Archive for septembrie 15th, 2010

15/09/2010

Copacul cu 60.000 de seminte

Probabil cel mai spectaculos loc din întreaga Expozitie Mondială de la Shanghai a fost pavilionul Marii Britanii, o Catedrală a Semintelor.

În această fotografie, pe care am făcut-o în data de 3 mai, la Shanghai, la foarte scurt timp după deschiderea Expozitiei Mondiale, se află, în prim-plan, un coleg din Croatia si o oficială a Pavilionului Marii Britanii, celebra Catedrală a Semintelor (Seed Cathedral). Foto: Călin Hera

La început mi s-a părut aiurea, recunosc. Apoi, când l-am observat mai bine, când i-am aflat noima, m-a fermecat simplitatea mesajului. Este o structură străpunsă de 60.000 de ace (coloane subtiri de fibră acrilică lungi de aproximativ sase metri), care se miscă la cea mai mică adiere de vânt, dând senzatia de organism viu. Ceea ce e, într-un fel, întrucât capătul dinăuntru adăposteste o sământă care primeste lumină din afară prin intermediul coloanelor cu pricina. Mesajul e limpede si atât de puternic încât nu poti pleca indiferent de acolo.

NOTĂ. Public acest text si această fotografie în semn de salut adresat lui Dan, cel care a organizat un frumos concurs de fotografii cu arbori sălbatici. În fotografia de mai sus sunt vreo 60.000 de bucăti, deci se încadrează ;). Iar aici găsiti concluziile concursului cu pricina.

P.S. Am scris si prin Evz una-alta despre Expozitie.

Reclame
15/09/2010

Karmele de la temelia Casei PA

I pak dau vouă de stire că i-am cerut lui Mircea să-mi ia din cont niste mii de karme ca pot păstra adresa www.prozarhiscurta.com

Am luat această decizie întrucât unul dintre voi, prietenii mei în ale prozei arhiscurte, s-a oferit să mă ajute (practic, să ducă el în cârcă bucătăria site-ului cu pricina). Îi multumesc frumos si abia astept să vă deschidem larg portile Casei PA.

Pe curând.

15/09/2010

Adevăr si tendentiozitate în articolul din Blick

În ziua meciului CFR Cluj – FC Băsel (gluma îi apartine unuia de la Radio ZU, mie mi-a zis-o Ghibu), Hotnews iese cu un articol nitel tendentios, spunând că elvetienii de la ziarul Blick au scris, încă si mai tendentios, că orasul Cluj e unul în care apa si energia electrică sunt un lux. Am dat fuga la articolul original.

Una dintre cele 38 de fotografii care însotesc reportajul publicat de ziarul elevetian Blick în ziua meciului CFR Cluj – FC Basel. Recunoasteti: a) imaginea e dezolantă, b) peisajul e comun pentru ochiul românului. FOTO: Blick

Înainte de orice, să nu uităm că Blick e un tabloid, că jurnalistii ăia vin dintr-o tară în care nu se întâmplă mai nimic, totul merge ceas.
OK, articolul urmăreste, în mod vădit, aspecte socante pentru că vrea să vândă ceva cititorilor. (Dar vorbeste si despre centrul istoric, de exemplu). Partea cea mai naspa e că acele fotografii au fost făcute în Cluj. E drept, într-un cartier mizerabil. Dar e doar o accentuare a unei realităti, nu inventarea ei.
Eu cred că principala problemă, atunci când ne indignăm în fata unor astfel de articole, este aceea că nouă asemenea imagini ne par comune într-atât încât nici nu le mai vedem, desi le avem sub nas. O altă problemă e una cu iz provincial: pretindem, în sinea noastră, că altii ar trebui să se preocupe de „brandul nostru de tară”, desi noi ar trebui să fim primii revoltati. Părerea mea.

P.S. Hai CFR!

%d blogeri au apreciat asta: