Archive for martie 3rd, 2010

03/03/2010

Stadionul deocamdată PA

Eram în drum spre birou, azi dimineată. Nu stiu ce m-a pus să mă uit în zare. Am văzut: macarale. Apoi am văzut un contur. Asa că am făcut un mic ocol, pentru deja obisnuitele fotografii din masină.
Am impresia că noul stadion bucurestean va arăta chiar bine. Cel putin în faza asta, de PAconstructie, asa pare 😉


Vedere de ansamblu, dinspre „Maior Coravu”. Pare ceva mare


Detaliu pentru a scoate în evidentă înăltimea constructiei


Atunci când am făcut această fotografie m-au lătrat câinii. Ce se va alege, oare, de maidanezii din bălăriile de acum?


Pentru cei a căror imaginatie are nevoie de date precise. Aviz inginerilor! 😉

Reclame
03/03/2010

Aventură finală

Am boală p-ăştia, zise. Fixase burghiul în butuc. Afară, dobermanul încă mai schelalaia. Cu dinţii rupţi de lovitură, cu sângele baltind, dulăul avea să răsufle ultima oară fix în momentul în care omul în negru deschidea capacul. Întunericul căpătase o tentă gălbuie. Atâta aur nu văzuse în viaţa lui! A fost ultimul lucru la care a privit. Două ţepuşe îi străpunseră ochii, precis. Auzi o voce subţire şoptind „Nenorocitule!”, apoi simţi cum urechea îi e retezată, cu o parte din scalp. Atunci s-a produs explozia. Dar cei din casă nu mai auziră nimic.

%d blogeri au apreciat asta: