Archive for august 17th, 2009

17/08/2009

Servesc patria. Noaptea vietăţilor (1)

E 17 septembrie 1986. Încercuieşti în calendar încă o zi de, mă rog, armată. Te încercuieşte un roi de ţânţari. Eşti îmbrăcat bine, cu pufoaică, pentru că deja e frig noaptea. Doar faţa ţi-e expusă. Şi mâinile. Te-ai uns cu cremă vietnameză. Are miros plăcut. Dar ustură. Tocmai te bărbieriseşi când locotenentul ţi-a zis că trebuie să faci planton 2. Apoi s-a retras în camera lui. Primise vizită altor patru ofiţeri şi a plutonierului. Aveau trei lăzi cu bere. Vor fi obosiţi mâine. Şi tu.

E fix 3:37. Ai de păzit dormitorul din care se aud sforăituri, camera locotenentului, din care se aud hăhăieli şi râgâituri şi grajdul în care doarme, de-a-npicioarelea, un cal. Mai precis, o gloabă. Are răni pe spate, de la hamurile înnădite cu sârmă. Rănile sunt cleioase. Atrag muşte. Te întorci, dar după câţiva paşi auzi zornăit de lanţuri. Strângi baioneta în mână şi te duci să vezi ce-i. Se trezise calul. Te priveşte blând în timp ce ronţăie grăunţe dintr-un săculeţ. Îl laşi în treaba lui, ai şi tu de rumegat gânduri.

Un câine alb apare din noapte. Îi lucesc ochii. Te surprinzi uitându-te la baionetă. Apoi vezi că dulăul dă din coadă. Câinele care dă din coadă nu muşcă, ai învăţat la ţară, în copilărie. Găseşti în buzunar un biscuite. I-l întinzi. Îl ia cu vârful botului. Are botul umed. Se dă doi paşi înapoi şi înfulecă biscuitele. E grăbit şi îi cade o bucată din gură. Linge de pe jos. Simte că nu mai poate primi nimic. Se mai uită o dată la tine, apoi dispare în întuneric ca atunci când stingi, brusc, lanterna.

Reclame
Etichete: , ,
%d blogeri au apreciat asta: