Archive for iulie 24th, 2009

24/07/2009

Ce ucidem azi?

Asadar.
Îmi făceam de lucru cu versurile mâzgălite când am dat peste fragmentul de mai sus, care m-a intrigat. Voiam o poezie aparent mai necizelată, mai dintr-una.
Dar acea rimă mi-a dat planurile peste cap. Dacă o las, nu cumva va fi ca o nucă introdusă fraudulos în perete? Atunci mi-am lăsat gândurile să afle, natural, o variantă cu muzicalitate explicită. Dacă „îmi vine” un poem cu rimă OK, înseamnă că asa trebuie să fie, mi-am zis.
Si, la naiba, am impresia că „mi-a venit”. Îmi plac amândouă. Habar n-am de ce. De obicei, sunt foarte exigent. Poate că e încă prea aproape momentul de gratie (desi, din experientă, stiu că după momentul de gratie mă apucă dezamăgirea, îmi vine să mototolesc).
Promit să n-o mai fac altădată, avem fiecare secretele noastre, nu-i asa?, dar azi vă invit în laboratorul meu si vă întreb ce ati alege? Pentru că nu pot rămâne în viată amândouă, asta e clar! Ce ucidem azi?
a) ai scos din viața noastră iubirea sau
b) rochia ta încă neîmbrăcată?

Etichete: , ,
24/07/2009

rochia ta încă neîmbrăcată

ne îmbrăcăm în timp ce intersecţia vorbeşte 
prin fereastra deschisă 
cu păsările ieşite din teama nopţii care foşneşte

ai încă stropi de apă pe sâni când îţi potriveşti sutienul negru
e ca o lumină precisă 
zâmbetul tău de mentă încă integru

îţi privesc acum părul strâns cu un elastic subţire
de parcă ai avea un ochi în ceafă 
cu care vezi totul dintr-o privire

aş vrea atunci să-ţi cobori pleoapele aşteptând 
un sărut moale  
ca o ofrandă cuvenită ca o întoarcere în rând

ţi-aş prinde apoi buzele cu dinţii uşor 
mai întâi pe cea de jos ca şi cum 
asta ne-ar ţine cumva suspendaţi între tavan şi covor

aş vrea atunci să-ţi spun te iubesc pe buza superioară 
să-ţi desfac sutienul în timp ce 
intersecţia ar vui ca o femeie lăsată înadins pe dinafară

alarmele maşinilor din parcare nerăbdătoare ar face o larmă 
ca o ploaie de jos în sus 
aş bea stropii de apă de pe umerii tăi unul câte unul ca într-o karmă

am întârzia oriunde am avea de plecat cui i-ar păsa 
ar fi în bucătărie fum şi miros de cafea împroşcată 
s-ar rupe tocurile tot aşteptându-te s-ar înflora 
rochia ta încă neîmbrăcată 

n-ar mai fi nevoie de ruj pentru că se ştie 
buzelor ce tocmai au sărutat nu le mai trebuie nimic 
decât încă un sărut încă unul până când dor ca să fie

ar lovi atunci soarele perdeaua ridicată 
s-ar zgâlţâi ferestrele ca un cristal seismic 
ar încremeni buletinele de ştiri ca o îngheţată de ciocolată

ca o pană de curent ca un fulger globular ca o privire sumară 
ca o nouă înfruptare 
ne-am îmbrăca apoi matematic ca o filarmonică interioară 

Etichete:
24/07/2009

ai scos din viața noastră iubirea

ai scos din viaţa noastră iubirea 
 în rest totul e bine 
 ne îmbrăcăm dimineaţa în timp ce intersecţia vorbeşte 
 prin fereastra deschisă cu păsările ieşite din teama nopţii 
 
 
 ai încă stropi de apă pe sâni când îţi potriveşti sutienul 
 îţi privesc părul strâns cu un elastic albastru 
 de parcă ai avea un ochi în ceafă 
 
 
 aş vrea atunci să-ţi cobori pleoapele aşteptând 
 un sărut moale 
 apoi să-ţi prind buzele cu dinţii uşor 
 mai întâi pe cea de jos ca şi cum 
 nimic altceva n-ar mai fi pe lume  
 (asta ne-ar ţine cumva suspendaţi)
 
  
 aş vrea atunci să-ţi spun te iubesc pe buza superioară 
 să-ţi desfac sutienul în timp ce 
 intersecţia ar vui 
 alarmele maşinilor din parcare nerăbdătoare ar face o larmă 
 ca o ploaie de jos în sus 
 
 
 aş bea stropii de apă de pe umerii tăi unul câte unul 
 am întârzia oriunde am avea de plecat cui i-ar păsa 
 ar fi în bucătărie fum şi miros de cafea împroşcată 
 s-ar rupe tocurile tot aşteptându-te s-ar înflora 
 rochia ta încă neîmbrăcată 
 
 
 n-ar mai fi nevoie de ruj pentru că se ştie 
 buzelor ce tocmai au sărutat nu le mai trebuie nimic 
 decât încă un sărut încă unul până când dor 
 
 
 ar lovi atunci soarele perdeaua ridicată 
 s-ar zgâlţâi ferestrele ca un cristal seismic 
 ar încremeni buletinele de ştiri 
 ca o pană de curent ca un fulger globular ca o privire care arde 
 ca o noua înfruptare 
 
 
 ne-am îmbrăca apoi matematic ca o filarmonică interioară 
 dar ai scos din viaţa nostră iubirea 
 în rest totul e bine perfect

Etichete:
24/07/2009

Dacă eram şmecher, duceam Retezatul în finală

… Aşa mi-a tăiat macaroana un coleg, în timp ce obţineam câteva mici şi neînsemnate victorii într-o şedinţa de sumar. Lumea a râs. Desigur. Am râs şi eu.

Adevărul e că am tot amânat să scriu despre deznodământul semifinalelor concursului „New 7 wonders” al celor mai frumoase locuri din lume. M-am numărat printre susţinătorii Parcului Naţional Retezat. Susţinerea mea a însemnat încurajarea lui Ciprian Iancu de a scrie cât mai mult despre asta, în EVZ, am semnat un editorial în acelaşi ziar, am persuadat numeroşi prieteni şi cunoscuţi, inclusiv prin intermediul celor două bloguri ale mele, Naiv respectiv ăsta micu’ , am împrumutat, cu voie de la autor, fotografii excelente marca Remus Suciu sau Romeo Creţu, am participat la o şedinţă foarte interesantă a Comitetului oficial de Susţinere a candidaturii Retezatului (la sediul RNP) si la câteva discuţii în particular cu, probabil, cel mai activ membru al Comitetului, Mircea Vergheleţ plus, cel mult, încă vreo două-trei chestiuni minore.

M-a bucurat clasarea pe locul 4 a Retezatului, astă-iarnă, m-a întristat prăbuşirea pe vreo 35 şi m-a suprins, apoi, mobilizarea din final. Iar acum, mi-a mângâiat orgoliul faptul că Adrian Georgescu s-a dus 9 zile în Retezat, poate şi datorită agitaţiei mele. Oricum, asta l-a provocat să scrie pe pagina de Vacanţe din Evz şi pe propriu-i blog (unul foarte bun). Adrian mi-a povestit ceea ce m-a frapat mereu în Retezat: munţii mei dragi sunt străbătuţi de mai mulţi unguri, cehi, polonezi, germani decât de români.

O ultimă observaţie înainte de a vă arăta câteva fotografii remusiene: eu cred că nu era niciun risc pentru Retezat dacă ajungea în finală. Dimpotrivă. Munţii rămân la fel de inaccesibili autoturismelor. E puţin probabil ca acolo să ajungă prea mulţi pantofari dăunători. Iar dintre cei care vor ajunge, o parte ar putea oricum să-şi uite metehnele. (Ştiu, există şi pe vremea lui Ceauşescu o categorie de turişti care scăpa de cutii de conserve făcute din metal greu aruncându-le în lacurile glaciare…)

 

blog cascada la Stana dde Rau

Cascadă la Stâna de Râu (foto Remus Suciu)

blog lacul Zanoaga

Lacul Zănoaga, cel mai adânc lac glaciar din România – 27 m (foto: Remus Suciu)

blog Taul agatat

 

Tău Agătat, minune a Rezervatiei (foto: Remus Suciu)

blog ciuperca

Ghici, ciupercă, ce-i? (foto: Remus Suciu)

 

blog varf in nori

Perla coroanei: vârful Retezat spărgând norii (foto: Remus Suciu)

Etichete: ,
24/07/2009

Rochia înflorată care m-a încurcat

N-am mai fost de foarte multă vreme într-o asemenea încurcătură. Şi cred că am nevoie de ajutor ca s-o descurc. E vorba despre nişte versuri mâzgălite într-o noapte. În care am găsit, la transcriere, o rimă de care n-am putut scăpa. Staţi pe aproape, trebuie să ajung la text, ca să vi-l arăt. Poate facem şi un sondaj (pur literar!)

UPDATE. Iată versurile care m-au încurcat:

…ar fi în bucătărie fum și miros de cafea împroșcată
s-ar rupe tocurile tot așteptându-te s-ar înflora
rochia ta încă neîmbrăcată…

Vă arăt imediat de ce.

Etichete:
24/07/2009

drum

ca o dâră adâncă
adâncită mereu 
mie-mi ştiu pietrele paşii 
eu le ştiu pietrelor paşii 

iarba câmpului mă ştiu 
iarba mă ştie

24/07/2009

Olimp. Trupa

oli 539

Trebuia s-o fac mai demult, să pun, adică, genericul. Pentru cei care au deschis mai târziu blogul, aici e povestea completă (aşa cum m-am priceput eu s-o spun). Lipsesc însemnările făcute pe coclauri. Încă încerc să le descifrez. Aşadar, în ordinea numerelor de pe tricou, începând din dreapta, jos: Tibi (autorul moral al expediţiei; păstrează mustaţa asta din liceu!), Dan (într-un meci de fotbal interşcoli, despre care am pomenit în urmă cu ceva vreme, la un contact fizic minor, cum se zice, s-a aruncat pe jos ca împuşcat în tâmplă, văicărindu-se fix până în momentul în care a obţinut lovitura liberă; deci am o revanşă de luat!), Adi (mulţi ani a fost mai scund decât mine, ceea ce mi se părea reconfortant; apoi, după o vacanţă de vară dintre clasa a opta şi a noua, cred, s-a întors pălugă la şcoală. De atunci, n-am mai reuşit să-l ajung. În plus, eu am pierdut mai mult păr. Al lui a albit mai tare), Oc (fratele meu mai bun ca mine, poate şi fiindcă îmi aduc aminte perfect cum îl plimbam cu căruciorul şi cum, într-o vară, i-am făcut o listă de lecturi de care, culmea, s-a ţinut straşnic; aveam o bibliotecă măricică şi le-a cam citit) şi, în fine, eu (gândind, poate, la licoarea din sticla de la Tibi sau, cine ştie?, la altceva).

Etichete: , ,
%d blogeri au apreciat: