Archive for august 5th, 2009

05/08/2009

Ce scria sub ştergătorul de parbriz

Acest document este autentic. A fost depus, probabil, fiindcă erau aprinse luminile din interiorul masinii, mergea radioul si geamul din dreapta-fată era întredeschis.

Acest document este autentic. A fost depus, probabil, fiindcă erau aprinse luminile din interiorul masinii, mergea radioul si geamul din dreapta-faţă era întredeschis.

Pentru că o anumită rutină de 500 de semne a pornit un fel de joc de-a ghicitul (aici şi în Pahico*), propun şi eu o variantă.

*O variantă Pahico, plauzibilă si ea: „bă data vitore iţ tau caucucurili dacă mai parcezi pe locu mieu”.

05/08/2009

Ceai cu ambasadorul lui Dalai Lama

Era prin 1993-1994. Am ajuns la Budapesta, împreună cu Dan N. să-l cunoaştem pe ambasadorul lui Dalai Lama în partea asta de lume recent ieşită din comunism. Lucram la revista „Expres”.

Am urcat în apartamentul lui de la etajul 2 (sau 3), într-o clădire aflată în apropierea Gării Kelety. La puţin timp după ce ne-am aşezat pe nişte fotolii de bambus împletit (cred că era bambus, poate o fi fost răchită, nu ştiu), a intrat în încăpere soţia ambasadorului. O prezenţa care s-a vrut discretă, dar care m-a impresionat foarte mult, pe care n-am putut-o uita, deși am văzut-o doar câteva minute. O femeie frumoasă, tânără (deşi, atunci, vârsta de 30 de ani, cât presupun că avea, mi se părea nu neapărat înaintată, dar, cu siguranţă, una a maturităţii).

Adusese, pe o tavă cu motive „chinezesti” (aşa mi-am reprezentat atunci imaginea) trei ceşti de ceai. Ea n-a rămas. Era un ceai de iasomie în care, înainte de a pleca, a turnat lapte. M-a întrebat cât lapte vreau, în timp ce-l turna.

Nu experimentasem până atunci ceaiul cu lapte. Mi se păruse mereu o prostie, un nonsens, cel mult un snobism. În orice caz, eram atât de convins că e ceva greţos, încât nici măcar nu încercasem să gust. Dar în acea zi, pentru că ea era o doamnă şi pentru că discuţia abia începută se anunţa fascinantă (am descopeirt, abia atunci, în discuţia cu ambasadorul, o lume incredibilă), am zis, destul de repede, „mulţumesc”, probabil mai alb la faţă decât laptele care mă albise.

Cred că am băut atunci cel mai bun ceai din viaţa mea. Poate a fost surpriza, poate exaltarea, habar n-am. Parcă ar fi fost în ceaşca aceea mai mult decât infuzie de iasomie şi lapte UHT. Faza e că, de atunci, prefer să pun lapte în ceai (niciodată în ceaiul cu mentă!).

Cu câteva secunde înainte eram convins că e ceva greţos, că ţine de snobism, iar după câteva secunde devenisem un fan, un credincios al ceaiului cu lapte.

P.S. Am fost iscat la această poveste de un text incitant citit pe blogul ajnaninei. Lucru pentru care îi mulţumesc.

05/08/2009

Indiscret

Mă zgâiam şi eu prin fereastră, că era deschisă, şi m-am trezit cu un papuc în cap. Piele fină, negru, talpă moale, din cauciuc. Am deschis mai mult geamul şi am sărit peste pervaz. Dacă i-ai fi scos din context, ai fi zis că sunt oameni normali. Pardon, nu normali, ci cumsecade, cu carte, cu urme de ochelari şi deprinderea de a evita cacofoniile. Contextul era însă că se păruiau, chiar şi chelioşii, ceea ce m-ar fi amuzat dacă nu m-aş fi trezit încasând un nou pantof, de data asta în nas. Diferenţă notabilă: pantoful era cam bocanc.

%d blogeri au apreciat asta: