Archive for octombrie 27th, 2010

27/10/2010

PAcoperisul (concurs de proză arhiscurtă)

Tema celei de-a patra etape (una care va fi destul de scurtă) este inspirată din PA-ul care a câstigat etapa La Vale, La Valeria, autor Ion Toma Ionescu.

Asadar, scrieti până sâmbătă, 30 octombrie, ora 23.00 si postai PA-urile aici.

Tema etapei: Acoperisul

Iată PA-urile

Impediment (LePetitPrince)
Partea lui cea mai de sus sclipea in soare, de fapt la orice iluminare mai puternica. El nu ar fi vrut sa iasa astfel in evidenta, de aceea purta o sapca trasa pe frunte, care ii preschimba aerul lui obisnuit, de om cumsecade, cu un aer strain, parte smecheresc, parte imatur. Dar altul era impedimentul: acoperamantul nu mai lasa sa se vada intensitatea ochilor lui caprui-inchis care straluceau permanent, semn neindoios de inteligenta. Norocul ei a fost ca l-a intalnit vara, intr-o zi caniculara.

Iscoada (starsgates)
Căldura din casă o moleşise. Mama îi spusese să fie cuminte şi să se culce dacă vroia ca Moşul să-i aducă ceea ce-şi dorea; o păpuşă.
Dar de unde ştie Moşul cât a fost ea de cuminte? A întrebat-o şi pe mama şi ea i-a povestit cum Moşul are o mulţime de ajutoare care îi povestesc totul, despre fiecare copil în parte.
Dar ea nu văzuse până acum nici un pitic cât de mic care s-o urmărească.
Hmmm, dar ce-o fi pe acoperişul de la casa vecină?
O luminiţă roşie. O fi luneta Moşului! Aha, deci aşa ştie el!

În locul potrivit, la momentul potrivit (Victor)
– Da, conacul ăla de la Valea Seacă. Ăla cu acoperiş în turnuleţe. Aurul boierului Filimon e ascuns în pod. Scrie clar în hrisoave. Şi ştii ce? Casa e de vânzare. La un preţ de nimic…
Nu mai auzi restul discuţiei celor doi străini ce se îndepărtau printre rafturile magazinului. Dar era suficient. Scoase mobilul.
– Alo, Mircea?
– Cosmin? N-ai mai dat niciun semn de la moartea tatei…
– Taci şi ascultă. Ai scos la vânzare casa veche a bunicilor?
– Da.
– Să nu cumva s-o vinzi. Îţi explic când ajung.

Discipolul (bogdan)
La prima geana de lumina isi incepuse antrenamentul impreuna cu ceilalti elevi. Toata dimineata a muncit din greu incercand sa se pregateasca pentru examenul final. Momentul in care urmau sa le fie testate cunostintele dobandite in nobila arta a magiei era aproape. La un semn, gongul suna cu putere si maestrul iesi la balcon. Insa toti ochii discipolilor se indreptara catre el, in loc sa privesca catre maestru. Fara indoiala, erau curiosi sa vada ce scuza va gasi pentru incinerarea acoperisului.

Acoperisul cerului (Ion Toma Ionescu)
Nici nu apuca soarele să-şi spele-n rouă sudorile nopţii când pleca la muncă. Ciocanul, canciocul pentru smoală, foarfeca de tablă, găleata, scripetele asteptau de cu seară în sacul de rafie. Cu ţigara in coltul gurii mormăia la prânz;“cu răbdarea treci marea”, când il strigam. Fără vapor în mintea mea puţine şanse. De la un timp ploaia grozavă şi-o ameţeală îl ţinea de pat, până-ntr-o zi când zise:”Tu Mărie să-mi aduci sacul, urc musai că s-a spart acoperisul ăl mare şi Dumnezeu n-are răbdare”.

Hamlet şi pisica neagră (Dan)
«Three black cats on the roof.» Mi-am amintit acest enunţ dintr-o lecţie de engleză, învăţată în urmă cu multe decenii, în timp ce admiram împrejurimile de la înălţimea meterezelor castelului Kronborg din Helsingør (Elsinore). Privind de jur împrejur, observi că mai toate clădirile impozante au acoperişurile verzi. Nu pentru că aşa le-ar fi vopsit cineva, ci datorită patinei căpătate în contact cu aerul umed şi sărat din Strâmtoarea Öresund. Dacă nu mă înşel, următoarea lecţie era despre ploaie.

Deputatul cu acoperis (Geocer)
Deputatul se uita la ei ca si cand nici nu i-ar fi vazut. Privirea sa rece trecea dincolo de cagulele mascatilor fixandu-se pe un fir de praf ce plutea in aer si pe care doar el il vedea. Se parea ca nici mandatul pe care i-l prezentasera procurorii nu-l interesa prea tare. Intinse mainile la cererea unuia dintre acestia si se lasa incatusat fara sa-i tresara niciun muschi de pe fata. Isi pastra calmul si cand fu urcat in duba cu care venisera. Nimic nu-l tulbura, nimic nu-l infricosa. Se stia bine acoperit!

Acoperişul (Ioan Bistriteanul)
Peisaj de-a dreptul mirific. Nu s-ar fi gîndit nici unul că Pămîntul se regenerează într-un timp atît de scurt. Două generaţii prin spaţiu, o ţintă. Nepoţii nu au rezistat tentaţiei. Desigur, Pămîntul e rănit, sîngele îi curge prin răni. Au privit verdele inundînd uscatul, s-au învîrtit pe orbită cîteva zile, s-au pogorît, precum zeii căutînd fiinţe raţionale să-i venereze şi au serbat.
Locul ales pentru aşezare l-au numit „răscruce”, izolat, un turn înalt, pe acoperişul căruia crescuse un arbore gigant, simbolul pe noul stindard.

Indispensabil (Victor)
Se simţea important. Ce s-ar fi făcut fără el toţi oamenii ăştia pe care el îi privea cu superioritate, de la înălţimea statutului său? Ar fi lipsiţi cu toţii de căldura căminelor în nopţile geroase de iarnă, nu ar mai putea să le citească poveşti lângă foc fiilor înainte de culcare. Că, deh, nu poate fi foc fără fum. Iar fără el nu poate fi fum. Şi cine s-ar mai înveseli ca un ţânc atunci când l-ar vedea pe el, bucuros că-i va merge bine toată ziua? Fără el, urbea nu ar mai fi aceeaşi. Pentru că el, coşarul Ionică, e un om important.

Desavarsit (LeeDee P.)
După ce l-a creat pe Adam, Dumnezeu a văzut că este trist și fără rost și I S-a făcut milă. A hotărât să-i dea un ajutor potrivit, pe măsură. L-a adormit, i-a luat o coastă și S-a pus pe treabă. A strâns laolaltă inima și ficatul, plămânii, stomacul, rețeaua complicată a vaselor de sânge și, ca apogeu al măiestriei Sale de Creator, a acoperit toate acestea cu o piele diafană, delicată la atins și mângâiat și plină de miresme suave. Când a văzut-o pe Eva, Adam a tresărit și s-a simțit desăvârșit.

Peron (Cristian Dima)
Îşi arpinse ţigara defilind pe peron, privind trenurile care se opreau, scârţâind asurzitor pe şinele învechite de vreme. Luna îşi trimitea razele ei pe acoperişul din metal al gării îmbătrânite şi doar el, singur simţea focul tinereţi în inimă. Venise în oraş în urmă cu trei luni pentru a începe o nouă viaţă. În minte îi apăru, zâmbetul femeii care îl servise în zorii zilei. Păşii mai apăsat luă direcţia magazinului, iar când o revăzu îi spuse surâzător, fără să stea mult pe gânduri: Te iubesc!


Pe pivot
(gabi)
M-am acoperit de nori albi, cenuşii fiindcă mă pândea o emoţie mai nouă şi mai greu de acceptat. M-am dezbrăcat de culori ca să mă vezi fără luciu şi-am plecat la dentist, cică avea o soluţie pe pivot. Aglomeraţia din traseu mă ameţea şi-am hotărât că nu-i bine să mă încred în primul cuvânt. Doamnă doctor, cine acoperă pe cine, am întrebat după ce am intrat în cabinet. Păi nu ştiu să vă răspund exact, ideal ar fi ca cel nou pe cel vechi, astfel încât, la imaginea cea nouă să aveţi mai mult chef.

Între cer şi pământ (Adela)
Ziua întreagă, stătea în căsuţa lui din copac. Îşi adusese acolo, soldăţeii de plumb, indienii de plastic, briceagul pe care-l primise cadou, cărţile cu Winnetou, Old Surehand şi Tom Sawyer, dar şi multe alte lucruri trebuincioase într-o astfel de locuinţă. Privea ore-n şir sătucul ce i se-ntindea la picioare, atent la fiecare mişcare: clipocitul Oltului, şerpuirea trenurilor, zarva oamenilor şi picoteala animalelor formau tabloul perfect, simţindu-se ca pe acoperişul lumii, între cer şi pământ.

un alt tren (Anca V)
Sunt impreuna sub acelasi acoperis de ani buni. Relatia nu merge datorita infidelitatii lui. Ura are forme diverse. S-a gandit de multe ori sa isi paraseasca sotul si o va face cat de curand. Angoasele nu mai dispar.
Soarele mijeste. O raza indrazneata lumineaza cartierul din jurul garii. Bagajele pe peron asteapta sa fie urcate in tren, intr-un tren al vietii ce o va duce spre o alta destinatie sub un alt acoperis, mai iubitor. Gara pustie e lasata in urma de trenul ce duce spre un nou inceput.


Noua placere a bunicului
(Petra)
Pe acoperis era o barza. Isi facuse nebuna cuibul in horn, iar in zilele acelea bunicul, disperat, incerca sa o fugareasca. Dar unde, draga Doamne, s-ar fi putut duce biata pasare, cand in sat nu era electricitate si nu putea sa isi faca un cuib pe stalp? Seara de seara bunicul se urca acolo sus, poate poate, intr-o zi, va reusi sa o alunge. Pana la urma barza a plecat de una singura, iar bunicul, de atatea luni, se obisnuise sa se urce pe casa. Asa ca seara il vedeai pe acoperis, privind cerul.

neeligibil, deoarece depăşeşte numărul de semne, dar va primi punctul de participare
Acoperiş (Bianca Dobrescu)
era uimitor, sub un cer sângeriu ei se mințeau cu nerușinare(„că vai..îmi va fi dor, și te iubesc, și mai știu eu…”) piciorul lui era gata să alunece, aia de la patru l-ar fi înjurat printre dinți dacă i-ar fi spart geamu, defapt l-ar fi otrăvit după o sticlă de brandy.
ea, în rochia mucegăită (verde mucegai) primită de la veta, o tuberculoasă ce a făcut cunoștință cu amicii lui baudelaire de vreo 2 ani, se temea.. se temea că ori îi vor da afară că n-au plătit chiria, ori vor aluneca, își vor rupe gâtul.. sau doar o coastă, iar visul ei .. de a avea o moarte faimoasă și misterioasă sau să apară la tv sinucigașă sângerând.. s-ar risipi.. nu..în niciun caz nu va păși pe acoperiș..și mâine va duce banii.. încă are nevoie de un acoperiș deasupra capului.. fie el și un tavan cu un smile ce spune: neața.

după deadline

Maşină de spălat decapotabilă
(Călin)
Îi plăcea domnului Lică să aibă mereu haine curate, chiar şi atunci când condiţiile erau potrivnice. În timpul armatei, trimitea acasă, săptămânal, colete cu rufe murdare şi primea haine curate în schimb. La căminul studenţesc a avut maşina de spălat din plastic, verzuie. Când s-a mutat la bloc, în cartierul Titan, şi-a cumpărat prima maşină de spălat automată, care a sucombat glorios după zece ani. N-a putut s-o arunce; i-a desfiinţat capacul şi a făcut din ea coş de rufe. Strâmt, dar original.

Clubul select „fix 500”
Impediment (LePetitPrince)
Discipolul (bogdan)
Acoperisul cerului (Ion Toma Ionescu)
În locul potrivit la momentul potrivit (Victor)
Hamlet si pisica neagră (Dan)
Desavarsit (LeeDee P)
Peron (Cristian Dima)
Pe pivot (Gabi)
un alt tren (Anca V)
Noua plăcere a bunicului (Petra)
Între cer şi pământ (Adela)
Maşinş de spălat decapotabilă (Călin)

Reclame
27/10/2010

Cine n-are, pisică să-si cumpere

Cinen-are pisică, să-si cumpere

Eu n-am. Am avut. Nu vreau să-mi cumpăr. În orice caz, nu curând. Unii dintre cei de mai jos au. Altii n-au. Nu stiu dacă si-ar cumpăra. Dar fotogluma rămâne amuzantă. Nu?
Andi Bob, Cristian Lisandru, Gabi, LePetitPrince, g1b2i3, Geanina Lisandru, Gina, Lady A, Carmen Negoită, Alex Mazilu, Lucian Ancu, Gabriela Savitsky, Geocer, LeeDee P., Petra, Sictireli, Simion Cristian, Silavaracald, Adela, Vania, Orfiv, Ioan Sorin Usca, Caius, Ana Usca, Dan, ztb.

27/10/2010

Clasamentul PAvăilor

Dragii mei,
Ca urmare a distributiei celor 281 de voturi pe care le-ati acordat celor 16 PA-uri scrise înainte de deadline pentru etapa a treia, La Vale, a concursului de proză arhiscurtă „Cinci săptămâni în palon”, a rezultat următorul

Clasament de etapă

1. La Valeria 62 voturi
2. Devenire 37v
3. La Valletta 36v
4-5. La Înălțime, Strainul 29v
6. Terapie 24v

Au mai primit voturi
Plecat la vale (10v)
Extaz, La vale…bolovanul, Moment de luciditate, Viata la tara (8v)
Urlaţi domnilor , A fi sau a nu fi in randul lumii (5v)
Valea tăcerii, Valea Neagra, Puhoiul (4v)
după deadline
Uriaşul
Aurel – file de poveste –

Total: 281 voturi

Calculele laborioase au dus la nasterea următorului

CLASAMENT GENERAL
1. LeeDee P. 35p
2. Dan 28p
3. Bogdan 27p
4. Ion Toma Ionescu 22p
5. Adela 16p
6. Cristian Dima 14p
7. Sictireli 11p
8. LePetitPrince 9p
9-10. Geocer, Petra 7p
11-12. starsgates, Simion Cristian 6p
13-15. Gabi, Carmen Negoiţă, Anca Vrînceanu 5p
16-17. dragoselu, Călin 4p
18. Vania* 3p
19. Mariana 2p
20. Gabriela 1p

Îi felicit pe câstigători (Ion Toma Ionescu a reusit o performantă remarcabilă!) si le multumesc tuturor participantilor. Stati pe aproape, în scurt timp voi anunta tema etapei următoare.

*Am adăugat un punct în clasamentul general pentru PA-ul din urmă al lui Vania.

27/10/2010

Îndrumare spre un concurs de poezie si suflet

Anunt un nou concurs de poezie, Poezie si suflet, care se desfăsoară în luna noiembrie 2010. Puteti trimite poeme în perioada 1-13 noiembrie. Amănunte, aici. Vă încurajez să participati, prieteni.
Baftă!

Etichete: ,
27/10/2010

Cristian Dima, dezvăluit în Ziarul de la 5

Am citit cu plăcere interviul acordat de prietenul nostru Cristian Dima (istoric, arheolog, doctorand, poet, scriitor si, nu în ultimul rând, autor de proză arhiscurtă!) Ziarului de la ora 5 (Dan C a dovedit, încă o dată, clasă!). Vi-l recomand si, desigur, vă provoc să-l luati la întrebări pe Cristian Dima. Are ce să vă răspundă si vom avea cu totii de câstigat.

27/10/2010

Întâlnire cu Regele Mihai

Întâlnire cu Regele Mihai, în redacţia EVZ din Piaţa Presei, în anul 2002. În prim-planul fotografiei, fiul meu, Radu. Nu mai ştiu cine a făcut fotografia. FOTO: Arhiva personală Călin HeraFotografie făcută în redacţia EVZ din Casa Presei, în anul 2002 (nu mai ştiu cine e autorul), cu ocazia unei vizite a Regelui Mihai la care am participat din întâmplare (veneam după mai multe zile de absenţă motivată). În prim-plan, fiul meu, Radu. FOTO: Arhiva personală Călin Hera

Ziua Regelui a fost deja alaltăieri. I-am urat la mulţi ani dincolo. Povestesc abia acum despre asta fiindcă abia acum am găsit fotografia. Prima* oară l-am văzut alături de zeci de mii de oameni. Nu se pune.

A doua oară tocmai mergeam în redacţie la EVZ (era fosta redacţie din Casa Presei) să-mi prezint fiul (era anul 2002). Am văzut la intrarea în clădire ceva animaţie, dar n-am băgat în seamă – eram grijuliu cu moştenitorul. Când am ajuns pe palierul EVZ, am văzut mulţi colegi emoţionaţi, cu flori în mâini.

„Mulţumesc”, le-am zis, „dar nu trebuia”. N-am apucat să-mi gust gluma, că a trecut un fel de vuiet: „Vine!”. M-am dumirit că vine Regele Mihai cu foarte puţine secunde înainte de a-l vedea. Prin forţa împrejurărilor, cred că am fost printre primii aşezaţi acolo să-l întâmpine.

Am simţit un ceva aparte când l-am văzut, în faţa mea, înalt, încă în putere. A început să dea mâna cu toată lumea (mulţi nu s-au spălat pe mâini după aceea – cum se spune). Fireşte, a zăbovit în faţa fiului meu, care era o prezenţă inedită. M-a întrebat despre el, a glumit („ştiam că e o redacţie tânără, văd că e foarte tânără; deci aceasta e noua generaţie de ziarişti EVZ” – n-am pretenţia că redau întocmai, dar asta a fost ideea), apoi l-a lat în braţe pe puştiul meu (faza asta n-a fost fotografiată…) şi l-a binecuvântat.

Pentru mine, a fost ceva deosebit.

*Abia acum, când scriu asta, realizez că l-am mai întâlnit o dată, în 1995, înainte de a pleca în voiaj spre Iaşi, la Sfânta Parascheva, cu Regina Ana şi suita ei. Trebuie să caut reportajele publicate atunci în ziarul Ziua.

27/10/2010

Proces tehnologic

„Un whisky, păpuşă, cu gheaţă!”. Cheliosul privi adânc în decolteul femeii, apoi îşi potrivi palma pe fundul ei.
„… şi un whisky d-ăla bun”, recită „Păpuşa”, un minut mai târziu, făcând cu ochiul. Barmanul destupă sticla din lada specială, umplu paharul cu cuburi de gheaţă, apoi turnă licoarea.
La fabrica de „speciale din garaj” tocmai sosiseră doi saci de prafuri portocalii din care Mişu Treflă apucase să amestece jumătate şi acum mai învârtea niţel în oală. Alături, sticle gata să fie umplute, la capătul procesului tehnologic.

NOTĂ. Am scris acest PA în cadrul concursului de proza arhiscurtă „Cinci săptămâni în palon” (et 1, Un whisky bun)

%d blogeri au apreciat asta: