Olimp. Până la refugiul Giosos Apostolidis

urcus coasta

Munţii Olimp. Om mică secvenţă surprinsă înainte de a ne împresura ceaţa. FOTO: Călin Hera

În ceea ce ne priveşte, am ajuns la Litochoro, ultima localitate dinainte de munte, un pic după prânz. Eram hămesiţi, aşa că am pierdut o oră şi jumătate la masă.

La 14.30 lăsam maşina la Prionia. Era sâmbătă şi erau multe maşini parcate acolo.

urcus plecare

Munţii Olimp. Ultimele retuşuri înainte de a lăsa maşina să se odihnească niţel – Fotografie făcută de Adi B.

Olympus_sign

Munţii Olimp. Hartă care-mi place, chiar dacă nu e foarte folositoare. Am găsit-o aici

Urcuşul de la 1.000 de metri  la 2.720 m (Refugiul Giosos Apostolidis) e greu dacă eşti neantrenat. Ghidurile estimează că e nevoie de 6 ore. Simţi fiecare minut, mai ales dacă ai plecat de la Bucureşti la 2.30 dimineaţa şi ai condus vreo zece ore. Simţi fiecare metru pe care îl urci. Transpiri toate berile băute şi nebăute. Urcuş tipic, deci. 

Sunt câteva locuri în care e musai să faci popas ca să-ţi umpli ochii de privelişti, plămânii de aer pur şi imaginaţia…. Imaginaţi-vă cum poate fi un loc amplu care se numeşte Platoul Muzelor!

urcus iesire din padure

Munţii Olimp. La ieşirea din pădurea de Pinus cembra. Foto: Călin Hera

Pe creasta dinainte de Platoul Muzelor am fost ajunşi din urmă şi dinainte şi din toate părţile de o ceaţă groasă şi foarte umedă. Eram destul de obosiţi şi am fi vrut să fi ajuns deja la refugiu. Cărarea era foarte bună, marcajele excelente (intercalate cu bălegarul proaspăt lăsat de caii de aprovizionare). Ştiam că suntem pe drumul cel bun, dar în cele aproximativ 90 de minute de bâjbâială (a fost o ceaţă olimpică!) am reevaluat teza potrivit căreia călătoria e importantă, nu destinaţia (ulterior am revenit la filosofia din versurile Anei Blandiana – „Mi s-a spus să te caut, nu să te găsesc” -, dar am făcut asta la adăpostul unui acoperiş) .

Când am auzit talăngile cailor, m-am bucurat. Când am văzut, în ceaţă, lumina refugiului, la 60 de metri depărtare, am râs. Când am băut cana cu ceai fierbinte, i-am mulţumit lui Dumnezeu. Că am ajuns acolo şi că sunt împreună cu fratele meu şi cu prietenii mei din copilărie.

Apoi am adormit, întins pe-o masă (refugiul era plin). Am dormit butuc, de la 10 seara la 5.45 dimineaţa, când s-a dat startul la micul dejun.

urcus giosos

Refugiul Giosos Apostolidis, fotografiat a doua zi de sub vârful Mythikas. Soarele se pregătea să răsară, iar noi eram deja pe drum spre vârf. Foto: Călin Hera
Anunțuri

20 comentarii to “Olimp. Până la refugiul Giosos Apostolidis”

  1. Mare curaj pe voi sa luptati cu oboseala…si inaltimea…dar pare-se ca a meritat! 🙂

    Apreciază

  2. „imaginaţi-va cum poate fi un loc amplu care se numeşte Platoul Muzelor!”
    …incerc s-o fac si ma umplu de bine.

    „a fost una din puţinele daţi când am spus că destinaţia e mai importantă decât călătoria.”
    Cunosc senzatia 🙂 E mai mult decat umana;de supravietuire.

    „Când am băut cana cu ceai fierbinte, i-am mulţumit lui Dumnezeu. Că am ajuns acolo şi că sunt împreună cu fratele meu şi cu prietenii mei din copilărie.” Minunata traire, plina de o recunostinta adevarata.

    Adormitul pe o masa ii da expeditiei gustul adevarat.

    Oameni neinfricati si cutezatori, nu-i asa ca acum viata pare de o mie de ori mai frumoasa ?
    🙂 Va fericesc, sincer !

    Apreciază

  3. hm…, ai transpirat tu toata berea prin pori, dar vad ca ai ajuns la destinatie, ceea ce e cel mai important. pe vremuri, cind mergeam PE munte si nu LA munte, rideam de pantofari. Acum incep sa fiu mai mult pantofar decit mi-am imaginat vreodata… asa ca…, stiu ce inseamna sa iesi in habitaclul cu care prea ne-am obisnuit al scaunul ergonomic….

    Apreciază

  4. Wow! Sunt impresionata. Ai avut o experienta extraordianta.
    Sunt sigura ca acolo in Platoul Muzelor ai pus in traista niste povesti frumoase pe care o sa le scoti treptat.

    Apreciază

  5. Adu niste muze in sacosa. Mai da si la altii… Sau e musai sa mergem acolo?

    Cum stai cu simtul proprietatii?

    Apreciază

  6. Aici de pe scaunul din fata calculatorului – privesc, si fur si eu putin din fericirea ce o traiesti pe „Platoul Muzelor”. Musai sa scrii o poezie acolo pe coltul de stânca, cu siguranta o sa aiba ceva aparte.

    Ufff, ma apuca dorul de concediu…
    Numai bine 🙂

    Apreciază

  7. Superb. Bine scris. Faine imaginile.

    Apreciază

  8. @Anca: A meritat. Si, cum am spus si in altă parte, nu e numaidecât curaj. E ca o criză.

    Apreciază

  9. @Gabi: Multumesc de fericire (intram iar in cercul vicios al multumirilor).

    Apreciază

  10. @vasilissa: Am ajuns si n-am ajuns la destinatie. Principiul general e, însă, acela că drumul e important. Eu, personal, n-am atins marele vârf. N-am putut… (iar acum va trebui să-mi repar genunchii)

    Apreciază

  11. @drawforjoy: Cu adevărat o experientă extraordinară. Acum, rămâne să aflu dacă îmi va fi folosit la ceva sau, vorba aia, am înotat ca o gâscă proastă printr-un râu de aur si nu s-a prins nimic de mine.

    Apreciază

  12. @Lisandru: Cu sigurantă, încerc să vă arăt ceva frumos. Nu stiu cât de bine îmi iese.

    Apreciază

  13. @Paul: Tin la muza mea. Dar acolo sunt pentru toată lumea. Cel mai sigur e să ajungi singur. Pentru cei care n-au timp, voi încerca să mai arăt fotografii numai bune să „plonjezi” în ele.

    Apreciază

  14. @frenchmaria: Am mâzgălit câte ceva. Cum se coc, cum le trec aici 😉

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: