Archive for ianuarie 20th, 2010

20/01/2010

Oraşul de frişcă

Fetiţa de cinci ani se bucură. E nerăbdătoare să plece la grădiniţă.
– Hai, bunico!, zice.
Ies din bloc mai devreme ca niciodată. Dar ajung la grădiniţă la mult timp după ce copiii au luat micul dejun. Fetiţa e îmbujorată, bunica ostenită.
– A zis că ne-am mutat în oraşul de frişcă şi s-a tăvălit cu poftă prin zăpada, îi povesteşte ea unei mămici.
Aşa e cu ninsoarea la oraş.

Reclame
20/01/2010

PArticipanti la 24 de ore

Trec aici o lista a participantilor la concursul 24 de ore. O fac mai ales din egoism: sa-mi fie mai lesne să găsesc linkurile, când linkuiesc, etapă de etapă ;). O fac, în acelasi timp, si pentru voi, cei care doriti să-i găsiti mai repede pe ceilalti participanti (eventual pt concursul de ghicit!).
Iar cei care parcurg lista (ordinea e aproape întâmplătoare, adică tine cont de un clasament general partial) vor putea face cunostinta cu un frumos grup de prieteni).

Caligul
Lady A
LordDIf
ajnanina
Călin
Mariana
Leo
Dan
cell61
cristian
Simion Cristian
LePetitPrince
Mircea Popescu
starsgates
Petra
ivory
Emilia
Laura Driha
Felix-Gabriel Lefter
Gabi autoretrasă din concurs
florin9b
LeeDee P.
stelar

Etichete: ,
20/01/2010

24 de PA-uri din urmă

În această pagină, la care se va putea ajunge si din fereastra specială pe care am creat-o în capul coloanei din dreapta, voi posta PA-urile „din urmă”, primite după momentul în care am anuntat că poate începe votarea. Pa-urile „din urmă” aduc autorului 1p în clasamentul general, chiar dacă au fost postate cu 1-2-…-23 de etape întârziere ;). Baftă, asadar!

P.S. Nu cred că voi mai trece aici ceea ce deja am depus în postările de până acum.

Intervalul 12-13: ivory
Cu ochii inchisi si buze palide, parea ca doarme. Andi o privea tacut, cu expresia omului care a ajuns la capat. Nu mai tigari, ma duc jos sa iau, i-a spus sec barbatul, si s-a rupt de ea. L-a privit indepartandu-se, prima si ultima data cand se ridica gol de langa ea. Cu fata impietrita si gandurile-n soapta, femeia s-a imbracat, si-a aranjat voalul strambat de furia cearsafurilor si, dibuindu-si oja prin geanta, incepu sa-si dea unghiile cu lac. O scuturatura brutala tranti usa. O a doua urma, violenta si continua, furandu-i pamantul de sub picioare. Peretii se bulucira nebuni deasupra ei.

Interval 3-4: ivory
Respirand sacadat, incerca sa-si recapete controlul asupra gandurilor. Cum era bullshitul ala american pe care i-l tot baga Dan pe gat, privind-o natang, cand credea el ca-i facea educatie? Think happy thoughts, think happy thoughts, nu? Ah, uite ca-mi amintesc de Dan. Privirea aia capruie, stralucitoare, care o scotea din sarite, o facu sa intepeneasca. Cu ochii larg deschisi in intuneric, femeia sfida chipul ce-i aparuse in fata. Ce ma privesti asa, ii striga cu voce gatuita, acoperindu-si ochii cu dosul palmei, imi provoci sila, nu te apropia!

Interval 18-19: ivory
Andi i-a ascuns totul. Dar a aflat singura pana la urma si-n modul cel mai urat posibil. L-a prins in pat cu pocnitoarea aia, exact ca-n bancurile proaste. A plecat fara sa se uite inapoi si dupa nici doua luni se marita. Doar ca sa-l faca sa sufere. Dintre cei cativa catelandri care se tineau dupa ea de ceva timp, l-a ales pe Dan doar pentru ca era opusul lui. Stia ca asta o sa-l faca sa turbeze si razbunarea i-a adus satisfactie. Pana azi, cand, cu voalul pe cap, parcase in fata blocului lui.

etapa 00-01
Orgoliul ranit LordDIf
In creierii noptii, bietul Ghita BoB se trezi lac de sudoare. Iarasi il visase pe Nelu cum i-o fura pe Anhelica. Se facea ca erau la o terasa privind gales un slep plutind nestingherit pe valuri, apoi de nicaieri aparea Nelu, comanda un brifcor, o pupa cu patos pe Anhelica si plecau amandoi chicotind, dandu-i cu tifla. Fereasca-l sfantu’ pe netrebnic! zise, agitand un pumn in directia copiei dupa original, amintire din concediu.
Intre timp, sforaind copios, Anhelica visa un cu totul alt décor

Desteptărorul din vis Laura Driha
În seara asta adormise greu căci venele-i erau injectate cu mult prea multă cafea neagră. Dacă i-ai fi privit somnul ai fi putut spune că visează urât căci se agita teribil şi faţa toată i se schimonosise într-o grimasă de-ncruntare.
În visul care se repeta deja de multe nopţi alerga mereu sub senzaţia că-i urmărită şi la capătul drumului o voce  ii spunea: e ora să te trezeşti! Şi se trezea în fiecare noapte la fix 00.45. Cu precizie de ceas elveţian, visul ii aşeza nopţile după bunul său plac!

Nonsensuri firesti  Laura Driha
În dimineaţa dimineţilor, ora orelor se gândise să rămână cu puţin în urma celei de-a  zecea bătăi – cifră preferată de premianţi! şi-n timpul timpurilor totul amorţise printre toate.
Nimicul n-adunase mare lucru şi zgomotul amuţise obosit, oamenii făceau paşi mari pentru că cei mici ii accelerau pe impiedicaţi şi nefirescul cumpărase de la naturaleţe drepturile de manifestare.
Culorile se asortau la-ntamplare şi frumosul ridicae urâtul în slăvi, bătrânii întinereau şi la tinereţe toţi se opreau.

Foamete  Laura Driha
– Să ne fie de bine! spuse sătul ştergându-şi buzele cu marginea murdară a bluzei.
Micuţul Andrei părea nedumerit…
– Am terminat?
– Da, trebuie să mai păstrăm pâine şi pentru diseară! şi cu repeziciune s-apucă să strângă firmiturile sperând că dacă nu le vede, n-o să-i mai fie foame.
– Dar mie încă mi-e foame!
– Taci şi pleacă afară! La noapte când te-ntorci o să iţi fie şi mai şi! Atunci ce-ţi mai dau?
– Copilul nu înţelegea, dar joaca îl făcea să uite de durerea de stomac. E deja 13, mai e puţin !

La multi ani  Laura Driha 
– „La mulţi ani, la mulţi ani şi să fii fericită!Cea mai fericita!”
– Mulţumesc dar..
– „La mulţi ani şi să-ţi fie mereu sufletul vesel precum zâmbetul, toţi oamenii buni şi dragi să-ţi fie aproape şi anii rând pe rând să nu-ţi păstreze decât amintiri de poveste”
– Eşti foarte drăguţ dar…
– „Ce, credeai c-am uitat?Ştii că n-am cum să uit asta niciodată nu?”
– Ştiu şi-ţi mulţumesc, dar nu e încă ora 24… Nu e încă ziua mea.
– „Ştiu, dar am vrut sa fiu primul!La mulţi ani!”
-Mereu o să fii primul.

Usa de lemn Laura Driha 

Se auzeau în uşă bătăi puternice de pumni
Şi liniştea părea să le măsoare pasul
Pentru ca zgomotul să-i spună după forma degetelor
Dacă-s de suflet cunoscut sau de străin.

Ar fi recunoscut amprenta palmei pe vreo ceşcuţă de cafea din casă
Şi i-ar fi spus cine-i in spatele uşii de lemn
Fără să-ntrebe, fără să-l vadă
Şi ceasul ar fi stat ca-ntotdeauna chiar la ora 3.

Şi c-an cotidianul fiecărei zi
Vecinii i-ar fi reproşat iar ca nu răspunde la uşă
Şi el se va fi minunat din nou
Ca n-a fost vis.

Optsprezece Laura Driha 
„Într-a optsprezecea lună după ziua de azi, într-a optsprezecea seară după a optsprezecea Duminică, la ora optsprezece.”
Ce indiciu nebun! Nu înţelegea nimic! Ce avea să se întâmple atunci? Cine a inventat plăcintele astea nebune cu răvaşe şi ce-i cu cifra asta ce-o urmăreşte obsesiv?
Trecuseră 18 ani de când zilele de 18 ale lunii martie nu mai erau la fel pentru părinţii ei, avea 18 pistrui roşcaţi şi când citea mesajul asta misterios era ceasul 18:18. Ce nebunie rara şi ce nerăbdare!

(13-14) Ora de aur cristian 
        Isi intindea constiincios, pe gheata, momelile, carligele, firele, betele. Isi aseza metodic sticloanta cu tarie, langa scaunel. Isi indesa caciula pe cap, gaurea atent gheata, perfect rotund, ca un ceas de perete. De pe scaun, mai tragea cate un gat de tarie cu un ochi catre pluta care se incapatana sa stea nemiscata, ca o libelula moarta, pe luciul apei.
        Ajungea acasa cu traista goala mai de fiecare data. Ciorba il astepta in farfurie, la aceeasi ora. Maricica ii ranjea de fiecare data:
-Iar ai prins treispe-paispe la fasole, pescarule ? Maricel ofta:
-Asta-i ora mesei de 20 de ani!

13-14

Primăvară și primăveri” LeeDee Peter
Primăvara miroase cel mai bine pe la ora unu. Atunci când ieși de la cursuri, sesiunea de iarnă s-a încheiat și nu mai contează restanțele, prospețimea mustește de jur împrejur, din tine și de lângă tine, ghioceii primiți de la băiatul iubit șoptesc vorbe nerostite, iar inima-ți înfiorată visează multe alte primăveri și mulți alți ghiocei șoptitori. Primăvara miroase cel mai bine pe la ora unu. Când prospețimea mustește din chipul vesel al copilului care aleargă și culege ghiocei: „pentru tine, bunico și pentru primăverile care te mai așteaptă!” Și inima-ți înfiorată știe că nu mai sunt multe. 

00-01
Mihai singur stelar
…nu mai e nimeni sa-mi umble prin ganduri, nimeni sa-mi scartaie poarta; eu insumi am plecat si m-am lasat singur. Voi citi pe bloguri ce am facut, ce mai fac, ei stiu tot… Destinul si-a pus ochelari de cal si a uitat sa-mi lase o carte de vizita, ca sa vad, ca sa stiu ce mi se intampla: daca o sa prind microbuzul de sapte, daca nu cumva o sa mor de inanitie. Mai bine ma faceam scriitor: cel putin aia se mananca intre ei!
Fir-ai al Cainului sa fii de nomenclaturist, cum m-ai lasat tu singur pe lume!

23-24
Drum stelar
Mi-am imaginat viata ca pe un drum facut de-a-ndoaselea.Un drum in sens invers venind dinspre Clipa unica,prima si ultima a trecerii Styxului;si chipul unui Charon obligat a conduce o luntre ce va merge doar inapoi,in ciuda vaslasului de a merge inainte. O Passacaglia ce se va incheia cu uvertura. Cu clipa sublima a nasterii sau chiar cu frumusetea si tristetea orgasmului din clipa procrearii. Cu primul sarut, prima strangere de mana a parintilor; si tot asa, intr-un ‘’l’eterne retour’’…pana cand?

23-24 ( recuperare ): SE BATE MIEZUL NOPȚII LeeDee Peter
Copilărie rămasă în urmă. Amintiri și nostalgie. Anul Nou. Brașov, Schei. Tâmpa. Iarnă, fulgi, zăpadă. Poiană, „Coliba Dacilor”. Ghețuș. Pârtie de schi. Cristiane, slalom, căzături. Bețe rupte. Salvamontiști. Telescaun. Vânt și obraji reci. Vin fiert și ceaiuri calde. Chipuri înroșite de frig. Sau de vin. Înserare. Lumini palide. Brazi și beculețe.
Oameni de zăpadă. Vată de zahăr. Familia și prietenii. Miez de noapte. Biserica Neagră. Clopote și inimi pline. La mulți ani! Urări, uitare și un PA.

22-23 Superstiţie stelar
pe a. am cunoscut-o cu adevărat în ziua de 22 noiembrie. nu era prima dată când vorbeam totuşi; cu 2 luni în urmă, la ora domnului s. am vorbit vreo 2 minute. mi-a spus că o cheamă a. , are 2 fraţi gemeni şi e născută pe 22 iulie. eu când i-am explicat că sunt cu 2 luni (fix!) mai mare ca ea eram deja convins că vom trăi fericiţi măcar vreo 22 de ani. ea mi-a taxat imediat 2peul şi mi-a reproşat că am un singur frate+că era deja 23. Damn it! 2 more lie and she would have been mine.
22:22. magic, nu?

18-19: CROMATICĂ AUTUMNALĂ LeeDee P
Negru, norul de plumb bacovian acoperă zările și mările. Cenușiu, armonii de toamnă curg pe înserat picături de ploaie. Alb, cocostârcul plutește în zbor spre meleaguri
mai primitoare. Roșu, ultimul trandafir mutilat de brumă își dă obștescul sfârșit. Arămiu, freamătul codrului se tânguie de dor de soare și de căldură. Galben, porumbul se adună în hambare gemând de plăcere. Verde, firul de iarbă își ascunde culoarea printre frunzele moarte. Purpuriu, bobul de strugure își topește aromele în vin.

21.30 Dan
Astă-seară am dispoziţia necesară pentru a filozofa pe teme indigeste; nu mai găsesc şerveţelul pe care am notat ieri la restaurant câteva reflecţii, încerc doar să le rememorez:
– avem frontiere politico-administrative între state, bariere genetice între specii şi obstacole lingvistice între grupuri, tot aşa există şi graniţe mentale între indivizi;
– criticăm din orice poziţie mentalitatea grobiană, dar nu facem mai nimic ca să o înlocuim cu una mai puţin suferindă;
– ba parcă din contră, aş zice.

09-10: Duminică dimineață ( recuperare ) LeeDee
În fiecare duminică dimineață, ne îmbrăcăm cu hainele noastre cele mai frumoase și plecăm la biserică. Tata, mama, eu și surorile mele mai mici. Mergem până în vârful dealului, ne așezăm pe băncile de lemn lustruit și ne rugăm. În gând sau cu voce tare. Cu mâinile împreunate. În genunchi sau ridicați. Uneori, mă cam plictisesc și mă uit pe pereți, dar azi s-a întâmplat ceva extraordinar: o rază de soare a intrat pe geam și mi-a luminat chipul. Am înțeles că Dumnezeu aude și vrea să-mi vorbească.

PA 03-04: Contur (recuperare ) LeeDee
Crâmpeie din mine dansează în întuneric, freamătă chinuindu-se să-și afle un rost;
Orb, surd și mut: rătăcesc fără scop, prin propria-mi viață, un individ incolor și anost.
Nu-mi trebuie lauri, palmares și măriri, îmi recunosc neputința în solilocvii târzii,
Trăiesc adevărul prin minciuni desuete și conturu-mi se frânge prin pustiuri pustii.
Undeva, la margini de vise, zvâcnind printre lacrimi și cruci însângerate,
Răsfrângi necuprinsul iubirii divine: iertare țesută-n mii de curcubeie colorate.

21.30 Dan
Astă-seară am dispoziţia necesară pentru a filozofa pe teme indigeste; nu mai găsesc şerveţelul pe care am notat ieri la restaurant câteva reflecţii, încerc doar să le rememorez:
– avem frontiere politico-administrative între state, bariere genetice între specii şi obstacole lingvistice între grupuri, tot aşa există şi graniţe mentale între indivizi;
– criticăm din orice poziţie mentalitatea grobiană, dar nu facem mai nimic ca să o înlocuim cu una mai puţin suferindă;
– ba parcă din contră, aş zice.

23-24: Miezul si frica cristian
Niciodata nu a inteles de ce scriitorii se tem de miezul noptii. Ba varcolaci, ba vampiri, ba fantome, ba iele, ba oameni-lup, toate apar cand se bate miezul noptii. Deci e un miez, dar e si o frica, gandi in sinele sau impersonal ca o sculptura expresionista. Ba nu, cubista de-a dreptul.
Membru cu vechime al cenaclului de cititori “Romanul neinceput”, Solomon Pandele isi sopti in barba in timp ce isi incheia nasturii bluzei de la pijamaua cu buline ca, de fapt, miezul noptii e un inceput, iar de maine se va apuca de scris. Iar atunci chiar i s-a facut frig, ba nu, frica, sub plapuma.

restanta 2: 18-19 Trafic cristian
Un claxon, doua claxoane. Rosu. Zebra. Un card nesfarsit de oameni si de masini. Zvacnit inainte. Stop. Tramvaiul face stanga.
-Misca baaaaaaaaaaaa!
Depasire pe linia de tramvai. Ocheada in dreapta. O papusa cu Matizul ei. Un bmw bengos cu geamuri fumurii. Un agent de circulatie ca un fluture inca viu in insectar.
-Scoala baaaaaaaaaaaa !
Pasaj, coloana nesfarsita. Ploaie afurisita, subtire. Faruri. Stopuri. Banda speciala cu stop la dreapta. Nu intri, intri.
-Mut-o baaaaaaaaaaaa!
Alee. Langa bloc. Doua capre pe un pod. Loc de parcare. Ocupat. Un claxon, doua claxoane. Degeaba.

H: 00-01 Trase aprig din tigară Anca Vrinceanu
Trase aprig din tigara, mainile ii tremurau. La ultima sedinta directorul anunta incheierea contractelor de munca mai multor ingineri printre care fusese nominalizat si el. Se uita la tigara ca la un trofeu. Tigareta ardea pana la filtru cu repeziciune, asa cum a fost destinul lui la acest loc de munca. Ochii scanteiara. Ce sa faca, sa lase tigara sa arda pana la capat sau sa o striveasca cu piciorul? Se rasuci precum tutunul pus in foite, pe care il ruleaza un fumator pasionat. Tigara mea. Gandi. Eu, marioneta lui.

h: 03-04 Apuca manunchiul de flori Anca Vrinceanu
Apuca manunchiul de flori primit de la Darius si-l imbratisa la piept. Emotia se dilata in capul pieptului clocotind precum un cazan cu aburi sub presiune gata, gata sa explodeze. Simti cum sangele da navala pana in crestetul capului, imbujorand obrajii rotunzi. Cateva broboane de lacrimi se itira in ochii albastru-ciel. Spuse: – Da, la bine si la rau!
Darius se napusti sa isi imbratiseze iubita ce avea sa ii devina sotie si mama copilului lor.

h: 04-05 Dincolo de imaginea pe care Anca Vrinceanu
Dincolo de imaginea pe care si-o facuse din conversatiile internautice, Claudia se izbi de identitatea unui barbat de care era cu totul straina, fata de iubirea, pe care o nutrea pentru barbatul celibatar, sincer si onest, care o asalta cu declaratii de iubire zilnice. Astepta sa sune telefonul iar vocea groasa cu tonuri sigure sa ii declare dorul, de departe, de pe taramurile lui Columb. Nu il cunostea acum, pe omul prosternat in fata ei, din curtea aceasta imprejmuita cu sarma ghimpata, cerandu-i un ajutor banesc cu datoria iubirii.

09-10 Parfum de vin vechi Laura Driha
În cele mai frumoase dimineţi pe care şi le putea aminti o trezea cu buzele-i călduţe mirosind a cafea şi a frişcă şi-o lăsa să se-ntindă ca un copil alintat, să se foiască-n aşternuturile moi abuzând de drepturile ei de primă-răsfăţată. Îl iubea ca şi cum n-ar fi ştiut să facă altceva, de parcă l-ar fi învăţat prea bine ca să uite, ii adulmeca prezenţa ca pe-un foarte scump parfum de vin vechi.
Ora 9 o prindea mereu visând cu ochii deschişi, ordonându-şi optimismul să-i ajungă o viaţă!

PA 12-13: Nedumerire LeeDee P
Domnul Lefterescu s-a pensionat de curând, iar acum stă cu gura căscată și plin de încântare în fața tabloului lui da Vinci, „Surâsul Giocondei”. Și-a planificat dinainte
să se angajeze, că la pensie o să viziteze Parisul și visul i s-a împlinit. Ar mai avea o singura nedumerire: de ce este oare, faimos, surâsul enigmatic din tablou? Doar și el zâmbește cu un ochi pentru că a ajuns să viziteze Luvrul și cu celălalt plânge pentru că și-a cheltuit toate economiile și nu mai are bani de zile negre!

PA 15-16: Colecționarul LeeDee P
La ora trei, îi plăcea să-și facă siesta în grădină. Închidea ochii și-și trecea în revistă inedita colecție de consecințe pe care acțiunile sale le provocaseră celor din jur: durerea părinților lăsați singuri la bătrânețe, dezamăgirea soției părăsite după ani de căsnicie, frustrarea copilului pe care-l neglijase exact atunci când avea mai mare nevoie de el, decepția prietenilor trădați. Era satisfăcut că i-a controlat pe toți, dar de fiecare dată când deschidea ochii, simțea că-i lipsește ceva.

PA 00-01: Puzzle Creaționist LeeDee P
Ai pus la un loc bucăți de neant și ai făcut lumină. Dintr-o trăsătură de penel, ai desenat un cer albastru și o întindere de pământ. Ai făcut marea cu valuri spumoase și țărmul cu iarbă și flori, stânci și grohotișuri, câmpii unduitoare și izvoare repezi. Ai așezat pe cer un soare de foc, ziua și o lună diafană, noaptea. Ai dăruit apelor pești, pădurilor, animale și văzduhului, păsări. Și, desăvârșindu-Ți creația, m-ai modelat din sufletul Tău pe mine, omul. Apoi, ai rămas fericit, în odihnă.

PA 19-20: Repetabila povara LeeDee P
Șapte și douăzeci era un reper sufletesc al copilăriei mele. Fetița Mihaela și cele „1001 de seri” ale ei mă țineau țintuită preț de zece minute într-un triumfător final de zi. Era deliciul dinaintea ritualului de culcare… În timp, reperele mele sufletești s-au schimbat. Și, o dată cu ele, reperele cinematografice s-au redefinit, s-au regăsit, s-au rafinat: sunt atât de multe, încât nu mai am timp să le amintesc acum! Au rămas neschimbate doar finalurile de zi și ritualurile de culcare.

Etichete: ,
20/01/2010

Cele 24 de etape

Mai jos găsiti lista celor 24 de etape ale concursului de PA-uri 24 de ore. Deasupra coloanei din dreapta va fi un link permanent către aceasta pagina.

00-01 încheiată
01-02 încheiată
02-03 încheiată
03-04 încheiată
04-05 încheiată
05-06 încheiată
06-07 încheiată
07-08 încheiată
08-09 încheiată
09-10 încheiată
10-11 încheiată
11-12 încheiată
12-13 încheiata
13-14 încheiată
14-15 încheiată
15-16 încheiată
16-17 încheiată
17-18 încheiată
18-19 încheiată
19-20 încheiată
20-21 încheiată
21-22 încheiată
22-23 încheiată
23-24 încheiată
Etapa 25 încheiată

Etichete:
20/01/2010

Prietenie, umor, destin, moarte

Andrei Plesu vorbeste despre absenta de pe „piaţă” a unor teme prietenia, umorul, destinul şi moartea. „Se vorbeşte infinit mai mult despre succes, despre sănătate, politică, virtuţi manageriale şi feluri de mâncare”, spune Plesu.

Comentariul a fost scris, desigur, înainte de aiureala cu flacăra violet, altfel i-ar fi folosit. Sau nu. Nu stiu. Stiu doar că fiecare dintre noi simte asta, atunci când e sincer: că, de exemplu, prietenia e un subiect desuet.

Din acelasi editorial: A.P. vorbeste despre un câine care stă, imobil, pe un trotuar. „E atât de imobil, de extatic, de impasibil, încât pare mort. Ceea ce văd e o lecţie de destindere rituală, un salt, aproape mistic, în afara vârtejului înconjurător. Prin comparaţie, toţi trecătorii care ocolesc silueta canină par o adunătură de agitaţi”, zice Plesu. Apoi se întreabă cum ar fi să se aseze lângă dulău si să stea, filosofic, alături de el.

Chiar, cum ar fi fost? Câti dintre voi ati fi făcut-o/ati face-o?

20/01/2010

1213 clasamente

Aici sunt PA-urile etapei 12-13, iar la ticorosu@yahoo.com ar trebuie să fie voturile dumneavoastră. Le astept până joi, 12.00. Vă multumesc!

Au fost 7 arbitri: Ovidiu, Dan, LadyA, cell61, LordDIf, Petra si Călin. Le multumesc!
P.S. Invit pe cât mai multi să arbitreze. E un exercitiu util.

Cei sapte au alcătuit următorul
clasament de etapă

1. Sala de asteptare Leo 10/5
2. Acum, că m-am decis LePetitPrince 9/5
3. Pătrascu fată cu personajele Călin 8/3
4. Reflex conditionat cell61 7/4
5. Fără timp Laura Driha 7/3

Au mai primit voturi
Englez la fix cristian 6/4
Patrascu fata cu vârsta Caligul 3/3
Prietenie starsgates 3/2
Singur în vară Petra 3/1
Ora de fericire Mariana, 12.30 Dan 2/2
Musicae LordDIf, Fericirea de la 12-13 LadyA 2/1
Usile Emilia, Jaluzele Felix-Gabriel Lefter, Intervalul 12-13 Simion Cristian 1/1

A mai participat
Vise spulberate Mariana 0/0

Avem următorul
clasament general
1. Caligul 42p
2. Lady A 34p
3. LordDIf* 22p
4-5. Leo, Călin 21p
6-7. Mariana, ajnanina16p
8-9. LePetitPrince, cell61 15p
10. Dan 13p
11-12. cristian, Simion Cristian 11p
13. Mircea Popescu 8p
14. starsgates 7p
15-16. Petra, ivory* 6p
17-18. Laura Driha, Emilia 3p
19. Felix-Gabriel Lefter 2p

*LordDIf primeste un punct în clasamentul general pentru un PA „din urmă” (scris după deadline), corespunzător etapei 00-01, în curs de jurizare

Etichete: ,
20/01/2010

Sticla de Borsec

Lucrau şi noaptea, să termine mai repede. Dl. Lică alesese anume schimbul de noapte. Se uşura temeinic pe cărămidă, apoi o aşeza, atent, în zid. Lua alta şi repeta procedeul. Sticla de Borsec, de doi litri, era, de-acum, aproape goală. În timp ce trăgea ultima duşcă, s-au auzit primii cocoşi. Şi-a amintit vremea când lucra la fabrica de acee, înainte să fie demolată. De-aia s-a angajat acum aici, muncitor necalificat, să aibă grijă de cărămizile între care vor locui idioţii din viitorul cartier rezidenţial.

20/01/2010

15-16 (24 de ore)

Concurs 24 de ore, tema 7: 15-16.
Deadline: vineri, 23.59.
Baftă!

Pătraşcu faţă cu furtul agendei Caligul
Mi-a luat-o nenorocitul ăla de Lică de la doi, să o folosească pe post de perniţă pentru ace. Sau, mai rău, să şi-o culce seara sub pernă ca să-mi fure gândurile. Atunci, eu prin ce aş fi mai Ştefan Pătraşcu decât Lică – posesor al gândurilor lui Ştefan Pătraşcu? Pentru prima oară în viaţă, îl înţeapă inima. În dormitor, Geta îşi cunoaşte pentru a doua oară soţul, lăsând, din când în când, o lacrimă drept semn de pagină. Aidoma unui clişeu sorescian, la celălat capăt al palierului, Maricel şi Maricica află că o să aibă o fetiţă. O să-i spună Ştefana.

Pufi LadyA
Citea. Nu-i venea să creadă. Rândurile negre se subţiau. Linii pierdute într-o mare albă. O senzaţie de greaţă. Ar fi vrut un pahar cu apă, dar era un efort prea mare. Nu era nimeni ca să o ajute. Tremurând, se deplasă până la scaun. Privi spre ceas. 15.30. Încă o jumătate de oră! Ştia că este dincolo. Cum să-l mai vadă în ochi? Cum a putut să-l dea fără s-o întrebe? Închise ochii. Părea că doarme. Gândul răzbunării începu să se-nfiripe! Ora 16. De la iubire la ură e un singur pas şi se numeşte Pufi!

Femeie in val LadyA
Avea întâlnire în fiecare sâmbătă, de la 15-16. Se anunţase expoziţia itineranta de acum un an. Lumina era excelentă la acea oră de după-amiază. Se aşeza pe bancă şi privea fără să clipească, minute in şir. Braţele unite ca o coroniţă, sânii tari, ridicaţi… seducţiile cărnii. Valurile mici, străvezii, cuprindeau torsul femeii, mângâind-o duios. O dorea. Uneori, o lacrimă se furişa. De ce? Femeia din val se întrista. Nu-l putea ajuta. Era prinsă pe pânză de val! Trăia durerea de a nu fi a lui.

Pastila de slăvit Călin
Asteptase patru zile sedinta de joi. Cineva trebuia să spună lucrurilor pe nume, chiar dacă asta va însemna să intre într-un conflict deschis cu seful lui! A intrat primul în sala de sedinte, fix la orele trei după-masa. Si-a pus ordine în hârtii si-n gânduri si a repetat, în gând, sentintele pe care urma să le rostească.
Când i-a venit rândul, după o aproape oră de bla-bla, n-a mai putut spune decât „aveti dreptate, sefu’, perfectă dreptate”. Apoi a sorbit din cafeaua deja rece, ca o pastilă amară.

PAtimi starsgates
,,Unii cad în PAtima băuturii, alţii în PAtima jocurilor de noroc, Despre PAtima consumului de droguri să nu mai vorbim!,,
Stătea gânditor în faţa monitorului.
De la tv se auzea vorbind un politician care îşi făcea adversarul politic cu ou şi cu oţet.
Nu reuşea să-şi adune gândurile din pricina acestei voci. Stinse televizorul….
,,Şi poftim, spuse revoltat am căzut şi eu în PAtima blogeritului, iar acum m-am îmbolnăvit şi de PA-uri. Şi habar n-am ce să scriu la concursul pentru intervalul 15-16!,,

o ora Leo
e ora care se scurge invers
ca un regret al timpului ca nu poate imbatrani
ca un ras batjocoritor in abis
ca un joc pierdut inainte de a incepe
ora asta e un nimic in noianul de ore
e ora in care nu se intampla nimic
ora in care se nasc
ora in care mor
ei muritorii
nascuti sub semnul timpului
ora de care n-o sa-si aminteasca nimeni
ca si cand n-ar fi existat
niciodata

Fabrica de ora 16 cristian
Secundarul sarea dintr-un colt intr-o bucla sau aluneca nestiut, tacut, printre linii. Din cand in cand tragea cu coada ochiului la minutarul mai gros, mai falcos. Se misca mai greu. Dar izbutea sa topaie greoi, daca tot el se misca suficient de alert. In urma lor, adormit tot timpul, orarul parea nesimtit ca un clopot fara limba. Dar el trebuia sa sune.
Mii de ochi se ridicau spre cei trei dintre strunguri si zgomote. Atunci a sunat ceasul de fabrica. Directorul striga spre secretara:
-Maricico, sa chemi un mester ca iar ne-au fentat cu secundarul si pleaca la fara cinci. Ai dracu…

Pătraşcu faţă cu Făcătorul Caligul
Mai întâi şi-a închis ochii, e prea stridentă rochia femeii de acolo, mă doare capul, apoi scăpă din mână umbrela, şi-aşa e prea senin ca să plouă. Mentosanul deveni insipid ca hârtia, l-am ţinut prea mult în gură, în jurul leagănelor chicotelile erau din ce în ce mai şterse, m-am plictisit de atâta viaţă. Până şi fântâna arteziană tăcu. Banca vernil era una cu Pătraşcu.
Îl zgâlţâi uşor de umăr, domnule, sunteţi bine? Da, am aţipit un pic. Te ştiu de undeva? îmi pari cunoscut.
Zâmbind, îl întreb dacă şi-a găsit agenda.

Maricel față cu reveria cell61
O blondă frumoasă, cu ţâţe mari şi puţin surdo-mută. La asta visa, cu ochii deschişi, balansându-se în fotoliul din sufragerie. Huţa-huţa. Văzuse el una la televizor, buze cărnoase şi tot tacâmul. Doamne, de-ar mai avea 21 de ani! Ar porni în căutarea ei şi…şi…
– Maricele, ieşi naibii din reverie, că s-a terminat de mult siesta! auzi vocea stridentă, atât de familiară. Iar te gândeşti la prostii!
– Da’ de unde, făceam planuri de călătorie…fără tine, continuă în gând, şi se ridică, resemnat.

15.30 Dan
Siesta. Agreabil obicei, dar şi foarte sănătos, susţin practicanţii. În mod eronat se crede că el este specific exclusiv ţărilor care beneficiază de o climă caldă şi de temperaturi ridicate din ianuarie până-n decembrie. Dovezi antropologice şi arheologice de necontestat indică existenţa siestei în Egiptul predinastic (cca. 3100 i.Hr.), dar şi la vikingii scandinavi (sec. al IX-lea). Digestie, recuperare, scăderea riscului de atacuri, fie ele cerebrale ori de cord, într-un cuvânt: balsam curat!

Geniu flămând Mariana
,,Enigmatici şi cuminţi….” fu primul vers ce-ndrăzni să-l cânte. Ecoul vocii triste şi al acordurilor de chitară, fusese imediat acompaniat de zornăitul cătorva bănuţi aurii ce cădeau lângă pălăria din faţa lui. Cânta şi îi privea pe oameni cum merg grăbiţi şi cum, din mers, aruncau mărunţişuri – stropul lor de milă.
Hotărî să închidă ochii. Cânta pierdut în visările lui, în dorurile lui, în foamea lui. Da! Îi era foame. Nu mâncase de ieri la prânz…Mirosul de la pizzeria din colţ îl ameţea. Versurile gemeau, acordurile plângeau. Deschise ochii sfârşit de chinurile tristei existenţe. Zâmbi. Cineva tocmai îi lăsase o bucată de pizza. Altcineva, de la balcon, strigă:
– Mai cântă o dată! Eşti genial!

Fără cuvinte Petra
Trenul avea întârziere. Era trecut cu mult de ora 15.00 şi credeam că voi îngheţa aşteptând-o în gară. Aveam atât de multe să îi spun, să îi explic de ce am plecat atunci aşa, de ce am lăsat-o singură. În jur de 16.00 am vazut-o coborând din tren. Era la fel, părul lung şi blond. Ochii aveau aceeaşi culoare albastră şi îşi păstrau cu tărie inocenţa. I-aş fi spus atât de multe, mi-aş fi cerut iertare, doar dacă ea nu ar fi început să alerge spre mine şi apoi să mă sărute. M-a îmbrăţişat şi zâmbind mi-a spus:
– Fără cuvinte, te rog.

Ora concentrată de iubire Laura Driha
Devenise un joc al lor, o nebunie neplanuită, acel ceva care începuse din nimic şi continua pentru că nu-l lăsau să moară. În fiecare zi, la ora 3 – contrar tinerilor din zilele lor işi scriau – cu cerneală pe hârtie şi-şi îmbrăcau sentimentele în plicuri parfumate doar de aroma cuvintelor…
La 4, abia dupa ce-si puneau scrisoarea la poştă – asta era regula!, deschideau scrisoarea primită de dimineaţă…
Între 3 şi 4 le puteai masura iubirea-n nerăbdare, în ora aia se iubeau mereu mai mult…

Criza de personalitate Emilia
18 ani? Varsta asta e ca ora 15, pe timp de iarna. Nu-i nici zi, nici noapte. Anul lui 18 trece ca un ceas. Nimeni nu te baga in seama, pentru ca esti in mijlocul zilei, si deci, in plus. Asa ca, te claustrezi si eventual devii un tanar inchistat care vorbeste doar de dragul de a vorbi, care este doar de dragul de a fi.

Matern Simion Cristian
Pacea este tulburată de un zgomot cumplit. Speriată, femeia se repede și ia copilul în brațe. Țâșnește pe poteca ce duce spre munte. Alege drumul cel mai anevoios, cel de lânga pârâu crezând că numai zgomotul acestuia poate acoperi plânsul copilului. Este epuizată dar continuă să urce. În sfârșit ajunge în poiană, ascunde copilul într-o gură de peșteră apoi pleacă inapoi spre sat.
Trezită de scâncetul copilului, lupoaica ranită din fundul peșterii se tarăște spre el și incepe să-l lingă matern…

Caz clasat LordDIf
Telefonul vibra scurt semn ca primise un sms. Parcul Eminescu orele 16 fix, semnat Gingasu.
Tipul se dovedise de-a lungul timpului o sursa sigura de informatii. In sfrasit avea ocazia sa le arate tuturor de ce era capabil, va rezolva cazul obtinand in sfarsit promovarea mult visata. Ziarele vor scrie cum el, de unul singur a rezolvat cel mai misterios caz din istorie. Ceasul din turnul primariei batu orele 15.30 trezindul din visare. O rupse la fuga in directia parcului unde descoperi cu tristete infractorul. O marmota pe un banner urias.

Evadare LePetitPrince
Gandurile se zbat sa iasa. Peretii sunt pentru sobolanii urati si zgaiti, nu pentru ea. Iese si isi pierde urma printre bradutii zgribuliti din parc.Trage aer in piept si isi pune ghetele albe cu patine. Mainile executa ritualul trecerii sireturilor prin gaici si al innodatului. Abia atunci incepe sa traiasca pe ziua aceea. Priveste ceasul: 15,35.Gestul e fatal: gandurile se intorc in trupul prizonier. Mai are mult de asteptat pana ce va fi liber sa primeasca stropul de dumnezeire al plutirii pe gheata.

24h: 15-16 ivory
Si el? El unde era?! Spaima i-a spintecat inima pentru o secunda. El plecase? Si amintirea celor intamplate cu putin timp inainte de cutremur o facu sa se mai risipeasca o data printre daramaturi. In prag de nunta, fugise sa i se dea. El o facuse femeia lui si-apoi o aruncase, strivind in pumni ultima farama de sinceritate. Il tradase, iubindu-l. L-ar fi avut, lasandu-l. O durere ingrozitoare-i smuci capul. Tipatul iesi slab, sugrumat. El plecase! El scapase! In linistea de mormant isi auzi zambetul.

15-16 Mircea Popescu
Deci, asa ca pe la patru ceasuri dupa pranz, un buldog pe numele lui
Smarandescu se plimba prin Verentari si vede pe-o poarta veche si
prapadita o ditamai tabla noua emailata „NU INTRATI! CAINE RAU!!!!!”
Asta se nerveaza, baga un umar in poarta si-o muta, intra asa, cracanat,
si vede in batatura un catel, gen shintzu.
„Cine-i ma caine rau aici ?!?!”
“Eu. Ca nu pap tot.”

Etichete: ,
%d blogeri au apreciat asta: