- Undeva, în dreapta, e dealul de pe care au coborât căprioarele, iar în plan secund se vede terasa concediului meu. FOTO: Călin Hera
Înainte de a vă arăta (în zilele următoare) câteva fotografii ale mănăstirilor pe care le-am vizitat, vă spun două vorbe despre pensiunea la care am stat (v-o recomand): Poiana de vis.
Initial, am zis că numele e cam din glezne. Am ajuns noaptea, venind dinspre Hunedoara. Apropo, e un drum excelent cam de după Dej până la Sucevita, unde e pensiunea. E drept, drumul prin pădure e cam rablagit, pe ici pe colo, din cauza masinilor care cară butuci. Dar chiar n-am reusit să găsesc vreo hibă, dinainte de Bistrita si până la destinatie.
Ca să revin la pensiune, în fata clădirii e, cu adevărat, o poiană asa cum o visezi, în care coboară o coastă de deal.
La primul mic dejun, în timp ce-mi beam cafeaua, am văzut trei căprioare coborând dealul. Asa, pur si simplu!
Conditiile de cazare si masa au fost excelente, iar gazdele, Sorin si Mirela, sunt oameni buni, de pus pe pâine. Mă opresc aici, nu sunt obisnuit să laud, cred că mi-a iesit prost. Dar felul în care te fac să te simti la ei acasă oamenii ăia e deosebit.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 