O poiană de vis

bucovina 907

Undeva, în dreapta, e dealul de pe care au coborât căprioarele, iar în plan secund se vede terasa concediului meu. FOTO: Călin Hera

Înainte de a vă arăta (în zilele următoare) câteva fotografii ale mănăstirilor pe care le-am vizitat, vă spun două vorbe despre pensiunea la care am stat (v-o recomand): Poiana de vis.

Initial, am zis că numele e cam din glezne. Am ajuns noaptea, venind dinspre Hunedoara. Apropo, e un drum excelent cam de după Dej până la Sucevita, unde e pensiunea. E drept, drumul prin pădure e cam rablagit, pe ici pe colo, din cauza masinilor care cară butuci. Dar chiar n-am reusit să găsesc vreo hibă, dinainte de Bistrita si până la destinatie.
Ca să revin la pensiune, în fata clădirii e, cu adevărat, o poiană asa cum o visezi, în care coboară o coastă de deal.

La primul mic dejun, în timp ce-mi beam cafeaua, am văzut trei căprioare coborând dealul. Asa, pur si simplu!
Conditiile de cazare si masa au fost excelente, iar gazdele, Sorin si Mirela, sunt oameni buni, de pus pe pâine. Mă opresc aici, nu sunt obisnuit să laud, cred că mi-a iesit prost. Dar felul în care te fac să te simti la ei acasă oamenii ăia e deosebit.

19 Responses to “O poiană de vis”

  1. Probabil si locul sfinteste omul…

    Apreciază

  2. Da,n-arata rau! Mai sunt asemenea oameni ,buni de pus pe rana si pe care nu ai cum sa nu-i ai la suflet…astept continuarea!:)

    Apreciază

  3. Da, e bine sa ne mai aducem aminte ca intre noi exista si astfel de oameni…

    Apreciază

  4. intr-un fel si omul sfinteste locul si locul sfinteste omul…

    Apreciază

  5. Superb! Intr-adevar o oaza de liniste si de frumos!
    Iar oamenii… se vede cat sunt de gospodari dupa cat de ingrijit arata totul.
    Si nu stiu daca numai omul sfinteste locul sau si locul sfinteste omul. Cred ca daca nu ar curge aceleasi energii prin amandoi, n-ar putea fi atata pace si asezare.

    Apreciază

  6. @roxana galei: Bun venit pe aici. Cred că ai surprins foarte bine ideea.

    Apreciază

  7. Ne-am cazat la Poiana de vis intr-un tur de 7 zile in Bucovina. Initial cu gandul ca vom sta in Sucevita doar 3 zile. Pensiunea curata, gazdele, Sorin si Mirela, oameni minunati calzi si ospitalieri, peisajul de VIS, toate, ne-au facut sa ne modificam planurile. Astfel ca, 3 zile s-au facut 5 si punctul de plecare al turului nostru a devenit Poiana de vis.
    Camerele sunt lucrate cu mestesug (Sorin e un om gospodar), mireasma florilor, Soarele ne-au bucurat clipele petrecute aici. Si linistea… Ne-am reincarcat bateriile la maxim.
    Ce nu ne-a placut: am plecat cu 2-3 kilograme in plus!! :)) Nu poti rezista bucatariei Mirelei. Este imposibil! Mancarea traditionala, din prea belsug si pur si simplu nu poti lasa ceva in farfurie!
    Nota 10+! Ne vom reantoarce cu mult drag!

    Apreciază

  8. Interesant postul tau. Zilele urmatoare o sa parcurg mai multe posturi.

    Apreciază

  9. buna! am o rugaminte…fac un proiect despre aceasta pensiune…ma poti ajuta cu ateva poze? te rog!

    Apreciază

  10. buna! am o rugaminte…fac un proiect despre aceasta pensiune…ma poti ajuta cu cateva poze? te rog!

    Apreciază

Trackbacks

Lasă un comentariu