Archive for august 6th, 2010

06/08/2010

Drum în Răchitele


Prim-plan cu drumul către Padis, în lucru. Florile de pe marginea drumului sunt grozave!
(Click pe foto pentru imagine mărită!)

Satul Răchitele, de unde si-a pornit călătoria premierul Emil Boc, e asezat într-o zonă pitorească, în apropierea lantului Vlădeasa din muntii Apuseni. Oamenilor de aici le mergea bine crescând animale, dar acum animalele nu mai au căutare. Se cumpără doar vitei aproape de lapte, ceea ce face nerentabilă cresterea vitelor. Laptele e ieftin. Prin urmare, nu mai vezi aici cirezi de vaci sau turme de oi.

În curtile oamenilor e ca în Elvetia: gazon. Rareori am văzut grădini de legume. Păsările din curte, câte sunt, sunt ascunse în cotete, nu stau la poartă, ca în Oltenia. De vină sunt vulpile, mi s-a spus. A fost un vulpoi zilele trecute, la amiază, pe gardul vecinului, se uita în curte si îsi alegea prada, mi s-a spus.

Asa că oamenilor le-a rămas ca principală sursă de venit exploatarea lemnului. În permanentă coboară din munte camioane cu busteni lungi. Chiar în Răchitele sunt mai multe gatere care taie în draci. Turismul e ca si inexistent (numeri pensiunile pe degetele de la o mână: una e a fratelui lui Emil Boc; mai sunt câteva în constructie, oprite de criză).

Ceea ce ar putea ridica zona e drumul către Padis, la care se lucrează. Cu o masină 4×4 ar putea fi practicabil si acum, din cate mi s-a spus, dar nu e recomandat în timpul săptămânii din cauză de lucrări. Acest drum ar putea duce soferii până în inima Apusenilor, la comori care s-au păstrat aproape intacte poate si fiindcă zona a rămas sălbatică, nestrăbătută de sosele. Dezbaterea e în toi, se poate filosofa mult pe tema asta (modernizare vs. păstrarea autenticului).

În fine, oamenii cu care am avut eu de a face au fost foarte amabili si comunicativi.

06/08/2010

Rucsaci pe cadru (alb-negru)

Bunul meu prieten Tibi mi-a trimis două fotografii cu nume de locuri. Vă arăt una dintre ele, care chiar că trezeste nostalgii!

„Era Aprilie 1988 si plecam in una din cele mai extraordinare ture pe care le-am facut in viata mea”, mi-a zis Tibi. Si, trebuie să vă spun, a făcut o grămadă de ture ca lumea!

06/08/2010

Proba de rezistenţă

 Era la a doua tură de teren (erau pe stadionul Constructorul) şi nu mai avea aer. Era cald, un început de iunie torid. Colegii mergeau la pas, trăncănind. Proful de sport se trăsese la umbră şi fluiera, când şi când. Doar Mihăilă mai alerga, era în faţă. Pe ultima sută de metri parcă i se lungiseră picioarele. Nu mai era el acolo, era un robot imperfect care îi înţepa tălpile, îi lua aerul, îi usca saliva. Când a trecut linia de sosire (cot la cot cu Mihăilă) avea pulpele tari şi se simţea ca pe Lună: plutea şi îi lipsea oxigenul. Apoi a început să vomite.

%d blogeri au apreciat: