Archive for septembrie 30th, 2009

30/09/2009

Creion

creion

Am zis să rup, un pic, ritmul, arătându-vă acest creion fără nicio pretentie. Îmi place înclinarea corpului si-mi place capul sucit. Adică, nu stiu dacă îmi plac astea. Poate că-mi place atmosfera. Sau poate nimic. Dar stiu, cu certitudine, că-mi place să vă întreb: ce-a vrut să spună autorul?

30/09/2009

E greu la deal (niciun PA banal)

Greu la deal cu boii mici (Autor ?)
Isi dorea un copil.
Nu-i placeau greutatile.
Asa ca facu un bou mare

nu de boi, ci de hrănirea lor… (Autor ?)
Greutatea vieţii nu e chiar greutatea. Ci lipsa bună a simţirii. Pentru că greutatea dătătoare de satisfacţie, prin realizare şi împlinire e benefică. Aşa că tema boilor mici e de fapt tema propriei neputinţe. Şi boii aceştia pot creşte, prin exerciţiu personal şi dezvoltare. Doar dealul, urcarea, ţelul şi atingerea acestuia dau un sens trăirii şi instincului de conservare.

Sansă de nesansă (Autor ?)
Doamna Vaca si domnul Bou erau obisnuiti cu greutatile vietii. Trageau in jug de dimineata pana seara.
In acest timp, Vitel, fiul lor, statea in grajd si manca tot fanul din iesle.
Seara doamna Vaca il dezmierda spunand: barem tu sa ai viata usoara.
Timpul a trecut. Doamna Vaca si domnul Bou au imbatranit si puterile le-au scazut.
Urcau tot mai greu dealul tragand dupa ei carul.
Era vremea ca Vitel sa traga la jug dar lui nu-i pasa: pastea si statea tolanit la umbra cat era ziua de lunga.
Ajunsese mare.

Sub papuc (Ajutor ?)
Ia ! Dă-ncoa’ plasa, să văd ce-ai luat ! Ia uite ! Morcovi plini cu pământ ! Cât ai dat pe ăştia ? O avere ! La salariul tau… De care ceapă ţi-am zis eu să iei ? Roşie ! Asta-i roşie ? Şi pâinea, parcă-i coaptă alaltăieri ! Ai să mănânci mămăligă rece deseară ! Şi o să dormi pe preş ! De nimic nu eşti bun ! Iar ai luat leuştean în loc de pătrunjel ? De câte ori ţi-am explicat care-i diferenţa dintre ele ? Un neispravit ! Creier cât o nucă ! Of ! Greu la deal cu boii mici ! Treci si spală vasele!

(Autor ?)
Am un proiect. Vreau să fac un partid. L-ar vota toată lumea. M-aş instala la putere. Aş reforma ţara. Aş provoca o creştere economică fără precedent. Aş dezvolta învăţământul. Aş încuraja cultura. Aş face autostrăzi, căi ferate, hoteluri, pârtii de schi. Aş merge la Bruxelles. Aş merge la Moscova, la Washington, la Beijing. Aş merge la ONU. Aş reduce poluarea. Aş răcori încălzirea globală. Aş iriga Sahara. Aş trimite oameni pe Lună. Aş găsi planete pe care le-aş popula. Apoi aş muri liniştit. Domnul Lică stă pe banca din faţa blocului. E mort de beat.

Jucării (Autor ?)
Pe la vreo 5 ani, fratele lui mai mare îl învățase să citească. Tatăl lui a văzut în asta un semn bun: era băiat deștept, trebuia să ajungă cineva. Așa că l-a pus la învățat.
– Învață, băiete, învață, că numai așa o să ajungi cineva. Uită-te la mine unde am ajuns, dacă n-am învățat când eram mic. E greu la deal cu boii mici, îți zic eu, că-s mai trecut prin viață..
Și el învăța. Era un băiat liniștit, iar tatăl părea mulțumit când îl vedea cu cartea în mână. Când lua vreo notă mică, tatăl scotea cureaua. Și-l îndârjea să învețe mai mult.. Cărțile au fost singurele lui jucării.

Tată, îți mulțumesc, am ajuns cineva. Dar de-ai ști cât de mult îmi doream și eu măcar o jucărie ca a celorlalți copii…

Uneori, e greu (Autor ?)
De ce dispare dragostea după un timp , de ce doi oameni care s-au iubit ajung să se urască, să-şi creeze zile negre unul altuia ori să cunoască suferinţe interioare de neimaginat ?Poate că nu-i aşa de important să iubim, de vreme ce iubim vreo doi-trei ani şi apoi ne întoarcem la apatie, la singurătate, la instabilitate emoţională şi la dorinţa de a întâlni din nou iubirea ?De fapt, dragostea nu dispare, dar dispare cu certitudine capacitatea minţii de a o percepe.

Usor la vale cu vacile mari in Tara Micului Paris (Autor ?)
In tarisoara despre care pomenim mai sus topul celor o suta de personalitati e dominat de Stefan cel Mare dar Scund la Stat. Aici au fost propusi micii Cocosatului ca alternativa la carnatii bavarezi si a fost lansat pe piata Lastunul pentru a eclipsa simbolul capitalismului desantat: Mercedes 500, zis balena. Aici a fost promovat Adi Minune ca antidot al sunetelor inalte de la Opera. Ca un corolar, tara asta l-a facut vedeta pe Piticul Porno intr-o industrie in care, cu adevarat, doar marimea conteaza.
Acestea fiind zise, vom intelege cu totii de ce noua ne e atat de greu la dealul abrupt al redresarii si preferam sa lenevim in pitoreasca vale a crizei de toate felurile.

Chipul care plânge (Autor ?)
Oare de ce ne stârneşte nelinişte un bărbat înlăcrimat ? Putem vedea într-o femeie care plânge un aspect neobişnuit, însa sensibil şi trist al vieţii noastre aşa încât ne lasam impregnaţi de el, cu sinceritate şi dragoste. Un bărbat care plânge ne umple însa inima de un sentiment de neputinţă. Într-un asemenea bărbat ajuns parcă la capatul pamântului sau a tot ceea ce se vădeşte omeneşte posibil, aşa cum se întâmplă la moartea unei fiinţe dragi sau în situaţia în care universul său este presat de o latură care nu se armonizează cu propriul univers privim terifiaţi, harta chipului său.

din nou la deal (Autor ?)
ultima data cand coborase in vale isi pierduse boii prin iarba inalta.
nu indraznea sa urce fara ei.
a vrut sa-i cheme dar nu le stia limba. nu margea ca la alte animale mici, nici cu pis-pis sau cutzu-cutzu…
daca at fi fost tauri, ar fi fluturat macii campului sau fustele pe toata pajistea… dar cum sa chemi o pereche de boi spre tine?
– boilor ce sunteti!!!!
– …
boii radeau la picioarele ei pascand fericiti iarba. stiau ca atunci cand vor fi gasiti vor fi pupati si luati in brate pana sus, pe varf.

Fara cuvinte (Autor ?)
Cand se privea in oglinda vedea un chip frumos dar marcat de trecerea anilor.
Cand urca scarile obosea. Inima ii batea sa-i sparga pieptul.
Glumea cu ea insasi, in gand: ” greu la deal cu boii mici!”
Si se prindea de bratul lui, firesc, ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic.
Nu voia ca el sa observe ca obosise. De efort, obrajii i se imbujorasera.
-Cum poti sa ramai asa de frumoasa mereu? – ii spunea el.
Ea ii multumea cu un zmbet.

Etichete: ,
30/09/2009

Barza de la etajul opt

Să-mi trag niţel sufletul, îşi zisese. Nu că ar fi obosit, deşi zbura deja de două zile. Atât trecuse de când plecase de pe casa bunicii. Barza cu inel de argint văzuse pentru prima oară Marele Oraş în urmă cu mulţi ani, dar numai acum se abătuse să vadă, totuşi, cum e. Cum să fie? Înspăimântător! Era să-şi piardă sufletul printre nişte cabluri, îngrozită de forfotă şi fierbânţeală. De aceea schimbase altitudinea. Aici, la etajul opt, părea mai linişte. Deşi aflase deja secrete cam fără perdea, care aproape o înmărmuriseră.

 

bucov 189
Am observat-o îndelung. La început, am crezut-o ornament, aşa nemişcată era. Apoi am văzut că se mişcă, ca şi cum ar face exerciţii de desţepenire. A stat acolo, pe balustrada ruginită a balconului de la etajul opt, preţ de mai bine de-o oră. Apoi a plecat, nu ştiu unde. Dar sper c-a ajuns.

30/09/2009

Cum să agăţi fără să-ţi dai seama

Am aşteptat studenţia ca să merg la teatru, să mă plimb cu barca pe lac, să cunosc studente. Ciudat, n-am visat niciodată să desenez roţi dinţate.
Mi s-a spus că primul an de facultate ar trebui să mă şocheze. Aiurea! Singurul lucru care m-a marcat în anul întâi a fost atunci când m-am dus să donez sânge ca să scap de nişte absenţe. Am leşinat pe bune, deşi asistenta care mă înţepase a crezut, avea să-mi spună în aceeaşi seară, la film, că n-am ştiut cum altfel s-o agăţ.

%d blogeri au apreciat asta: