câte un concert Iris. Unicul concert posibil era Cenaclul Flacăra. Singura şansă de a aculta, astfel, în public, rock, era Cenaclul Flacăra.

Nu doar pentru rock mergeam. Îmi plăceau melodiile folk. Aş fi dat orice să ascult Mistreţul cu colţi de argint recitat de Mihail Stan. Când mă nimeream mai lângă scenă, mă holbam şi eu mai de aproape la gagicile cu care, aveam să aflu mai târziu, Bardul era apropiat. (Dar mai mult mă interesau fetele cu care eram atunci, în public, cu care mă ţineam de mână şi cu care dansam acolo, la grămadă.) Eram tineri şi Cenaclul Flacăra era „rebeliunea” noastră permisă. Ne simţeam mari pe drumul spre casă, după miezul nopţii, şi, într-un fel, liberi.

Mă enervau accesele de cult a personalităţii ale lui Adrian Pănuescu. Mă enervau refrenele patriotarde din ultima perioadă (Lancea lui Horea îmi vine în minte acum, o stupizenie!) şi mă enerva faptul că Păunescu se băga prea mereu peste interpreţi, că recita el ceea ce urmau ei să cânte. Dar recitatul ăsta devenise o marcă.

Chiar am lăcrimat, mărturisesc acum, deşi eram flăcău, la Rugă pentru părinţi. Chiar am cumpărat cărţile acelea mai groase decât o cărămidă zdravănă, în care chiar am găsit o droaie de versuri remarcabile. Chiar am dat bani frumoşi, plus şpaga zdravănă, ca să pot achiziţiona albumul Cenaclul Flacăra. Chiar ascultam înregistrările de pe programul 3. Una peste alta, deşi am detestat o mulţime de apucături ale lui Adrian Păunescu, era ceva ce-mi plăcea la tipul ăsta.

Chiar şi după căderea protectorului Ceauşescu şi scena scuipăturilor de la Ambasada SUA şi chestia cu PSM şi chestia cu PSD, am avut sentimente amestecate. Deşi mai mult n-am fost de acord cu ceea ce zicea, l-am ascultat mereu cu atenţie şi am apreciat mereu dezinvoltura cu care vorbea, cu care găsea argumente. S-a zis că, dacă ar fi slujit o cauză bună, ar fi fost un om mare.

M-a mai enervat ceva: inflaţia de versuri. Ar putea suna ca un semn de invidie: omul colcăia de poezie. Sunt convins că aceia care se vor apleca peste tonele de versuri scrise de Adrian Păunescu vor aduna suficient material de valoare astfel încât poezia păunesciană să rămână pe o poziţie solidă în istoria literaturii române.

Până la urmă, poate că asta contează, la final. Căci, la final, eşti tentat să mai uiţi din mizerii şi să păstrezi lucrurile bune.

P.S. Nu m-am putut înscrie în corul omagiatorilor lui Adrian Păunescu, dar am avut a zice şi eu două-trei lucruri.

UPDATE. Scrisoarea publicată de Jurnalul Naţional („ultimul editorial”) e emoţionantă, fireşte.

ALT UPDATE. O colecţie de citate care înseamnă o contribuţie importantă la dezbatere.

UPDATE 3. CTP a reusit o performantă tare: 56.000 de vizualizari, ieri, pe editorialul Testamentul lui Adrian Păunescu!

Reclame

18 Responses to “Decât despre Adrian Păunescu”

  1. Cu riscul de a vă supăra, deşi afirm brutal de sincer că, admirându-vă stilul literar, mă străduiesc din răsputeri să vă câştig atenţia, de data asta afirm cu tărie că eu mă înscriu în corul omagiatorilor lui Adrian Păunescu şi asta pentru că punând în balanţă pe un taler : din tonele de poezii, poezia sa de excepţie, tot ce a făcut bun, valoarea sa intelectuală , implicarea benefică în mod direct în rezolvarea problemelor foarte multor români şi pe un alt taler cele rele, apoi acesta din urmă sare în sus până la dispariţie sub greutatea talerului cu cele bune. Să nu uităm că nici un om nu este perfect şi Adrian Păunescu era totuşi un om. Acum este o stea ce am convingerea că va străluci din ce în ce mai tare, pe măsură ce se va îndepărta de pământ şi vor dispare resentimentele şi încrâncenarea disputelor de ordin politic. Va rămâne poezia sa in cuvinte simple dar care va continua să existe ca o cutremurare, o lacrimă, o emotie şi care transmite întotdeauna clar un mesaj uşor de recepţionat, dar profund în sinea lui.
    Este opinia mea „… şi omul e om cât mai are opinii/ Aceasta/i opinia mea.” aşa cum spunea maestrul în poezia „Opinia mea”.

    Apreciază

  2. Păunescu ca „pupincurist” față de comuniști, nu a plăcut nimănui desigur.
    Păunescu ca poet, adică.. el cu poeziile lui minunate ce nu privesc niciun partid, este bun/ a fost bun.
    Defapt, este căci va rămâne viu în inimile unora.

    „Şi totuşi există iubire
    Şi totuşi există blestem
    Dau lumii, dau lumii de ştire
    Iubesc, am curaj şi mă tem.”

    Apreciază

  3. Am fost si eu o singura data la un spectacol al Cenaclului.
    La Sider.
    Nu uit acele momente si mi-ar placea sa le mai traiesc o data, mi-ar placea ca si tineretul de azi sa simta ce am simtit noi atunci.
    Mai taraziu, m-am suparat pe el si chiar ma enerva sa-l vad.pana acum cativa ani.
    Imi pare rau ca a murit.Nu credeam ca inima lui il va lasa. 😦
    Odihneasca-se in pace!

    Apreciază

    • g1b2i3, nu ştiu dacă ceea ce am simţit noi atunci e atât de invidiat. Cred că e preferabil de o mie de ori să ai aşa multe posibilităţi, cum au cei de acum, posibilităţi de care proşti am fi dacă n-am profita şi noi, „bătrânii”.

      Apreciază

  4. Dumnezeu să-l odihnească în pace! A fost un fenomen, iar Cenaclul Flacăra a fost pentru noi o ,,gură de libertate,, chiar dacă a fost atent monitorizată. Iar oamenii pe care Păunescu i-a adunat în jurul lui au fost şi sunt cei care au mai rămas extrem de talentaţi. Ceea ce am admirat la el era faptul că bine sau rău, asta judecă fiecare după cum crede de cuviinţă, el credea în ceea ce spunea.
    Şi de ce să nu recunoaştem, a fost şi el un poet extrem de talentat.

    Apreciază

  5. „Ne simţeam mari pe drumul spre casă, după miezul nopţii, şi, într-un fel, liberi”.

    Asta a facut cu foarte multi dintre noi, aveam nevoie si ne-a dat…

    Si da, colcaia de poezie, bine spui, tot ce spui spui bine dar ma intreb cum de poti pastra distanta – ai dreptul, fireste, cu toate ca realizezi ce torent a fost omul asta – cineva l-a numit in mod inspirat, Rasputin.
    Tu stii ce-i poezia si esti capabil sa intelegi emotia si sa te emotionezi tu insuti, ai spus si mai sus, si se simte in poeziile tale, in ce alegi, in ce scrii. Acum observ o crusta pe care nu o sesizasem pana acum…

    Apreciază

  6. te asigur ca nu ma consider mai mult decat un ciob mic (de oglinda)

    Apreciază

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: