O lume de basm

Fotografie făcută în august 2009 în parcarea Mănăstirii Humor. Foto: Călin Hera

Fotografie făcută în august 2009 în parcarea Mănăstirii Humor. Foto: Călin Hera

A găsit usa fortată, casa în neorânduială si, mai grav, peretii mânjiti cu sânge. Micutii, trei la număr, zăceau fără viaţă. Capetele le fuseseră tăiate şi aranjate în fereastră, rânjind.

Din casă nu lipsea nimic de valoare, deci nu jaful fusese scopul acestor fapte reprobabile. „Plecasem la piaţă, să iau de-ale gurii pentru micuţi. N-am lipsit mult, poate vreo oră. Hai, două”, a declarat ruda celor trei victime, care a indicat un suspect principal.

Întrucât cercetările anchetatorilor tărăgănau, partea vătămată a conceput un plan diabolic de răzbunare: l-a chemat la pomană pe suspect si a aranjat lucrurile astfel încât, la un moment dat, acesta s-a pomenit în mijlocul unor flăcări teribile (de aici noţiunea de pomană!), flăcări care, probabil, l-au ars de viu, suspectul decedând în chinuri.

Toată lumea s-a bucurat, la final. Până la urmă, micuţii hăcuiţi au fost îngropaţi creştineşte, nu-i aşa?

Şi, totusi, oricâtă cruzime ar fi în basmele populare (fireste, ati recunoscut proza scurtă spre arhiscurtă Capra cu trei iezi, inspirată din proza ceva mai lungă cu acelasi nume), ele nu îndeamnă la datul în cap.

Cruzimea rămâne si vorbeste, printre altele, despre niste „apucături” ale vremurilor în care a fost scrisă povestea. De aceea groaznicele chinuri în care sfârsec zmei, lupi, babe si fete de babe sau de mame vitrege nu ne fac pielea de găină: sunt atât de crude încât par ireale, de basm. Până si pilda din ele pare mai degrabă limbă de lemn!

Şi de aceea ne şochează acum, ca părinti, violenta din unele desene animate: pentru că e una raportată la vremurile noastre, deci o întelegem, si noi si copiii nostri, mai bine, o simtim cumva „mai” iminentă.

N-am inventat gaura de la macaroană, dar am vrut de multă vreme să scriu despre asta. O fac sumar, într-un târziu, după ce am generat un articol în Evz si am citit alte două în Dilema Veche: unul al amicului meu Florin Dumitrescu, altul al lui Cezar Paul-Bădescu.

Anunțuri

7 Responses to “O lume de basm”

  1. In povestile ‘ de ieri’ , lucrau cuvintele. Ele se uita. Cu toate grozaviile pe care le implica. se retinea esentialu- lupul este rau, nu trebuie sa i se deschida usa, copiii trebuie sa asculte sfatul mamei.

    Si pedeapsa. Cred ca putini copii se gandeau la grozavia flacarilor.

    Desenele de astazi cultiva agresivitatea. Totul se vede. Se desfasoara. Se pierd invatamintele. Nici nu conteaza.
    Conteaza cat de rau termina cel rau.

    Suntem un ameste de agresivitate si de bunatate. Depinde care parte se tot alimenteaza, cred.

    Si ar mai fi ceva. Un basm li se povestea copiilor o singura data. In mod exceptional, de cateva ori.

    Desenele se reiau. In toate exista batai/ pedepse/ura…prea putina blandete.

    Poate ca nu am dreptate..

    Apreciază

    • Ai dreptate. Dar mă gândesc că, în afară de exceptii, lucrurile se încadrează în limite cât de cât ok, tinând cont de vremi. Într-un fel, poate că e bine ca micutii de acum să stie că lumea nu e populată doar de zâne bune.

      Apreciază

  2. Mi-am oprit muzica, să pot citi în tihnă 🙂

    Apreciază

  3. Aș pune accentul pe faptul că spre deosebire de sadismul sugerat (sau descris) în povești, desenele animate înfig în mintea copiilor imaginea directă. Aici cred eu că stă periculozitatea. Și dacă stam și ne uităm la Tom și Jerry, tot mai găsești câte o tigaie în cap.

    Apreciază

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: