Archive for mai 14th, 2010

14/05/2010

Nemuritorii Phoenix

Am o bucurie de copil la gândul că duminică seara as putea să revăd Nemuritorii (Pro Cinema, de la 20.00). E posibil să nu reusesc asta. Dar tot mă încearcă nostalgia după unul dintre filmele care m-au impresionat cel mai mult de-a lungul adolescentei. Nu atât prin poveste. Dacă tot vorbim despre presupusii oameni de taină ai lui Mihai Viteazu, cei din cartile lui Ioan Dan îmi par muuult mai credibili sau, măcar, mai savurosi. Chiar, stie cineva ce spun dacă vorbesc despre Cae Indru, Ducu cel Iute, Chirilă Zece Cutite sau Costache Caravană?

Până când îmi veti răspunde la această întrebare, postez, pentru coloana sonoră, câteva scene din „Nemuritorii”. Sunt departe de a fi fan Sergiu Nicolaescu, dar trebuie să recunosc că am descoperit muzica celor de la Pheonix gratie lui. Atentie, într-o perioadă în care erau pusi la index pentru că fugiseră din tară!

Reclame
14/05/2010

Scara blocului (Ilarion)

Ilarion locuia la doi. Cum liftul se strica zilnic, şi-a făcut o scară din lemn. Una lungă, zdravănă. A proptit-o de pervazul de la dormitor. Privit ca o ciudăţenie la început, omul la patru ace care cobora dimineaţa pe scara de lemn şi urca seara devenise o marcă a blocului T4. Când s-a mutat, Ilarion a vrut să-şi ia scara cu el, dar era prea lungă şi prea zdravănă, deci greu de transportat. Vecinii l-au asigurat că vor avea grijă de ea. I-au spus “scara blocului” şi au făcut-o gard. Un gard lung.

%d blogeri au apreciat asta: