Archive for aprilie 25th, 2010

25/04/2010

Iute

Văzuse bolidul gonind încă înainte ca radarul ultraperformant să piuie, dat peste cap de viteza nemaiîntlnită la un vehicul terestru. Serios vorbind, nici n-avea cum să-l vadă. Aşa ceva nu poţi vedea decât după ce ţi se întâmplă.
Simţise, acesta e cuvântul. Simţise aşa cum doar un om versat, ca el, care văzuse multe la viaţa lui, putea simţi.
– E scurtă ziua?, l-a întrebat, ironic, pe omul-viteză.
Un tânăr ager la minte, din moment ce a răspuns, fără a sta pe gânduri:
– Depinde cum îţi place noaptea.


Fotografie făcută în Parcul IOR din Bucureşti. Acum îi zice Parcul Al. Ioan Cuza, ca o dovadă că totul se mişcă iute, inclusiv cei doi actori ai scenei de mai sus, care azi sunt prichindei, iar mâine vor fi, desigur, zmei.

Reclame
25/04/2010

Orasul PA. Clasament general

Clasament general
(final)

1. Leo 100p
2. LeeDee P. 75p
3. Cristian Dima 65p
4. Mariana** 64p
5. Călin** 58p
6. LePetitPrince** 54p
7. Sictireli 43p
8. Laura Driha 37p
9. Carmen Negoită 36p
10. starsgates 25p
11. Caligul 23p
12. Lady A 20p
13-14. Ioana, Emilia 17p
15. cristian 16p 
16. Dan 14p
17. Alexandra-Carmen 11p
18. Gabi 10p
19-20. cell61, Silavaracald 7p
21-22. Petra, Visarion 3p
23. Dan B. 2p

Clasamentul etapei 1, Scara blocului
Clasamentul etapei 2, Apartamentul
Clasamentul etapei 3, Macadam
Clasament etapa 4, Cimitirul
Clasament etapa 5, Semaforul
Clasament 6, În autobuz *
Clasament 7, Pizza/mâncare chinezească
Clasament 8, Pe scenă</a
Clasament 9, Orasul Electric
Clasament 10, Faleza
Clasament 11, City Mall
Clasament 12, Parcul
Clasament 13, Strada Ulmilor
Clasament 14, Căldură mare*
Clasament 15, Catedrala>
Clasament 16, Bal Mascat

*Corectie la clasamente postate de Leo, Lady A:
1. Transport în comun – Leo (10v/4)
2-3. Femeia cu violoncelul – Calin (6v/3) & Bancheta mea – Leo (6v/3)
4-5. De-a călătorii – Mariana (5v/3) & Timpul testoaselor – Sictireli (5v/3)
6. Pictorița și autobuzul – LeeDee P (3v/3) & Colega de banca – Laura Driha (3v/2) & Vis – Starsgates (3v/2) & Asemănare – Laura Driha (3v/2) & Superstitie – Lady A (3v/2) & Doamna din autobuz – LeeDee P (3v/1)

Au mai primit voturi:
Familia de 3 Statii – Laura Driha (2v/2) & PA olfactiv – LeeDee P (2v/2) & Leagănul romantismului – Mariana (2v/2) & Spaţiul paradoxurilor – Mariana (2v/2) & Ce-i lipseste chelului – Le Petit Prince (2v/1)

A mai scris:
Oameni in autobuz – Emilia (0v)

et14
1. Caldura desertului – LePetitPrince – 11v/7
2. Dorul… – Cristian Dima – 11v/2
3. Colonism canicular – Silavaracald – 10v/5
4. Eroare – LeeDee P – 10v/4
5. Sotronul – Lady A – 8 v/5
6-7. Rufa – Leo, Rataciri romantice – Carmen Negoita – 8v/4

Au mai primit voturi:
iun – Caligul -6v/5
Moartea iubirii – LeeDee P – 3 v/3
Maioul ud – Calin – 3 v/2
Bilele, Masa lui Filimon – Calin 1v/1

** LePetitPrince, Mariana și Călin au scris câte două PA-uri după deadline si primesc câte 2p în clasamentul general (LeP pt etapa 10, LeP pentru etapa 9, Călin pt etapa 3, Călin pt etapa 4, Mariana pt etapele 13 si 14

Etichete: ,
25/04/2010

Etapa 2 s-a sfârsit. Trăiască etapa 3!

Etapa a doua (Apartmentul) s-a încheiat. Toate PA-urile sunt aici. GE Caligul a anuntat detalii importante legate de jurizarea acestei etape.

Acum îi dau legătura Emiliei, care este gazda etapei (GE) nr. 3. Emilia, ai legătura!

Etichete:
25/04/2010

Scara blocului. Clasament.

Aici sunt toate PA-urile etapei 1.
Au votat 13 arbitri (da, 13!): Dan, emilia, LePetitPrince, Leo, starsgates, Caligul, LeeDee P, Mariana, Petra, Gabi, cell61, g1b2i3 si Călin.
Le multumesc frumos.

A rezultat următorul
clasament de etapă

1. Ulita cu trepte Mariana 14/8

2. Mare vânzoleală Caligul 13/7

3. Desen LePetitPrince 11/5

4. Scara blocului (Ilarion) Călin 10/6

5. Scara si liftul Călin 9/5

6. Capitulare Caligul 8/5

Au mai primit voturi:

Nedumerire Lady A 8/4
Scaraorbului Sictireli, Scara Sperantei Laura Driha 7/4
Cel mai tare tată Petra 6/3
Flori pe scara blocului Ioana, Nunta la scara mică Mariana, Infima clipă cell61 5/3
Reciprocitate LeeDee P. 4/2
Două lifturi cristian 3/3
Autor necunoscut Călin 3/1
Întuneric Leo, Puncte de vedere LeeDee P 2/2
Scara sfidând timpul Laura Driha 2/1
Interfon #69 Dan, Alte vremuri starsgates, Sărut adolescentin cell61, Flashback Emilia 1/1

Au mai scris, înainte de deadline:
Noaptea scărilor Gabi, Orasul de provincie thestoryofalady, Scara blocului (închid usa) thestoryofalady, Tovarăsul Prună Visarion

 
NOTE
> Mariana confirmă finalul excelent din concursul 24 de ore si câstigă prima etapă a Orasului PA.
> Cele sase pozitii ale clasamentului de etapă sunt ocupate de PA-uri scrise de doar patru autori. Totusi, conform regulamentului, fiecare autor punctează în clasamentul general doar pentru un PA, chiar dacă a scris mai multe, respectiv pentru textul cel mai bine plasat în clasamentul de etapă.

%d blogeri au apreciat asta: