Puf

Era cu două zile înainte de Paşte. A venit acasă bucuroasă. Ţinea în braţe un cadou pentru copii. Un iepuraş alb, mic. Aproape că-ncăpea în căuşul palmei. O jucărie vie. Vie şi teribil de speriată. Jucăria s-a ascuns sub canapea. A făcut pipi. A făcut caca. Tremura de frică.

După două zile, casa mirosea a urină de iepure şi răsuna de chiuiturile copiilor fericiţi. Iepuraşul, căruia i-au zis Puf, devenise de-al casei. Nu se mai ascundea, îi căuta pe copii.

O săptămână mai târziu, mirosul era insuportabil. Îi trăznea nu doar când veneau acasă, încă de la lift, ci şi după ce ar fi trebuit să se obişnuiască cu el. Îl purtau cu ei, impregnat în haine, în păr, în piele.

Abia atunci când Puf a urinat în pantofii cei noi, a fost luată decizia.

Străbunica din localitatea aflată la 30 de kilometri de Bucureşti i-a întâmpinat cu o oarecare mirare. Adică cum? Copiii şi-au luat rămas bun vreme de câteva ori înainte de a se întoarce la oraș.

La început de două ori pe săptămână, apoi săptămânal, mergeau să-l viziteze pe Puf. Iepuraşul devenise iepuroi. Creştea fabulos de repede. Era alb imaculat în continuare, dar tot mai mare. Parcă nici nu mai avea chef să zburde. Doar să stea şi să mănânce. Făcea asta oarecum automat, fără vreo bucurie. Părea fericit numai atunci când veneau copiii să se joace cu el. Jocuri din ce în ce mai statice.

Într-o zi, străbunica a sunat la uşa apartamentului de la etajul opt. Făcea deseori drumuri din astea inopinate. Venea încărcată cu ouă de casă, cu vreo sticlă de vin, roşii, cu lucruri din grădină. De data asta, aducea o surpriză. Îl aducea pe Puf. Pregătit, ferchezuit, lucios. Numai bun de pus la cuptor.

N-a înţeles prea bine străbunica de ce nimeni nu s-a entuziasmat când a primit darul. De ce au trimis-o acasă repede-repede, din hol, cu tot cu cadou, până nu apar copiii de prin camerele lor. A plecat nedumerită și a rămas cu nedumerirea asta și azi, când au trecut ani și ani de atunci și când ea nu mai poate să bată singură drumul Bucureștiului, dar nici să stea degeaba nu-i dă ghes.

Cât despre copiii, ei au aflat că, la un moment dat, Puf a plecat departe. Și că avea, undeva, o iepuroaică, albă şi ea, şi mulţi pui de care trebuia să aibă grijă, de-aia nu mai vine să se joace cu ei. Dar le trimite în fiecare an, de Paște, câte un gând bun, de animlăluț pufos, și un ou Kinder.

Anunțuri

14 comentarii to “Puf”

  1. De asta nu trebuie amestecate notiunile de „animal de companie” cu „de consum” 🙂
    Sufletul nu se papa; devine psihologic indigest 🙂

    Apreciază

  2. @gabi: la ţară, lucrurile sunt mai simple din punctul ăsta de vedere

    Apreciază

  3. Uneori, nu ne cunostem bine nici propria umbra, d-apoi sufletul.

    Apreciază

  4. Da Calin, asa e !

    Apreciază

  5. Babele evlavioase merg la absolut rugandu-se si filozoful trancanind silogisme. (P. Tutea).Pe cine doare capul mai mult?

    Apreciază

  6. :)Emoţionantă poveste.
    A propos! Să nu le şoptesc copiilor că există şi iepuri pitici?:)
    Al nostru stă într-un acvariu, e maro cu negru şi are un ciuf în vârful capului. Îl cheamă Piti.:)
    Acum a plecat în vacanţă cu copiii la bunici.:)

    Apreciază

  7. da…
    copiii au aflat varianta alba si pufoasa a povestii…
    si tu?

    Apreciază

  8. Cred buni avea accese de sadism. Sst… sa nu afle nepotei, caci apoi vecinilor li s-ar spune ca a castigat la loto si s-a mutat la Monte Carlo….

    Apreciază

  9. Cea mai buna carne-i carotenul… Bata-te vina sa te bata… Si remuscarile….

    Apreciază

  10. am trait ceva asemanator, insa numai pana la partea cu friptura( nu stiu ce s-a mai intamplat cu el dupa) , dar in momentul in care a inceput sa – i manace plantele mamei ( de miros nu se punea problema avea locul lui si era foarte curat) s-a decis ca ii e mai bine undeva la tara. Asa ca „puf-ul meu” a fost trimis departe:(

    Apreciază

  11. Bun gasit, Calin!
    Cred ca in copilaria fiecaruia dintre noi exista o poveste duioasa cu si despre iepurasi, traita intens.
    Puful tau a adus cu sine multe emotii si nostalgii.
    Intre timp copiii au gasit cu siguranta alte animalute care sa le mangaie si sa le alinte sufletele…

    Apreciază

  12. 🙂 🙂 🙂 Ce-mi place liniştea de aici 🙂

    Apreciază

  13. Ca sa evitam deceptiile premature, fara animale de casa ! Copiii inteleg mult mai tarziu ca nu e bine sa te atasezi de un animal de companie – odata si-odata tot moare, fie si de batranete. 😦

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: