Linişte cu brumă

e mai târziu decât îmi permit să recunosc
e mai linişte decât o tăcere prelungită
dacă aş deschide fereastra întunericul ar face pleosc
s-ar sparge ca un geam în care lumina s-a făcut zob
apoi s-ar auzi cum scârţâie sticla mărunţită
ca o amintire risipită bob cu bob
de parcă ar intra în ochi ca un praf de întuneric

aş pipăi tăcerea aş zâmbi aş face o glumă
apoi ca o ceaţă topită într-un tablou ezoetric
liniştea s-ar transforma într-o brumă

obosit de alergare m-aş împiedica de două păpădii
patruzeci de paraşutişti mititei ar începe să plutească
cât mai departe cât mai departe până spre zi
tăcerea ar deveni neaşteptat de firească
către orele dimineţii doldora de seminţe
acolo unde e linişte şi bruma ajunge târziu
ca o spumă a nopţii întortocheată de dorinţe

Etichete: poem, poeme, poezie, Poezii