Fefeleaga, fiica dacilor

Aduc aici fotografia unei nepoate a Fefelegii (eroina nuvelei lui Agârbiceanu): Anamaria, care, au dreptate cei care o spun, pare o fiică de dac. Foto: Remus Suciu (evz)

Cred că nu asta asteptati de la acest blog, o s-o las mai moale cu recomandările, dar nu mă pot opri nici să mentionez un alt reportaj al echipei Ciprian Iancu – Remus Suciu, cel despre urmasii Fefelegii. Reportajele colegilor mei au mereu un aer de prospetime de care presa din România, chiar dacă nu-si dă seama, are nevoie.

UPDATE. Întrucât linkul de mai sus nu mai duce unde trebuie sau durează prea mult până se deschide articolul, reiau mai jos textul lui Ciprian:

Peisaj din satul Fefelegii. Foto: Remus Suciu

Peisaj din satul Fefelegii. Foto: Remus Suciu (evz)

Fefeleaga, brand turistic în Munţii Apuseni

Un strănepot al Sofiei Danciu, femeia care l-a inspirat pe Ion Agârbiceanu, vrea să transforme personajul nuvelei „Fefeleaga” într-o emblemă a turismului local.

Unul dintre urmaşii femeii după care Ion Agârbiceanu a creat nuvela „Fefeleaga” vrea să transforme personajul într-un brand turistic local. Deocamdată, în localitatea Bucium – Şasa, judeţul Alba, Fefeleaga rămâne doar o femeie despre care „s-a scris o carte”. Dar, dacă planurile unuia dintre strănepoţii ei vor avea succes, situaţia s-ar putea schimba. 

Casa memorială

Casele din Bucium – Şasa sunt parcă prea mici pentru un sat înconjurat de mine de aur. Dintre cele vechi, doar casa parohială, cea în care Ion Agârbiceanu a locuit cât a fost preot aici, e ceva mai mare. Uliţele sunt înguste şi întortocheate, la fel ca văile. Casele mărunţele sunt aşezate care pe unde e ceva mai mult loc.

Din centrul satului, pe o uliţă ce pleacă în stânga, se ajunge la Casa Memorială Fefeleaga, ridicată cu doi ani în urmă de edilii comunei şi de autorităţile judeţene din Alba. Construcţia reproduce spaţiul tipic pentru locuinţele de acum 100 de ani, din Bucium.

Opinci precum cele pe care le purta Fefeleaga. Foto: Remus Suciu (evz)

Opinci precum cele pe care le purta Fefeleaga. Foto: Remus Suciu (evz)

În spatele casei memoriale, se văd două gospodării locuite. Doi dintre cei trei copii care au trăit ai personajului din nuvelă (Fefeleaga a avut, în realitate, şase copii, două fete şi patru băieţi; o fată şi doi băieţi au murit la doar câţiva ani de la naştere, iar ceilalţi doi băieţi au murit tineri, după ce şi-au întemeiat familii, la 35, respectiv 32 de ani – n.r.) şi le-au ridicat aici. Sunt situate un pic mai jos de râpa unde Sofia Danciu (numele adevărat al Fefelegii) îşi avea gospodăria şi chiar la poalele dealului de pe care căra pietre cu ceva miligrame de aur în ele.

Agârbiceanu o necăjea

Ştefania David (67 de ani), fiica Marcela şi nepoata Claudia locuiesc într-una dintre gospodării. Bătrâna aduce mult cu por tretul cu care era ilustrat personajul Fefeleaga în unele ediţii. Avea doar opt ani când Sofia Danciu, bunica ei, a murit. Acum, când vine vorba despre bunicăsa, se mulţumeşte să răspundă scurt, cel puţin la început. „Era o femeie harnică, rămasă văduvă de tânără. Se ţinea tare, nu se lăsa la nimeni”, spune Ştefania David.

„Nu prea merea la beserecă. Popa (Ion Agârbiceanu – n.r.) îi tăt zîcea: «Sofio, n-ai mai venit la beserecă. Unde-i ploconu’? Las că pentru asta scriu eu o carte despre tine». Cred că ea nu băga de samă că popa glumeşte şi se enerva rău”, adaugă femeia.

„I s-o zâs Fefeleaga că era slobodă la gură”

Ştefania David îşi aminteşte şi de la ce anume ar fi putut veni porecla bunicii sale. „Când mai intrau vacile vecinilor pă locul ei, le prindea şî le lega de gard. Cân’ viniau vecinii să le ieie înapoi, le zâcea că nu le dă numa’ dacă îi dau bani. Îi lăsa să meargă până acas’ după bani, da’ cân’ să-ntorceau nu le mai lua niciun ban. Numa’ aşe voia ea să-i pedepsască pentru că nu or grijit de vacile lor: să facă un drum degeaba”, povesteşte bătrâna.

Gheorghe David (59 de ani), proprietarul celeilalte case, strănepot de-al Fefelegii, are o altă teorie. „I s-o zâs Fefeleaga pentru că era slobodă la gură. Aşe ca minie”, afirmă bărbatul.

David protestează când e strigat pe numele din buletin. Să i te mai şi adresezi cu „dumneata” sau „dumneavoastră” i se pare şi mai grav şi te apostrofează. „Îmi zici «Tu, Vetălău», clar? Dacă vrei să ne-nţelegem”, după care explică şi de unde-i vine porecla.

„Bunicul meu s-o însurat cu fiica cea mare a lu’ Fefeleaga, Maria. Lui i se zicea Niculae a Vetii, pă scurt – Vetălău. Eu seamăn mult cu el şî de-aia mi să zice şî mie tăt aşe”, explică el.

Bărbatul e tânăr şi-n spirit şi la minte, cu toate că s-a pensionat de 10 ani. Gheorghe David a trăit aproape 30 de ani în Valea Jiului, unde au ajuns sute de buciumani, mineri, după ce minele de aur din Apuseni fuseseră naţionalizate. A ieşit la pensie în toamna lui 1999, când s-a şi întors acasă. A moştenit şi gospodăria părintească, situată pe dealul opus celui sub care străbunica lui şi-a trăit tinereţea.

„Popasul particular Fefeleaga” oferă cazare la „Hotel Cinci Paie”

Gospodăria a fost ridicată de „Vetălău ăl bătrân”, iar aici, spune Vetălău cel tânăr, a locuit şi Fefeleaga, la bătrâneţe, vreo şapte- opt ani. Gheorghe David spune că a căutat prin podul casei şi a găsit corfele şi şaua de lemn ce l-au lăsat pe Bator fără păr şi piele pe spinare.

Gospodăria e situată pe locul în care se unesc cele două drumuri ce urcă din Bucium – Şasa spre coloanele de bazalt ale Detunatei, una dintre minunile naturale ale României. Vetălău nu a trebuit să stea pe gânduri prea mult până să se apuce de treabă.

„În 2003 am tras curent pă banii mei, aproape 600 de metri. M-o costat 200 de milioane atunci. Mai târziu am tras şi apă, cu un furtun, de la un kilometru jumătate distanţă. Acuma vreau să fac şi o baie ca lumea”, mai spune bărbatul. Casa cea veche are două camere: o bucătărie şi un dormitor. În total, patru locuri de dormit în pat. Celelalte sunt nedelimitate, la „Hotel cinci paie”, adică în podul grajdului în care toţi vizitatorii se aşteaptă să-l vadă pe Bator. „Acolo e locul de dormit în fân. Pun fân proaspăt şi peste el arunc nişte covoare. Nici nu ştii tu cât de binie dormi aşe”, spune strănepotul Fefelegii.

Cei mai mulţi turişti care vin vara la Vetălău preferă să-şi mon teze corturile. „Popasul par ticular Fefeleaga” mai cuprinde un bar, o mică terasă cu boci (butuci – n.r.) pe post de scaune şi mese, o scenă acoperită şi o alta mai mică, pentru „omul cu sculele”.

Până-n 2009, Vetălău a organizat aici festivalul „Cânt şi joc la buciumani”. Anul trecut n-a mai reuşit să-l ţină, nici anul acesta, dar la anul spune că-l va face iarăşi, în vară. „Nu mă las, că-i tare fain. La minie politicienii- s bine-veniţi, da’ nu-i las să vorbească la microfon. Eu îs apolitic, da’ spun lucrurilor pă nume”, adaugă bărbatul.

„Bei cât vrei, plăteşti cât crezi”

„Dacă aş spune că anu’ ăsta o fost on an slab aş minţî. La minie vin oamenii care trec să urce la Detunata, le dau o plăcintă buciumănească, o păreche de virşli, un suc, o bere. Dacă vrei vinars (ţuică sau afinată) îţi pun damigeana în faţă, bei cât vrei, plăteşti cât crezi c-ai băut. Le fel şi cu mâncarea. Io nu stau să măsor. La mine nu costă nimic cazarea, nici la cort, nici la „Hotel cinci paie”, nici la pat. Doar apa şî curentu’, o sumă modică. Am şî mulţ’ voluntari care vin de mă ajută. Le dau cazare şî mâncare, iar ei mă mai ajută cu ce le dau io de lucru. Am voluntari şî din Anglia care vin de tri ani la minie. Dreptate o avut moşu meu când o zâs: «Copile, o să-ntorcă lumea de-or să vină doamnele de la oraş să muncească pentru tine». Acuma învăţ şî io engleza”,spune Vetălău.

Arată, zâmbind, o foaie pe care sunt desenate tot felul de obiecte şi alimente, iar lângă fiecare simbol este scrisă fonetic denumirea în engleză. Tot ce lucrează, lucrează singur. Şi-a ridicat un mic bar, vrea să amenajeze o baie „ca lumea”, iar la anul să-şi ridice o nouă cabană, „o cameră prenupţială şi alta cu paturi supraetajate. Am io mai multie planuri”.

Totuşi, Vetălău nu se poate declara pe deplin fericit: „N-am cum să fiu mulţumit când văd că vine profesorul cu copiii să urce la Detunata şî mulţi copiii abia dacă-şi permit să bea un suc. La unii turişti le mai dau şî pă cont (pe datorie – n.r.). Dacă n-au bani la ei când urcă ori coboară de la Detunata, îmi lasă banii jos, la magazin. De-atâţa ani, iaca nu m-o-nşălat nime’ niciodată”.

Fefeleaga, personajul unei epoci

  • În anul 1906, pe când avea 24 ani, Ion Agârbiceanu a fost hirotonit preot-paroh în satul Bucium – Şasa, unde a rămas vreme de patru ani. Felul în care decurge viaţa localnicilor de aici, majoritatea mineri în „băile” de aur, îl surprinde şi îl inspiră, în acelaşi timp pe Agârbiceanu.
  • Începe să scrie o serie de povestiri precum „În luptă”, „Fierarul Petrea”, „Fefeleaga” sau „Luminiţa”, care apar în revista „Luceafărul” din Iaşi.
  • După câteva decenii, povestirea „Fefeleaga” este inclusă în manualele şcolare şi devine astfel una dintre cele mai cunoscute opere ale lui Agârbiceanu, alături de romanul „Arhanghelii”, conceput tot în perioada şederii sale în satul Bucium – Şasa.
  • Scriitorul s-a inspirat din viaţa Sofiei Danciu (1869–1951), poreclită şi în realitate Fefeleaga, mamă a şase copii, dintre care trei i-au murit în primii ani de viaţă.
  • Scriitorul Ion Agârbiceanu a accentuat tragedia femeii care, în povestire, a avut cinci copii, iar toţi au decedat pe când se apropiau de vârsta de 15 ani.
  • Fefeleaga şi calul ei, Bator – singurul ei sprijin, sunt personajele în jurul cărora se derulează întreaga acţiune.


PĂRERI

„O femeie despre care s-a scris o carte”

  • Ana-Maria David (13 ani), descendentă a Sofiei Danciu, fiica cea mică a lui Vetălău: „Nu am citit «Fefeleaga » încă. Ştiu ce mai ştiu de la tata despre ea”.
  • Claudia Marina Bârdea (15 ani), descendentă a Sofiei Danciu: „Am citit nuvela, dar nu consider că-mi aparţine cumva personajul pentru că nu mi-am dat încă seama cât e adevăr şi cât e ficţiune în acea operă. Bunica mea mi-a povestit însă că era o femeie puternică, nu se lăsa uşor la unii şi la alţii. Mi-ar fi plăcut tare mult să o cunosc, asta ştiu sigur. Sunt mândră că sunt stră-stră-strănepoata ei, dar prea puţină lume ştie asta”.
  • Ionel Mârza (37 de ani), localnic din Bucium – Şasa: „Fefeleaga? O femeie despre care s-a scris o carte. Cam atâta mai ştiu io despre ea. Şi eu, şi fiul meu de 13 ani am aflat doar de la şcoală despre ea”.

NOTĂ.
Textul poate fi găsit (sper) şi dând click aici. L-am reluat pe acest blog ca să nu se piardă.

Anunțuri

4 Responses to “Fefeleaga, fiica dacilor”

  1. Metaforic, poate..
    Fefeleaga este unică. Așa cum o vedea Agârbiceanu. De fapt, a existat cu adevărat.S-a supărat rău că „ popa” i-a spus povestea..

    Apreciază

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: