Archive for ianuarie 13th, 2010

13/01/2010

Am ratat un chef

Zilele trecute, mai precis în data de 4 ianuarie, aveam chef de-un pahar cu vin. Pofta asta era ca un fel de poruncă venită din exterior sau dinăuntru, nu mi-am dat seama prea bine de unde. Nu mai stiu nici dacă am băut vinul ăla, iar dacă l-am băut, cu sigurantă că n-am ciocnit în cinstea a nimic, a fost doar un moment de liniste si meditatie.
Azi am aflat ce era si ce ar fi trebuit să fie: blogul meu împlinea vârsta de un an!

Cum am ratat cheful, trec câteva date statistice.

– prima postare: Hello, words! (4 ianurie 2009, ora 15.02)
– postări: 750
– număr vizite: 144.015
– comentarii: 9.539 (PS Ofer un premiu pentru comentariul nr. 10.000)
– Akismet a eliminat 444 spam-uri
– cea mai vizitată zi: 20 decembrie 2009 (2.470 vizite)
– cea mai clickuită pagină: home page-ul (34.387)
– cele mai putin clickuite: Dumbo, studentul si Vizita de la ora opt (câte un singur click! Mă mir.)

 

P.S. Urez ceea ce trebuie, adică la mulţi ani şi voioşie, şi celuilalt blog.

Reclame
13/01/2010

910 clasamente

Aici sunt PA-urile dumneavoastră. Vă astept voturile până joi, 23.59, la ticorosu@yahoo.com.
Nu uitati: fiecare arbitru are 10 voturi pe care trebuie să le împartă la cel putin 4 si cel mult 7 PA-uri.
Vă multumesc.

Clasament de etapă

1 Pătrascu fatră cu dadaismul Caligul 13/8
2-3 Martea de luni Lady A, Dragostea de artă cere sacrificii LordDIf 12/6
4 Drastic LePetitPrince 10/5
5-7 Rosu stargates, Poate e doar murdar Călin, 9-10 ora de vacantă ajnanina 8/4

Au mai primit voturi:
Ceasul Petra 7/3
De la (pe) 9… cristian 3/2
Nebunie de frumusete Mariana 2/2
9.30 Dan 2/1
Intervalul 9-10 Simion Cristian 1/1

După deadline (dar au primit voturi!)
Matinal Leo
Miercuri 13 Emilia

NOTĂ.
Au votat 9 arbitri: Leo, cell61, Mariana, LordDIf, Petra, LadyA, Dan, LePetitPrince, Călin.

Iar acum, clasamentul general:
1-2. Lady A, Caligul 30p
3-4. ajnanina, LordDIf 13p
5. Mariana 12p
6. Călin 11p
7. cell61*10p
8-9. Leo, Dan 9p
10. Simion Cristian 7p
11. Mircea Popescu 6p
12. LePetitPrince 4p
13. starsgates 3p
14-15. Petra, cristian 2p
16. Emilia 1p

Etichete: ,
13/01/2010

3-4 (24 de ore)

Concursul 24 de ore, etapa 5: 3-4.
Deadline: duminică, 12.00. Baftă!

Deranj Leo
În creierii nopţii, sună telefonul. Deschise un ochi, îşi încreţi faţa. Scăpă o înjurătură. La capătul celălalt al firului, un bărbat nervos expectora într-o limbă necunoscută. „Greşeală!”, mormăi şi trânti receptorul în furcă. Cască lung şi se scărpină în ureche. Telefonul sună din nou, ascuţit. Se încruntă. „Dom’le, da’ ţie nu ţi-e ruşine să deranjezi oamenii la ora asta?”. Vocea de dincolo clefăia şi fornăia. Lăsă receptorul pe noptieră, sări în papuci şi se duse să-şi facă un ceai. De iasomie.

Noapte de vara LePetitPrince
E noapte de vara, grea, amara. E cald si Carlos iese afara. Ea sta tacuta intr-un colt, intr-o doara. El o apuca, ea se-nfioara. Placuta mai e noaptea calda, de vara, cand se aude de aiurea zvon bland de chitara.

Hoţul starsgates
S-a trezit speriat. Ceasul arăta 3 jumate.
Se auzea un hârşâit din dreptul uşii, sau aşa i se părea. Primul gând, sigur e un hoţ care încearcă să intre în casă. Sângele îi îngheţă în vine.
Primul gând a fost să se ascundă sub plapumă, apoi acel gând îl făcu să se ruşineze. Se coborâ şi porni tiptil spre uşă.
Spre surprinderea lui la uşă nu se auzea nimic şi totuşi zgomotul se auzea în continuare.
Venea dinspre uşiţa unde erau ascunse robinetele de la conductele.
Răsuflă uşurat, era o … rozătoare!

Cel mai bun şef Petra
– Nu cred că ştiţi… seara trecută am avut o petrecere. Şi toţi de la petrecere mi-au spus că aş fi cel mai bun şef. Şi pe bună dreptate i-am crezut pe toţi. Nici nu mai ştiu ce oră era când m-am apucat de lucru, că nici bine nu mă uit la ceas şi deja e spre dimineaţă. Nu de alta, dar azi am o discuţie cu directorul firmei; cred că despre o promovare. Cât o fi ceasul?
– E 4.
– Cum adică 4? Era 3 şi ceva când au plecat…
– Cel mai bun şef?! Aţi cântat şi dansat toată noaptea în celula dvs! Nu sunteţi cel mai bun şef, sunteţi singurul şef ce şi-a lăsat subordonaţii să fugă cu banii furaţi!

Cumpăr niste nisip pentru pisicute Mircea Popescu
Cumpar nişte nisip pentru pisicute. Dintr-o data se cutremura banda! Haiti! Cutremur!
De unde, o babuta pravalise un bax de Cola. Ajung la casa. Cafea, Ariel, prezervative, Whiskas… Hopa? Cum prezervative? Eu nu am luat prezervative!
“Domnişoară, anulaţi vă rog prezervativele, nu sunt ale mele”. “V-aţi răzgândit, nu le mai luaţi?”, întreabă şmecheră tipa “Sunt XXL”, spune cu un ton uşor admirativ.
Aş fi vrut să continui jocul si să-i răspund “Mi-am dat seama că sunt prea mici pentru mine”, dar mi-a fost puţin ruşine şi, în plus, de la operatie, nu mai e cazul.

Pătraşcu faţă cu oniricul Caligul
Seamănă izbitor de mult cu Erostratul lui Sartre, “nici măcar visele nu-mi sunt proprii”, îşi va spune mâine. Cele şase gloanţe sunt slobozite din revolver după cum urmează: în tibia vânzătoarei care nu are niciodată mărunţiş, doar caramele, în arcada vecinului care îl salută întotdeauna din priviri şi-atât, două în ţeasta moşilor cu feţe rubiconde de peste drum, unul pentru Geta, să n-o lase văduvă şi, în fine, unul pentru el, care însă se încăpăţânează să rămână pe ţeavă. Sirenele inundă ceea ce pare un Montparnasse autohton. Sub plapuma de pe Aviatorilor nouă, Pătraşcu se revoltă cu gura întredeschisă.

Sticla de Borsec Călin
Lucrau şi noaptea, să termine mai repede. El alesese anume schimbul de noapte. Se uşura temeinic pe cărămidă, apoi o aşeza, atent, în zid. Lua alta şi repeta procedeul. Sticla de Borsec, de doi litri, era, de-acum, aproape goală. În timp ce trăgea ultima duşcă, s-au auzit primii cocoşi. Şi-a amintit vremea când lucra la fabrica de tractoare, înainte să fie demolată. De-aia s-a angajat aici, muncitor necalificat, să aibă grijă de cărămizile între care vor locui idioţii din viitorul cartier rezidenţial.

Intervalul 3-4 Simion Cristian
“-Pâna la urmă m-am trezit, mamă! Nu poți să-ți închipui ce coșmar am avut! Se întâmplau nişte lucruri atât de groaznice despre mine ca om, atât de deranjante, scoase din nămolul adâncului meu, încât nu pot să mai adorm. Mi-e frică, mamă! Și rușine… Am greșit. Am gresit!!!

-Îți fac un ceai, dragul mamei! De tei! Îl bei fierbinte și apoi te culci la loc. Lasă că trece! Să mergi mâine la părintele Ilarion! Să te spovedești…”

De la extaz la agonie LordDIf
Telefonul sunând la o oră indecentă, la celălalt capăt o voce feminină pe jumătate adormită. Un schimb de replici delicios, pisiceli cu o usoară tentă erotică si o propunere de nerefuzat…
Un taxi gonind nebuneste pe străzile pustii, luminate doar de galbenul intermitent al semafoarelor, patruzeci si unu de trepte urcate dintr-o suflare si nerăbdarea cu care dădu buzna în apartament.
Nestingherită, noaptea îsi împacheta usor bagajele, nefericitul Don Juan gresise usa.

Incediul Mariana
…N-am visat urât, dar am trăit cel mai crunt coşmar al vieţii mele. M-am
trezit tuşind îngrozitor. Casa bunicii era plină de fum. Era întuneric, nu se vedea nimic. Voiam să strig după bunica. Nu reuşeam din cauza tusei. La un moment dat a izbucnit o flacăra mare. Atunci am zărit-o venind din camera alăturată spre mine. Ţinea braţele întinse spre mine, voia să mă ia cât mai repede de acolo, dar nu a mai ajuns!…Bunica nu a mai ajuns!!!…O bârnă în flăcări s-a prăbuşit peste ea… Aşteptam să se ridice….Am vrut să mă apropii de ea, dar flacările cuprinseseră totul…Am simţit că mă clatin, că alunec într-un abis…şi abisul acela m-a despărţit de ea pentru totdeauna…

Apel răguşit Mariana
– Alo!…se auzi o voce răguşită, pierdută în noapte…Alo! De ce nu vine mai repede dimineaţa? Mă doare întenericul, mă doare singurătatea! Vreau să mă învelesc cu zorii albaştri ai zilei, poate-s mai calzi, mai prietenoşi…Alo? Mă aude cineva? Of!…De ce taci? De ce nu-ţi faci meseria? Aaa! Ştiu!…Trebuie să pui suflet, inimă, şi cine mai are suflet la ora asta?…Acum sufletele dorm, inimile dorm, conştiinţele dorm…Numai chinul omului părăsit nu adoarme…Alo?…Te simţi şi tu singur, aşa-i?…Te doare şi pe tine, aştepţi şi tu zorii…aştepţi şi tu un zâmbet, un cuvânt, o privire senină…Alo!…
Alo!…striga vocea răguşită când Andrei scăpă receptorul din mână, cu sufletul obosit …

3.30 Dan
Rareori mi se întâmplă să şterg a doua zi ce scriu la ora asta: grad maxim de inspiraţie, linişte deplină, cred că şi liliecii îşi fac acum siesta, sătui şi istoviţi după atâtea ore de zbor haotic şi „văz” acustic. În noaptea asta nu voi scrie nimic, prefer sa număr stelele; de obicei, când ajung aproape de 200 pierd şirul numărătorii, nu mai ştiu pe care le-am inventariat şi pe care nu. Îmi place să mă mut din loc in loc, dar urăsc ultima noapte; am emoţii, nu pot să scriu şi asta mă enervează.

Mătrăgună, Doamnă, bună Lady A
mătrăgună, Doamnă, bună/marita-ma-n asta luna, …palele de vant aduceau boscoredelile la urechea tanarului tupilat in spatele copacului. In intunecimea padurii, siluete albe dansau imbratisate. Mangaieri de foc si patimi de dor…de nu-n asta,-n haialalta/sa nu fiu nemaritata… Sfarcuri intarite se ititeau prin perdelele de negru par …ca s-a ros coada de brearta/degetele de inele/si grumazii de margele. Prins de vraja trupurilor fragede, respiratia i se accelerase. Voia sa le atinga, sa le guste…

Paznic de idei cristian
Completa chestionarele si nimeni nu-l chema la niciun interviu. Intr-o zi un director de resurse umane somnambul i-a citit cv-ul si a vrut sa-l cunoasca.
– Cu ce v-ati ocupat inainte?
– Am pazit idei.
– De noapte?
– Da, dar numai intre 3 si 4.
– De ce?
– La 3 suna ceasul. Numar luminile de la ferestrele din blocul de vis-a-vis. Pana la 4 le pazesc oamenilor acelora treji ideile sa si le cristalizeze. La 4 scot siguranta de la transformator.
Autorul nu stie cum s-a terminat interviul. S-a facut brusc intuneric.

3-4 cosmar ajnanina
E ora ghearelor… cosmarul pare prins in cosul pieptului, si dai sa il scoti. Nu e suficienta o incizie, ce simplu ar fi daca l-ai putea scoate ca pe o bucata de organ bolanv… se pare ca are ramuri (sau radacini?) subtiri, incolacite in jurul fiecarui nerv. Nu, nu , lasa inima la locul ei, mai merge o vreme. Semnul intunecat nu e in ea, ci in jurul ei, alunecos si rece. Iti ies cuvinte din vis si le strigi mai tare, in speranta ca te vor trezi. Atragi doar vulturul-chirurg parca si mai aproape in tine, in spasmul care ar trebui sa-l cutremure pe el, nu pe tine. Mai ai putin si te lepezi de carne… ce usurare…

după deadline
Un os de ros cell61
E acel moment al nopţii când lumea pare să se fi oprit. Lumea mea, cel puţin. Cu capul afundat într-o pernă, visez. Sunt undeva la munte şi totul în jurul meu e verde. Aerul miroase a lemn ars. Alerg. Tot mai repede. Simt cum picioarele o iau înainte şi corpul parcă nu poate să le urmeze. Începe să-mi fie frică. Dacă nu reuşesc să le ajung? Schelălăi, din ce în ce mai tare.
– Puşkin, trezeşte-te, se aude o voce alarmată.
Uf, am scăpat!
– Auzi, dacă tot m-ai trezit, nu-mi dai şi mie un os de ros?

Etichete: ,
13/01/2010

Chiar la ora aceea

Era praf. Adică, era răcoare dar, nu ştiu cum, aducea a praf. N-aveai cum să-l vezi pentru că era deja amurg. Nici nu-l simţeai, pentru că la ora aceea, greu de descris, oamenii sunt prea grăbiţi ca să observe.
Şi, totuşi, am văzut-o. Am pus frână. ABS-ul mi-a scuturat zdravăn piciorul. Am simţit ceva ascuţit în genunchi. Am deschis portiera şi am alergat înapoi. Şchiopătam, dar nu mai conta: era tot acolo.
– Se poate?, am întrebat, apoi, fără să aud răspunsul, mi-am tras un scaun şi m-am aşezat.

13/01/2010

Concurs de PA-uri pe Trilema

Na, că Mircea Popescu o face lată: organizează un concurs de PA-uri. Regulamentul e simplu, deşi pare stufos la partea de jurizare. Reţineţi esenţialul: cu un PA corect şi izbutit, puteţi câştiga, în afară de stimă, bani sau hosting. Păzea!

Etichete: ,
%d blogeri au apreciat asta: