O frumoasă zi de 13

Nu doar că am cartea, dar nici n-o mai am. E o figură de stil, mai am câteva exemplare. Ideea e că ieri am lansat-o, într-o încăpere în care, spunea o ghidă a Castelului Corvinilor, Matei Corvin avea crama. (Nici urmă de butelci, însă, doar ceva ulcioare de pe vremea dacilor, reconstituite.)

Ziua am început-o alcătuind un fel de comunicat de presă, pe care l-am printat la un centru din oraş, aflat lângă Parcul Corvin. Băieţi faini, am ajuns acolo înainte de ora deschiderii (era nouă fără un sfert) şi unul dintre ei a lăsat deoparte hamburgerul, să mă ajute să încropesc un afiş.

La 9.20 lipeam afişe lângă Casa de Cultură (aici – soţia mea şi fratele meu; eu mă dădusem câţiva paşi înapoi, să fotografiez)

Câteva minute mai târziu lipeam un afiş la poarta de la intrarea în domeniul Castelului. Notă – pe zid nu prinde prea bine scotch-ul.

Pentru că le făcusem, am mai lipit câteva afişe (nu multe!) de-a lungul traseului până la crama poetică. Notă. Am cerut voie să fac asta, dar am uitat să le dezlipesc pe toate la plecare, cred că au mai rămas vreo două…

Am făcut câteva aranjamente cu scaunele (n-au fost destule, aveam să constat, mulţi oameni au stat în picioare). Lansarea propriu zisă a început la 12.09. Participanţii au fost foarte punctuali, dar a durat mai mult primirea lor. În plus, ba-mi venea să trag de timp, ba-mi venea să-mi zic „hai să începem odată!”.


Aici am privit sala, apoi am început. Eugen Evu e lângă mine, tocmai îşi pusese ochelarii. Remus Suciu trăgea deja primele instantanee. Notă. Fotografiile din această postare sunt făcte de fratele meu, cu excepţia celei de la început

L-am rugat pe Eugen Evu să vorbească în deschidere, pentru că eu parcă nu aveam voce. (Trebuie să vă pvestesc cândva despre prima oară când am vorbit în public – invitaţilor mei la lansare le-am spus 😉 ) După ce l-am rugat asta am tăcut. Am avut curajul să-i privesc pe cei vreo 40 de oameni din sală şi mi-a venit să plâng. Ştiu, nu sună deloc bărbăteşte, dar mi-am oprit lacrimile cu mâna. Au foarte intense acele 2-3 minute în care m-am forţat să nu plâng. Nu era vorba de lansarea cărţii mele. Era vorba că toţi acei oameni veniseră să mă vadă şi să mă asculte pe mine, că eram la Castel, că îl simţeam, cumva, pe tata acolo. Îmi retrăiam copilăria şi adolescenţa, îmi aminteam năzbâtii şi mirări. Au fost două-trei minute intense.

Eugen Evu vorbit foarte frumos despre mine. M-a ridicat până la tavan, un tavan destul de înalt, dacă mă întrebaţi pe mine. Apoi am vorbit şi eu. Nu-mi pregătisem un discurs, deşi ar fi fost o idee bună. Am improvizat, am făcut paranteze, chiar am glumit. Cred că am trecut cu bine de cele 2-3 minute. Mă amuzam chiar atunci când provocam bliţurile să bliţuiască, cu câte o ridicare de mână.

Am provocat sala să-mi pună întrebări, să mă scoată din încurcătură, atunci când vreo emoţie mă lovea prea tare. Apoi, oricât am amânat, a trebuit să citesc câteva versuri (Pe deal, Nebunul de pe muntele Olimp, Linişte ca o brumă). Cred că a fost groaznic. Eugen Evu mi-a dat clasă şi aici – a citit Târziu e.

Apoi, din senin, a urmat momentul fiului meu. A zis, cu o îndrăzneală pe care nu i-o bănuiam, că vrea să citească şi el. L-am chemat lângă mine. Când s-a văzut faţă în faţă cu sala, i-a mai pierit, cred, din îndrăzneală. Sau o fi fost altceva. Ideea e că s-a strecurat, nu ştiu cum, la mine în braţe. „Ce să citesc?”, m-a întrebat. Am deschis cartea la Îmi pun singur miere în ceai. Cred că a citit mai bine ca mine. Eu mă simţeam…, cum oare aş putea să descriu ce simţeam?


Acesta a fost un moment unic, neplanificat, greu de descris


Sesiunea de autografe a fost cea mai uşoară. Atunci când scriu îmi place cel mai mult. Tot ceea ce îmi doresc e ca nimeni să nu fi plecat acasă fără carte. Mi-ar părea foarte rău să fi fost cineva pentru care să nu fi ajuns…


Am fost înconjurat mereu de copii. Cel puţin la momentul autografelor, au fost mereu în preajma mea copiii mei, nepoata mea, copii ai prietenilor

Am cunoscut oameni fain cu ocazia asta, am revăzut mulţi oameni faini. A fost ceva de suflet. Îmi doresc ca şi lor să le fi plăcut, să fi fost şi pentru ei un moment măcar agreabil, ca să zic aşa. Am declarat lansarea închisă la ora 14.00.
E fain să lansezi cărţi!

NOTĂ.
Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine, de data asta la bine. Celor care au venit la lansare, celor care m-au însoţit cu gândul, celor care au scris atât de frumos despre mine. Vă voi răspunde, fiecăruia şi sper ca toţi aceia care îşi doresc să aibă cartea mea s-o aibă. Pentru cei din Bucureşti, un prilej va fi lansarea din Capitală – Nicolae Tzone insistă să o facem în cel mult două săptămâni 😉

Anunțuri

38 Responses to “O frumoasă zi de 13”

  1. Căline, reverenţă pentru că îţi pui „singur miere în ceai” ! Să dea D-zeu să o faci cât mai des!

    Cu prietenie,
    Adele

    Apreciază

  2. Te felicit din tot sufletul.

    O zi ce nu va fi uitată, cu siguranţă.

    Gânduri bune!

    Apreciază

  3. Şi la mulţi, mulţi ani fericiţi, mamei tale!

    Cu aceeaşi prietenie,

    Apreciază

  4. Felicitari, multe felicitari din partea mea! Am citit cu sufletul la gura rand cu rand si m-ai făcut să îmi amintesc cum am stat şi eu o noapte să lipesc afişe, şi culmea, pozele de la lansarea mea au fost făcute tot de fratele meu.
    Sper să ai mult succes şi de acum înainte şi promit să fac tot posibilul să îţi achiziţionez cartea, dacă e prin librării.
    Să ai parte de inspiraţie, de împlinire şi de tot ce îţi doreşti mai frumos în viaţă.
    Cu deosebită consideraţie, Adrian.

    Apreciază

  5. <b<,,Am avut curajul să-i privesc pe cei vreo 40 de oameni din sală şi mi-a venit să plâng. Ştiu, nu sună deloc bărbăteşte, dar mi-am oprit lacrimile cu mâna. Au foarte intense acele 2-3 minute în care m-am forţat să nu plâng. Nu era vorba de lansarea cărţii mele. Era vorba că toţi acei oameni veniseră să mă vadă şi să mă asculte pe mine, că eram la Castel, că îl simţeam, cumva, pe tata acolo. Îmi retrăiam copilăria şi adolescenţa, îmi aminteam năzbâtii şi mirări. Au fost două-trei minute intense.”
    Poetii trebuie sa planga…Lacrima lor se preface in vers…

    Fara alte cuvinte, Calin, permite-mi o imbratisare virtuala >:D< Te felicit sincer si iti doresc inca multe lansari de aici incolo…Imi doresc cartea 🙂 L-am rugat pe un prieten sa mearga la lansare…abia astept sa il intreb sa vad daca a reusit sa ajunga…

    Apreciază

  6. sa-ti fie de bine, sa te bucuri de emotiile daruite, primite si impartasite…
    fiul tau iti e sprijin de nadejde 🙂

    abia astept lansarea ta din Bucuresti…

    Apreciază

  7. Calin, ma bucur pentru tine, pentru sotia ta, pentru copiii tai, pentru mama ta si pentru toti cei care au fost prezenti la lansarea de la Hunedoara! Avem nevoie de oameni cu har, dar simpli in frumusetea lor…

    Sa-ti dea Dumnezeu sanatate si cat mai multe lansari!

    La multi ani, mama lu’ Calin Hera!

    Apreciază

  8. Felicitari! prima dintr-un lung sir…

    Apreciază

  9. ce frumos !
    ma bucur mult pentru tine !

    Apreciază

  10. @Adele: Mă înclin şi eu, cu mulţumiri.

    Apreciază

  11. @Adrian Melicovici: Îţi mulţumesc. Sper să se găsească în cât mai multe locuri. În toate! 😉

    Apreciază

  12. @Mariana: Sunt sigur că vei primi cartea. M-aş bucura să ajungă la toţi prietenii mei.

    Apreciază

  13. @ajnanina: Vineee!

    Apreciază

  14. @LeeDee P: Mulţumesc frumos. Multumesc.

    Apreciază

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: