Archive for iunie 27th, 2010

27/06/2010

Ironic. De la Hurst la Lampard

Ironic: Anglia devenea campioană mondială acasă, în 1966, când a dat un gol care n-a fost gol (Hurst, într-o finală cu Germania, 4-2), si este eliminată acum, după 44 de ani, de Germania (1-4), după ce a înscris un gol valabil (Gerrard Lampard) , nevalidat de arbitru. Cum se întoarce roata.

„Mi-am dat seama că mingea a fost după linie şi cred că felul în care m-am comportat l-a păcălit pe arbitru care a crezut că balonul nu a trecut de linie. Ar fi trebuit să fie gol pentru Anglia. Probabil au fost doi metri” Neuer, portarul Germaniei.

„Acela a fost un gol. Este o ruşine” (Jurgen Klinsmann, fost selectioner al Germaniei.

UPDATE. Nu credeam că vor fi erori de arbitraj monumentale la acest CM, după cum se arbitrase în grupe. Dar ofsaidul din care argentinienii au dat al doilea gol a fost cât caru’. Stiu, Argentina ar fi câstigat oricum. Ei, si?

„Arbitrul a influenţat meciul. Rosetti a greşit grav, dar nu se poate spune că Argentina a câştigat datorită acelei erori de arbitraj”, Maradona, selectioner Argentina.

27/06/2010

Cele două uşi care contează

În urmă cu o săptămână am experimentat ceva de care nu te poti feri. Timp de două nopti am avut timp să cuget, într-o atmosferă propice filosofărilor despre viată si moarte. Timp de două zile am avut suficient de alergat pentru a rezolva probleme la care nu mă gândisem niciodată.

Imaginea de mai jos nu reflectă cea mai teribilă parte a experientei despre care v-am spus, dar e singura imagine pe care v-o pot arăta; n-am stat să fotografiez, decât pentru memoria-mi. Totusi, simplitatea răspunsului celor două usi mi se pare genială.

Fotografia a fost făcută cu telefonul mobil, în timp ce asteptam să deschid una dintre cele două usi. De data asta, a fost usa din partea dreaptă…

PS Click pe foto ca să se mărească

27/06/2010

Cuba de la metrou

Am mai văzut reclame d-astea la metrou Victoriei. Cea mai faină a fost la Milka, dar n-am fotografiat-o. Acum o am pe asta. Pare bună. Sunt curios însă cât de eficientă se va dovedi.

Era duminică, spre prânz, asa că am asteptat un pic până au apărut si niste oameni în cadru.

27/06/2010

Iaca, balul mascat!

Ne punem bărbi pe faţă, ne punem riduri, ne punem păr alb, lehamite, sictireală, ne punem răguşeală, tuşim de la atâtea ţigări, ne punem dinţi galbeni, ne dăm jos dinţii, ne cad gingiile, ne cad sânii, ne cad cearcănele, ni se scofâlcesc unghiile, ne oferă loc în autobuz (sau nu), ne enervează, nu ne arată respect, ne lasă deoparte, ne cred surzi, ne cred proşti, ne cred terminaţi, ne vor plecaţi, ne vor casele, ne-au uitat gândurile, ne-am uitat gândurile, ne plac amintirile, ne suntem amintiri, noi suntem copii.

NOTĂ. PA scris pentru etapa 16, Bal mascat, a concursului Orasul PA

%d blogeri au apreciat asta: