Pana de gâscă

Mă tem de gâşte. E ceva ce vine din copilărie. Cârduri de gâşte ciuguleau iarbă pe marginea drumului, la ţară. Câte una venea cu gâtul întins, sâsâind ameninţător, naiba ştie de ce. Dar acum mi s-a rupt sufletul: o pană străpungea nările gâscanului, dintr-o parte în alta. I-am atras atenţia femeii. Io i-am pus-o, mi-a zis. Al naibii gâscan, ciugulea puii. De-aia l-a şicanat. E drept că nici nu mai prea mănâncă de atunci, cred că-l tai, a mai zis femeia de la țară. Gâscanul l-ar sâsâi pe dl. Lică, dar nu poate. De-ar şti cum se face asta, ar strănuta.

8 Responses to “Pana de gâscă”

  1. Când aud de gâşte îmi aduc aminte de un tablou ce trona deasupra şpoiertului în bucătăria bunicii. Era o fată cu un băţ în mână care ducea la baltă un cârd de gâşte…
    Unde-o fi tabloul, că bunica nu mai e de mult?!

    Pasărea care a salvat Capitoliul umilită de o bătrână sadică?

    Apreciază

  2. si eu ma tem de gascani, mai ales …

    adica aia care te sufoca, nu-ti lasa vreme de nimic ….

    Apreciază

  3. Găscani şi găscani, nu?

    Apreciază

  4. Îți înțeleg teama… și eu o am. E mai mult o teroare.😆

    Apreciază

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: