Cea mai ploaie mocănească (tocană de melci)

Povestea pietrei miscătoare mi-a amintit alta, ceva mai veche.

Eram student şi-mi luasem câteva zile libere. Am zis să dau o raită prin munţii Vrancei, împreună cu un prieten, Nicu V. Tura a fost neaşteptat de faină, cu băut apă minerală din izvor, cu peisaj lunar, înnoptat într-o baracă de muncitori în care auzeam purecii cum sar şi şoarecii cum se împerechează, cu ursoaica întâlnită la coborâre (noi, în poziţia nemişcat, am lăsat-o să se adape, ea, în poziţia nu-mi pasă, bă, de voi, şi-a văzut de drum).

Cam după faza cu ursoaica, a început să plouă. Temeinic, mărunt. Mocăneşte. Eram grăbiţi, trebuia să prindem nu ştiu ce autobuz, în nu ştiu ce sat, care să ne ducă la nu ştiu ce tren, că aveam de ajuns la nu ştiu ce treabă importantă. Iar ploaia mocănească ne-a grăbit şi mai tare.

Atunci l-am văzut. Era departe şi ne-a atras atenţia din cauza mersului de om beat. Nu avea o traiectorie dreaptă. Era un fel de zig-zag. În principiu, mergea la vale. Uneori se întorcea niţel la deal. O fi diliu, ne-am spus.

– Bună ziua.
– Bună ziua.

Ne-am dat seama că, în orice caz, nu e diliu. Era, însă, foarte ponosit. Cu cizme de cauciuc. Nebărbierit. Cu un sac în spate şi o bâtă în mână. La vreo 40-50 de ani, apreciez. N-a trecut mult timp până ne-am dat seama că sacul era partea cea mai importantă a poveştii. Sacul şi vorbele lui.

Omul culegea melci. Adunase vreo trei kile, cred. Şi-a păstrat mersul ciudat şi în timp ce l-am însoţit. Ochea melcii de la distanţă şi se ducea glonţ la ei. Îi culegea cu evlavie, îi punea în sac şi ochea alţii.

L-am urmat hipnotizaţi. Pentru că, în timpul operaţiunii, omul a început să ne descrie cum îi prepară. Cum îi fierbe până se înroşesc puşin, cum, între timp, într-un ceaun, topeşte untură, iar în untura topită topeşte ceapă tăiată mărunt şi cel puţin 4-5 căpăţâni de usturoi. Cum în pasta aia aruncă la vreo zece roşii, nişte felii subţiri de ardei, cum stinge totul cu o juma’ de vin şi cum, în bolboroseala care urmează după ce mai ţine ceaunul două minute deasupra focului, aruncă melcii roşii, să se pătrundă.

Se vedea că omul avea o pasiune. Că, pentru el, nu era vorba doar de a se alimenta. Vagabondul acela, ca să-i zic aşa, trăia într-o colibă, departe de sat, care s-ar fi dărâmat cu siguranţă peste el dacă, din când în când, omul nu şi-ar fi povestit acolo, sieşi şi dulăului lui, mâncărurile pe care şi le gătea. Ne-a invitat la masă. Se vedea că-i face plăcere că-l ascultăm. Se bucura să nu fie singur la masă, se bucura să aibă oaspeţi, se bucura să împărtăşească secrete culinare.

Regret şi acum, după 22 de ani, că n-am dat dracului treaba urgentă care ne gonea înspre un Bucureşti mohorât, înspre o mâncare sleită la R3, cantina din Regie.

Nu mi-a mai plouat niciodată în gură așa cum s-a întâmplat atunci, temeinic, cu stropi mici, mocăneşte. Şi n-am mâncat niciodată melci. Pur şi simplu nu mi s-a mai ivit ocazia. Poate că atunci a fost momentul. Habar n-am.

18 Responses to “Cea mai ploaie mocănească (tocană de melci)”

  1. Îmi plac poveştile de viaţă. De foarte multe ori introduc în postările mele, chiar şi în poezii, frânturi de viaţă. Trăite de mine, în diferite perioade ale vieţii mele. Le îmbrac doar înt-ro haină literară oarecare – poate îşi pierd un pic din farmec, în acest fel. Am citit cu mare plăcere această poveste de viaţă pe care ne-ai propus-o… O seară cât mai bună îţi doresc şi baftă în continuare cu blogul, este o plăcere să îl vizitez, de fiecare dată…

    Apreciază

    • NOTĂ.
      Pur și simplu mi-a venit acest titlu!
      Și încă ceva: nu știu dacă e leapsa, dar as aprecia dacă autorii delicioaselor site-uri de pe blogroll-ul meu mi-ar spune câte ceva despre mâncarea de melci. Mă refer atât la profesioniștii Ala, Amalia, Edith, Ina, Lala sau Maya, cât și la oricare dintre voi. M-ați îndatora.

      Apreciază

  2. Nu ştiu să gătesc melci.:) Brrr! Cred că aş da în hepatită de m-ar pune cineva sa-i gatesc sau sa-i mananc!

    Apreciază

  3. ai mai incercat sa mergi pe acelasi traseu? …poate aveai noroc sa-l reintalnesti pe domnul cu melci 🙂

    Apreciază

  4. dacă nu mi s-ar părea caraghios, aş băga-o pe aia cu „great spirits think alike”. nu ştiu, o fi ceva în aer, dar eu tot despre experienţe culinare mă păli să vorbesc. şi, dacă tot ştii cum se prepară melcii, suflecă-ţi mînecile şi pun-te pe gătit. copiii e puţin probabil să fie încîntaţi de idee, dar măcar îţi faci damblaua. şi povestea poate continua într-o notă umoristică.

    Apreciază

  5. @Lisandru: Multumesc pentru cuvintele tale. Dacă voi face vreodată o tocană de melci, să vezi atunci poveste de viată!

    Apreciază

  6. @starsgates: Dacă l-ai fi auzit pe nenea ăla, ai fi privit altfel problma.

    Apreciază

  7. @Cristina: Nu, n-am mai fost niciodată pe acolo. E o experiantă unică.

    Apreciază

  8. @vasilissa: Cred că dacă as găti melci mi-as fi, mie, comesean. Asta doar fiindcă eu nu stiu să prezint marfa cum o facea omul ăla.

    Apreciază

  9. Buna Calin! Multumesc pt ca te-ai gandit la mine. Din pacate eu sunt vegetariana de mai bine de 8 ani. Nu am mancat si nici nu mi-am dorit sa mananc vreodata melci pt ca mi se par… nemancabili, ca sa zic mai frumos. Mi-a placut insa mult cum ai povestit acea intamplare din viata ta.

    Apreciază

  10. @ina: Multumesc pentru vizită. O să te ptovoc odată la o discutie despre vegetarianims. Până atunci, mă multumesc să înghit în sec în timp ce-ti parcurg minunatul blog.

    Apreciază

  11. Nu stiu cum se gatesc melcii,dar as gusta..din pacate nu pot.Sînt alergica la crustacee.
    Îmi place sa te citesc 🙂

    Apreciază

  12. @maya: Se pare cã melcul e pasãre rarã, ca sã zic asa. Multumesc cã mã citesti. Eu te „mãnânc” cu asa o poftã!

    Apreciază

  13. Calin, merci de vizita!
    Asa cum ti-am spus si la mine pe blog, nu am mancat melci dar as vrea sa incerc sa vad cum sunt.
    Scrii fain! 😉

    Apreciază

  14. eu am mancat melci si sunt deliciosi.
    dar cred ca e nevoie de atmosfera,de aerul ala de munte, de fuga din oras , preferabil de la cursuri, de foc de tabara si libertatea ce o simti prin toti porii. Am fost la munte in studentie ,un pic de speologie, un pic de catarare,,pana la traseu ne-am tot lovit , taiat, noapte ne-am procopsit si cu o furtuna care a luat pe sus un cort , asa ca „de bucurie” a doua zi am plecat la cules de melci . initial am luat-o ca pe o gluma si am strans , ca metoda de terapie mi-am zis , nu am crezut ca cineva se va atinge de ei , si din gluma am ajuns la gatit. simandicoasa cum sunt pot sa spun ca partea de curatare e indicat sa nu fie vazuta,umiditatea lor nu e tocmai partea cea mai delicioasa a situatiei I-am fiert in ciaun in 2-3 ape (amintirea curatarii ne-a trasformat pe toti in mari aparatori al mancarii gatite bine), ei dupa ce s-au fiert,amestecati cu niste unt-margarina ce-l aveam printr-un rucsac , sarati si piperati un pic, si un pic de usturoi capatat….s-au terminat prea repede.

    Apreciază

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: