Azi m-am julit la genunchi

Azi m-am julit la genunchi. Jucam prinsa si am alergat atât de tare încât eram sigur că voi zbura, peste numai câtiva pasi. Deja mă gândeam ce va spune Dodu când se va întinde să mă prindă, cât e el de lung, si nu va ajunge până la mine, nici cât să-mi atingă sireturile care vor atârna ca niște crengi de salcie pletoasă. Râdeam în sinea mea, în timp ce mă miram ce comparatie făcusem, aia cu salcia, când m-am trezit pe burtă. Acum am genunchii negri, cu pietricele. Uite, s-au înroșit.

NOTĂ. Aces PA l-am început undeva în aer, deasupra Europei, în drumul spre Shanghai. Din motive de net ciuciu, n-am apucat să-l trimit la timp pentru etapa 3, Macadam, a concursului Orasul PA. Acum l-am descoperit în carnetelul de Shanghai si am zis să-l scot la lumina blogului.

15 comentarii to “Azi m-am julit la genunchi”

  1. Pa-ul tău mi-a amintit de un moment nu foarte plăcut din copilărie. Vina a fost a mea fiindcă m-am dus să joc”capra” cu o fustiţă albă dar care avea lejeritate 0.
    Am căzut rău şi am avut piciorul pentru o lună imobilizat în ghips.

    Zi faină!

    Apreciază

  2. Am comentat de pe contul lui Cristi. Nu e prima dată, cu siguranţă nici ultima.

    Apreciază

    • Trebuie să remarci faptul că am trecut, cu discretie, peste amănuntul cu fustita. Dar asta numai si numai fiindcă speram să văd poze cu Cristi în fustită! Mamă, ce delir ar fi iesit!!

      Apreciază

  3. :))) mi-l si imaginam pe Cristi in fusta :)))

    Apreciază

  4. si cu gandul la fusta lui, nici n-am luat in seama piciorul tau in ghips, Geanina…

    si acum il vad si pe Calin cu genunchii decorati…
    iertati-ma, dragilor… toti suntem copii…

    Apreciază

  5. Râd cu lacrimi. Uite că la fusta lui Cristi nu m-am gândit…ha,ha,ha…

    @Ajanina,
    după două săptămâni mă scărpinam cu pensula, coada ei de fapt, fiindcă altă soluţie nu era. Scărpinam piciorul, desigur…ha,ha,ha…

    Seară faină!

    Apreciază

  6. Adevărul e că nu mă asteptam să iasă asa un moment amuzant😉

    Apreciază

  7. Sunteţi formidabili, abia acum mi-a povestit Geanina întâmplarea… Râd şi eu. Mă imaginez şi eu în fustiţă, la capră. Tare de tot! Uite ce poate ieşi exact atunci când nu te aştepţi la asta…

    O seară bună, Călin, apreciez diplomaţia ta, he, he! Şi o seară bună tuturor!

    Apreciază

  8. Cu atat te lauzi? Eu mi-am rupt tendonul la fotbal fara sa ma atinga nimeni. Deci da, eu mi-am facut mie asta!😛 Pe bune, data viitoare lauda-te cu altceva mai important!😀
    Acuma serios! Sper ca esti bine si ca nu e nimic grav, dar asta numai viitor ne va spune, nu?
    sanatate…

    Apreciază

  9. @achlianu: Hehe, e o amintire din copilărie. Una care, poate, s-o baza pe fapte reale, cine mai tine minte?

    Apreciază

  10. Hai sa va spun ceva si mai tare: ma apuc eu si citesc PA-ul ..si-mi sare ochii primul comentariu, „A, CrisLis, ia sa vedem ce zice…”
    …si-n loc de „lejeritate 0” citesc „lenjerie 0” . Ups! Am crezut ca pe Cris l-a furat peisajul si a cazut, noroc ca am citit mai departe…sau nenoroc, incepusem sa-l cred pe Cris tare precoce…

    Apreciază

  11. Deci, povestea merge mai departe, se rostogoleste :))

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: