Servesc patria. Planton 2 sau moartea?

E senin şi se vede Carul Mare. Şi luna, ca o mămăligă începută. Eşti planton, poate ultima oară la Ferma Gemenele. Robert, care e de serviciu la bucătărie, îţi aduce o cană cu ceai fierbinte. Prea fierbinte. Te ustură limba şi cerul gurii. Dar asta te păstrează treaz. Lucru bun, câtă vreme lt. Mitran s-a pus pe făcut controale.

Dănuţ, care a fost planton 2 azi-noapte, a dormit dus. L-a prins Mitran: „Faci planton 2 până plecăm de aici!”, l-a pedepsit. Giuleşteanul îl ia la mişto: „Ce preferi, planton 2 sau moartea?”. „Moartea”, răspunde Dănuţ, palid.

Noroc că azi a venit un colonel, nervos nevoie mare (ţi-a aruncat căciula cât colo – „Ce-i asta, soldat?”) şi v-a zis că peste două zile plecaţi la Bacău. E al nu ştii câtelea zvon, de data asta lansat de un înstelat mare. Chiar dacă vom pleca peste două zile, Dănuţ tot are ghinion: azi prinde cel mai lung planton 2 din lume, cel de la schimbarea orei! (Acum se chinuie să adoarmă.)

10 Responses to “Servesc patria. Planton 2 sau moartea?”

  1. Chiar asa de chinuitor e plantonul 2, incat moartea e mai buna? 😦

    Apreciază

  2. Stai! cine vine?
    Caporal de schimb la mine!
    Lumineaza-ti fata
    Ca sa-ti vad mustata…

    Apreciază

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: