Muzeul Satului

09052009(004)
Am fost la Muzeul Satului. E unul din locurile cele mai romantice din Bucuresti. Îmi place, îmi prieste.
E un nu-stiu-ce acolo. Poate de vină sunt casele, energia lor (e o explicatie pentru cei care cred în asa ceva). Poate faptul că e, miraculos, liniste. Poate verdeata, poate studentii la arte plastice sau alti artisti amatori sau profesionisti care mereu îsi găsesc de lucru pe acolo, poate oamenii care colindă aleile (cred că nu oricui îi vine să meargă să vadă niste case de tărani). Poate altceva sau poate câte putin din toate astea.
Cu riscul de a mă repeta, o spun răspicat: îmi place si gata!

Copiii mei n-au încotro, trebuie să le placă si lor.

Îmi place că ei chiar descoperă câte ceva nou, de fiecare dată. Îmi place si când descoperim împreună si când eu sunt acela care le explică lucruri pe care le stiu deja.
De data aceasta, au vrut neapărat în două locuri: la „colibe” (erau închise; doar în una puteau intra, dar numai un pic) si la carusel.
09052009(001)
Momentul „colibă” mi-a adus o revelatie (altfel, o banalitate): noi trăiam sub pământ si pe la sfârsitul secolului al XIX-lea când, în multe zone, se trăia deja sofisticat, exista cultură urbană. M-am gândit la socul pe care trebuie să-l fi avut Carol I când a venit aici. Si-l pretuiesc cu atât mai mult.

 

 

 

09052009(012)

09052009(010)

 

 

 

 

 

09052009(005)

Momentul „carusel” m-a binedispus. Am fotografiat copiii bucurându-se de această piesă de muzeu, desnele naive care îl împodobeau („Cred că te uitai la ele mai cu poftă decât la cele sofisticate de acum”, a remarcat Dan N.) Si mi-am uimit copiii când le-am spus că eu chiar „m-am dat” pe un asemenea carusel.

 

 

 

Dar cel mai mult si mai mult mi-a plăcut de data aceasta să stau pe prispe. Stiti cât de putin a lipsit să nu atipesc, pur si simplu, acolo, la umbră?

Muzeul_Satului_Bucuresti

Această fotografie n-am făcut-o eu, eram prea prins de reverii ca să mai fotografiez altfel decât cu privirea si cu sufletul, dar în această gospodărie se află prispa aceea de vis

Oricum, m-am lăsat purtat de reverii, am discutat ca pe vremuri si am avut un sentiment inegalabil văzându-mi copiii zburdând ori stând roată în jurul câte unui pictor sau chiar pictând/desenând si ei. O zi reusită!

09052009

7 Responses to “Muzeul Satului”

  1. Atunci când timpul îmi permite, dau o fugă/raită până la Muzeul Satului. Îmi place să mă plimb printre căsuţele acelea şi să simt cum mă înconjoară liniştea din alte vremuri. Nu mai sunt vremurile acelea, trebuie să mergem la muzeu ca să ni le imaginăm. Pate că aşa va fi şi mcu blogurile noastre, apropo de comentariul tău de la mine. O duminică foarte plăcută în continuare!

    Apreciază

  2. tihna a devenit piesa de muzeu

    Apreciază

  3. multumesc

    Apreciază

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: