Drogurile de pe panou

Fotografie făcută din maşină, la intersecţia Petricani – Bd. Tei (sau aşa ceva), lângă benzinăria Lukoil. Îmi place concentraţia de elemente din acest cadru, în care, aparent, doar mărul „drogat” e viu. Încă.

Am observat un lucru: copiii observă panourile publicitare chiar mai bine decât adulţii. În urmă cu câţiva ani mi se părea un ultracatolicism să interzici reclamele la ţigări (sunt împotriva fumatului). Acum sunt mai înţelept şi ştiu că micuţii înregistrează tot.

De aceea, am ajuns să salut panourile antidrog. Iniţial, mi s-au părut idioate. Dar mesajul e simplu, uşor de înţeles şi, sper, de efect (atât cât se poate). Cel puţin copiii despre care ştiu eu (ai mei, ai colegilor) ştiu că drogurile sunt un lucru rău. Poate pentru că le povestim noi, poate pentru că se uită la filme (cu acordul părinţilor!), poate şi datorită unor astfel de panouri.

P.S. Eu încă nu mi-am dat seama dacă blogul spunenudrogurilor ajută la ceva sau nu.

Anunțuri

15 comentarii to “Drogurile de pe panou”

  1. Apropo de un panou identic, montat în Piaţa Unirii, m-am amuzat într-o zi când fusese o furtună foarte puternică şi panoul era căzut pe spate, iar pânza era sfâşiată şi flutura în vânt.
    Se vedea mesajul totuşi: Drogurile strică tot.
    Mie mi s-a părut mai de efect în acea poziţie 🙂

    Apreciază

  2. Aş fi vrut eu să am aparatul la mine.
    Dar, ca întotdeauna când am mai mare nevoie de el, era acasă 😦

    [mi-a rămas doar în minte imaginea :)]

    Apreciază

  3. Blogul amintit la PS ajută, are un punctaj destul de bun…

    Apreciază

  4. Si iata cum publicitatea poate sa faca si lucruri bune.
    E de impact si pentru oameni maturi imaginea marului stricat de seringa.

    Apreciază

  5. am si eu o foto cu un mar stricat poate imi fac un banner

    Pe http://spunenudrogurilor.com/blog/renunta-la-fumat-cu-allen-carr este unul pe care il putem descarca la noi pe saituri

    Apreciază

  6. Si eu i-am sustinut pe blogspot si pe wordpress si mi-au trimis mailuri in care spun ca sunt preocupati pt. soarta celor care se drogheaza. Eu tind sa cred ca vor sa traga un semnal de alarma…
    Dar, ca de obicei, pot fi etichetata naiva 🙂

    Apreciază

    • mie mi-au propus schimb de link, dar au pus conditii dezechilibrate: eu sa le pun bannerul si ei sa-mi puna linkul

      am zis ca le pun link, fără să cer ceva in schimb, până când mă voi dumiri

      acum incerc sa ma dumiresc

      Apreciază

  7. Parerea mea e ca o melodie ca asta de mai jos face mai mult decat toti banii investiti in outdoor:

    E bun si artistu’ asta (sub)urban la ceva …

    Apreciază

  8. Si tot in continuarea mesajului de mai sus:

    Cred ca al doilea clip e mult, mult mai potrivit ca model de piesa anti-drog.

    Apreciază

  9. @adrian v: Multumesc pentru punctul de vedere 😉

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: