PA-uri

Amândoi

Era într-o şedinţă când ea i-a telefonat. Era la mall, avea o problemă.
– Ce faci, pui?, l-a întrebat, dar nu l-a lăsat să răspundă. Ajută-mă, nu ştiu unde mi-am parcat maşina.

I-a venit să râdă, s-a abţinut, a întrebat-o pe unde a intrat în magazin, după ce şi-a lăsat maşina, a închis ochii, apoi a ghidat-o pas cu pas. Au ajuns împreună la maşină.

– Parcă ai fi aici, cu mine, iubitule, s-a alintat ea.
– Aşa e, i-a răspuns, acum sunt centura de siguranţă care te strânge în braţe.

.
.
Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic

– Cum îmi stă?
– Grozav.
– Nu era mai frumoasă aia cu bretele?
– Ba da.
– Crezi că se potriveşte cu cizmuliţele alea cu ciucurei?
– Poate.
– Mă duc să probez şi pantalonii. Să-i iau totuşi pe ăştia roz?
– Ştiu şi eu?
– Mda, ai dreptate, nu cred că merg. Îi probez totuşi.
– Bine.
– Mulţumesc, iubitule, că ai atâta răbdare.
– Ei, şi tu.
– De când staţi aici?, întreabă un coleg de suferinţă, după ce tânăra se întoarce în cabina de probă.
– Două ore.
– A ales ceva?
– Încă nu.

.
.
.

Telefonul de la ora opt

Era o seară de joi. Venisem de la birou când a sunat telefonul. Pe vremea aia nu exista telefon mobil.
– Bună, ce mai faci?, mă întreabă o voce de femeie.
– Tocmai desfac o bere.
– Ştii cine sunt?
– Ai o voce foarte plăcută. Dar, mărturisesc: nu-mi dau seama.
– Dacă nu mă recunoşti, înseamnă că m-ai uitat, şi a închis.

Au trecut de atunci 12 ani. Între timp mi-am schimbat locuinţa şi numărul de telefon, m-am însurat, am doi copii şi, uneori, mă întreb cum ar fi fost dacă aş fi recunoscut-o.

.
.
.
.
Separarea părerilor în sat

Preferam să nu se certe, zice cheliosul. Dacă tot s-au certat, era bine să se împace, zice moşneagul. Dacă nu s-au împăcat, măcar să nu se fi despărţit, zice ţigănosul. Dacă s-au despărţit, să fi păstrat decenţa, zice ochelaristul. Dacă decenţă nu e, măcar să fie show, zice bărbosul. Dacă e show, să fie cu strigături, zice tanti Floarea. Dacă e cu strigături, să se audă hăt-departe, zice grăsanul. Dacă se aude în toată valea, măcar să vuiască, zice lunganul. Dacă vuieşte, asta e, zice cheliosul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: