Posts tagged ‘Musafiri’

17/12/2009

În PA-uri să ne adunăm

Deschid discutia despre viitorul concurs de PA-uri. Vă rog să spuneti aici ce idei si ce observatii aveti în general si în special în legătură cu jurizarea si, fireste, cu temele/felul noului concurs.

În principiu, mă ofer să găzduiesc eu un nou concurs, dar asta nu exclude ideea ca fiecare dintre voi să o puteti face, pe blogurile voastre, dacă doriti. Salut ideea drawforjoy si vă invit să luati cu asalt blogul Roxanei!

Despre clasament.
Eu cred că trebuie să păstrăm ideea de clasament. Unele texte sunt mai bune decât altele si cred că acest lucru trebuie să fie reflectat într-un clasament, chair dacă acesta poate fi acuzat de subiectivism. Nimeni nu are pretentia că dă verdicte. E un fel de vot al publicului. Repet, cred că o competitie e folositoare. Una amicală, fireste.

Despre regulamentul de jurizare.
O variantă, pe care o experimentez deja în Pahico, este aceea ca arbitrii să împartă cele 10 voturi la cel putin 4 PA-uri si cel mult sapte. În functie de pozitia PA-ului în clasamentul de etapă, autorii primesc puncte în clasamentul general, astfel:
Locul 1 = 10p
Locul 2 = 7p
Locul 3 = 6p
Locul 4 = 4p
Locul 5 = 3p
Autorii care primesc cel putin un vot, primesc 2p în clasamentul general. Simpla participare oferă 1p în clasamentul general.
Autorii mai multor PA-uri punctează în clasamentul general numai corespunzător celui mai bine clasat PA în clasamentul de etapă.
– Varianta cell61: Fiecare arbitru trebuie să acorde voturile după schema 6-5-4-3-2-1 sau 5-4-3-2-1.

Posibile variante de concurs.
În acest moment, cel mai mult mă tentează să facem un concurs de tip PAlink. Pe lângă provocarea de a lega cuvinte, grupuri de cuvinte aparent fără legătură în texte cu noimă, există si farmecul punctelor în Zelist (sper că blogurile voastre au profitat, măcar un pic, de experimentul ăsta).
– Propunere Leo: să propuna fiecare participant inscris la concurs ori un titlu, ori o tema, ori un cuvant.

Despre anonimat.
S-a desprins ideea ca numele autorilor să fie aflate doar după jurizare. N-am nimic împotrivă.

11/12/2009

Ultima PAfoto

Am ajuns la finalul acestui concurs. Adică nu. Mai e o etapă.
Fotografia am făcut-o anul trecut, în luna august, în curtea abatiei Melk din Austria.
Deadline: luni, 23.59.
Baftă!

Marile iubiri se-ntalnesc din întâmplare Leo
Prozei arhiscurte
Te-ntâlnii umblând prin lume
Nu-ţi spuneam atunci pe nume
M-ai poftit să stau la glume
Şi am stat.

Aşa scurtă şi-ndrazneata
Mi-ai sărit taman în faţă
Şi mi-ai zis : Ia-mă pe viaţă !
Şi te-am luat !

De atunci, la ceas de seară,
Îmi tot sari din călimară…

Reconstituire Simion Cristian
-Pe locul unde se înalţă astăzi monumentul erau cândva flori, iar de jur împrejur morminte. Aici ostaşii îşi îngropau camarazii de luptă. Imediat după război, cimitirul a fost distrus. Totul a fost reconstruit de către o asociaţie anonimă, mulţi ani mai târziu! Pe acel loc a apărut, nu se ştie cum, această piatră. Unii zic că reprezintă un omagiu adus soldaţilor care susţineau PA-ul! Acum, haide-ţi să vizităm interiorul mânăstirii, zice ghidul grăbit!

Monologul pietrei cristian
M-am nascut dintr-o emotie in forma unui gand armonios, iar atunci am rostit primul Pa din viata: nenasterii mele.
Am copilarit intre degetele lui, cel care m-a mangaiat daltuindu-ma pentru ce nu se poate rosti, ci doar simti, iar atunci am rostit al doilea Pa din viata: asperitatilor mele.
M-am infipt adanc, in liniste, in verde si rostesc ultimul Pa: uitarii.

Let’s PA! LePetitPrince
Venise momentul. Piticii au invadat gradina si-au inconjurat monumentul. Unul avea o stare…asa, ca o nazuinta. Altul facu o descoperire: o fi el pitic dar e tot o fiinta. Piticul cel mai mare a avut un vis. I l-a spus celui mic si s-au pus pe ras. Un pitic (mai sfatos) a strigat: Let’s PA! Altul (de prisos) a strigat tot asa. Peste ei o adiere de vant prinse a purta miros de minti incinse de PA.

Un PA de dor Mariana
Din tresăriri de frunze-nrourate
Se ţese dorul de ,,A fost odată…”
Şi genele-mi de lacrimi încărcate
Mângâie blând un vis ascuns sub piatră…

Aducerile-aminte mă-nfăşoară
Ca iedera ce-mbrăţişează-o stâncă
Ce-şi cântă trist un cântec de vioară
În gama ,,dor ”, necunoscută încă…

M-aşez tăcut pe iarba din grădină,
Privind spre piatra-aducerii aminte…
Aştept un PA de dor ce o să-mi vină
Să-mi facă inventarul la cuvinte…

Cum să faci un PA delicios LordDIf
Se ia una bucată idee, de preferintă proaspătă, se spală bine bine cu apă pură din izvorul imaginatiei, mai apoi se împarte în aproximativ cinci sute de semne după care adăugăm pe rand: o adiere de vânt, un vis, o dorintă, o stare, o descoperire, o fiintă si pe ici pe colo cate un punct sau o virgulă. Se amestecă bine si se coace la foc mic în cuptorul inspiratiei. Recomandăm a se servi asortată cu un surâs sau cu putină ironie desi merge si cu lacrima lui Ovidiu. Oficial se numeste proză arhiscurtă, noi îi zicem simplu PA

O formă de mut gabi
E o formă de mut acest PA de pe soclu care spune uneori bine-ai sosit ori la revedere tăcut. Ca într-o dimineaţă în care te-ai trezit renăscut sau bunăoară ca într-o seară de mai în care ai căzut îmbătat dintr-o ceaşcă de ceai. E o formă de mut sinele tău adorat care vine să prindă atât de multe sensuri în doar câteva idei în timp ce eu mă ţin de catarg. Pentru furtunile sinelui meu.

Dâra Călin
Treceam pe acolo. Văzut de departe, păream o dâră. Sau un punct. Sau deloc, dacă acela care privea era destul de departe. Văzut de aproape, eram încă acolo. Agăţat de un gând, eu însumi un gând. Apoi au trecut alţii. Şi alţii.

10/12/2009

Mă fălesc (că am cu ce)

Fiu-meu dă, câteodată, în perioade alb-negru sau sepia. Experimentează, cu alte cuvinte. Am descoperit, astfel, trei fotografii. Cel mai mult îmi place asta, dar si celelalte au câte un ceva, fiecare. Cel putin asa cred.

 

Etichete: , ,
08/12/2009

Dragonul din PA

Intentionam ca aceasta să fie ultima etapă. Aveam o fotografie anume pentru acest eveniment. Unul dintre voi, îl numesc aici pe LorDIf, mi-a dat planurile peste cap, propunând o fotografie care face toti banii.
Asadar, penultima etapă vă provoacă sa scrieti PA-uri inspirate de fotografia de mai jos.
Deadline, vineri, 12.00.
Baftă!

„Poza e facuta acum 2 ani la SF. Gheorghe, Aratarea din imagine e realizata de voluntari din peturile lasate in urma de cinefilii prezenti la festivalul de film Anonimul”. L-am citat pe autorul fotografiei, LordDIf

 

 

Poveste cu solzi Leo
Dragonul de plastic nu scuipă flăcări. Scuipat a fost el, solz cu solz, de cavalerii festivali. Monstrul nu sperie pe nimeni. Atestă cuminte legenda cum că… oamenilor nu le pasă. Visează la gloria unui schelet de dinozaur expus într-un muzeu celebru, suscitând mirarea vreunui gură-cască. În acest scop, rage mut, dezvăluind inofensivii dinţi de plastic. Paşi pe nisip îl ignoră, lipsiţi de remuşcări, şi-i mai aruncă un solz, întru veşnica nedezintegrare.
Dacă bun-simţ ar fi, nu s-ar mai povesti.

Cei 3 R cristian
Cei 3 R serpuiau ghemuiti printre petice de tufisuri, asudati, dar increzatori.
– Bai Ramoane, tu o iei acana, din stanga, sa nu ta simta, si-l prinzi da coada, da sa-l tii bine!
– Auzi Reale, tu o iei invers si te duci direct la piepti si sari fix in beregati!
– Bine ba Rivanoale, da tu ce faci?
– Ba io stau de sase si vin cu calu si caruta cand nu mai misca…
Rivanol, Ramon si Real, cei trei R, au devenit in scurt timp Cavalerii Dragonului din Curtea Palatului cu 36 de Turnulete din Strehaia.

Doldora de plastic Călin
 Eu sunt dragonul din PA. Mi-e
 privirea semeaţă, 
 mi-e inimă hoaţă.
 Fur priviri fără să vreau neapărat asta,
 le fur şi le închid în sticle,
 le arunc în mare, le arunc în aer, le adun la loc.
 Sunt doldora de plastic. 
 Poartă noroc.
 
 Eu sunt dragonul care sună a gol 
 atunci când vântul îi gâdilă coada
 (mă refer la partea care iese din nisip atunci când sunt domol). 
 

Anul Dragonului de PET va fi eco-friendly sau nu va fi deloc Dan
Cresc într-o zi cât alţii în zece; ritmul de dezvoltare demografică şi sporul natural sunt infernale. Apoi, odată cu apariţia primilor molari, tăioşi precum dinţii ferăstrăului, încep a slobozi în jurul lor numai foc şi pară, pustiind totul pe o rază de mai multe mile. Se spune despre această atmosferă pestilenţială, degajată de monstrul din polietilen tereftalat, că devine complet biodegradată taman după 1.000 de ani. Păstraţi curăţenia!

Nemernicul LePetitPrince
A fost ura la prima vedere. Hidos cum e mi-e teama ca daca il mai privesc o data o sa am un cosmar la noapte. Din cap pana in coada e plin de bube cu coaja. Niste basici gretoase. Trebuie sa-i multumesc nemernicului. A adunat toate bubele altora.

Monument în cinstea lipsei de bun-simt LordDIf
Grabiti să prinda bronzul de dimineată Costiclă din Plastic si PETrică sporovăiau veseli despre băuta făcută cu o seară în urmă. S-au oprit în dreptul unor indivizi ce construiau de zor o formă din peturi. Privindu-i, Costiclă din plastic zise :
– Noroc de noi că au materie primă, pe criza asta ar trebui să ne ridice o statuie.
Mai curios din fire PETrică întrebă:
– Ce construiti dom’le acia?
– Un monument în cinstea lipsei de bun-simt, veni sec răspunsul.

Iubiri abandonate Mariana
Ce iubite eram cu câteva zile în urmă! Eram adorate din priviri…Eram mângâiate cu ambele palme…Eram sărutate şi apoi sorbite strop cu strop…Fluidul nu se opunea menirii lui. Dar…când n-a mai rămas din noi decât golul, forma, amintirea gustului şi a setei potolite, am fost abandonate în nepăsare…Şi totul a devenit gunoi…Fiecare sete potolită a adus alte jertfe uitate…Şi omul ne-a numit gunoi…Trist…,,Gunoiul” şi nepăsarea nasc monştrii aceia ce se vor răzbuna ca după o iubire egoistă…Cu flăcări de ură vor aduce o sete infinită…nemaipotolită nicicând…N-am fi vrut să fie aşa…

Dragonul din PA gabi
Parcă te ştiu de undeva. Aveai maţele împrăştiate pe plajă, te-ai luptat pentru vreo comoară ascunsă-n nisip ? Eşti născut dintr-o agresivitate manifestată pe furiş, departe de ochii celor care pot sancţiona – când au timp. Ai zăcut foarte mult timp aşa descompus, până când mâinile unor oameni cu suflet te-au adunat într-un chip. Cum spuneam, mă bucur acum să te văd cu ochi ştrengăresc de copil. Rămâi întreg, dragonule din pet.

PUBLICAT DUPĂ DEADLINE
Şopârla cu sânge rece Simion Cristian
Şopârla cu sânge rece se odihnea la soare. Nisipul fierbinte îi gâdila plăcut pielea. Prin cap îi treceau zeci de gânduri, toate legate de sticle goale. De plastic. Fredona fericită PET Show Boys-Domino Dancing. Nu o deranjaţi! Păstraţi liniştea şi …curăţenia.

Etichete: ,
06/12/2009

Mos Sorin Stanciu Nicolae :)

Sorin Stanciu mi-a scris: „O sa facem cu crema ghetutele si o sa imbracam hainele bune, miroase a cozonaci, vin fiert si scortisoara. Zambim ingaduitor, tinem copiii pe genunchi si-i mangaiem pe crestet iar apoi uzitam de vechile trucuri. Mergem in parc la plimbare, hai la bunica s-o vedem; dar am votat. Am votat convinsi ca o facem pentru viitorul lor insa nu stiu de ce, repentand fatidic istoria, vom gasi in ghete aceeasi bata alba.”
Textul a însotit fotografia de mai jos:

 


Atentie, Mos Nicolae! Foto: Sorin Stanciu

04/12/2009

Marmură (concurs PAfoto)

Noua PAfototemă e propusă de Simion Cristian. Nu stiu cât o s-o mai tinem cu concursul ăsta. Merge prea bine ca să-l întrerup, dar poate e mai bine să-l ucidem când e în plină glorie.
Deadline: luni, 23.59.
Baftă!

 


O fotografie de Simion Cristian

Marmura Simion Cristian
Videne, după ce termini cu tipărirea buletinelor de vot şi numărarea lor din doi în doi, vreau să-mi faci statuie din cea mai bună marmură. Dupa ce e gata, vreau s-o expui în faţa Parlamentului meu Unicameral!

Într-o dimineaţă trece pe acolo, un moş . Vreo 10 minute stă moşu şi se holbează la statuie.
-Ce-i tataie, îl întreabă unu’, de ce eşti nelămurit?
-Pai , zice moşu’, are 2 baiuri. Unu, că nu se scrie “Băsescu pentru pace” ci “Odihnească-se în pace”.
-Pai da, dar nu-i mort încă!
-No, că ăsta-i al doilea bai!

Eternul feminin Mariana
Din fuioarele de gânduri ce se aşază lin pe suflet, ea, femeia, soţie şi mamă, iubită şi prietenă, doamnă şi roabă, ţese necontenit la şalul fericirii ei… Când inima-i tresare de vreun dor neştiut, privirea scrie un poem în lacrima tăcerii, iar mâna brodează nervos , împungând pânza cu acul, ca într-o răzbunare pe destinul ce îi ţine departe pe cei dragi…Aşa e ea de când lumea şi aşa pare că va râmânea, ca o statuie neclintită, ca un simbol al eternului feminin…

Dalta Iubirii Mariana
În palma Ta nu sunt
Decât o piatră de granit
Pe care degetele Tale o mângâie
Căutându-Ţi chipul de soare…

Simt cum mă apropii de inima Ta,
Cum obrazul Tău m-atinge,
Şi cum pleoapa Ta mă răcoreşte
Cu adierile dorului de chipul de copil…

Îmi atingi cu un sărut blând
fruntea închipuită în piatră…
Şi cu dalta din mâna Ta dreaptă,
Dăltuieşti în granitul rece
o inimă nouă, caldă, largă
cât o cetate în plină pace…

Carmen Sylva Leo
Piatra coase piatră, cu privirea aţintită aiurea, între trecut şi prezent. Mâini măiestre, anonime, au înmuiat-o ca pe o pastă a istoriei, remodelând femeia cu sânge nobil şi veşminte din popor, care mânuia cu aceeaşi dibăcie şi cuvintele, şi acul de cusut.
Cântecul pădurii cântă din piatră. Piatra coase piatră. Nimeni nu mai pătrunde misterul frumuseţii femeii de odinioară.

Silogism cell61
Băieţelul se uita hipnotizat la statuie. Lângă el, mama aştepta răbdătoare. “Ce-o fi în mintea lui?” se întrebă ea.
– S-a întâmplat ceva, dragule?
– Mama, statuia asta e a lui Carmen Sylva?
– Aşa e.
– A fost o regină, nu-i aşa?
– Adevărat, o mare regină. De ce?
– Să ştii că eu, când voi fi mare, nu o să mă duc la război ca să fiu rănit.
– Dar ce-ţi veni, dragule?
– Păi tata îţi spune “regina mea”.
– Da…
– Ne-a spus la şcoală că porecla ei era “mama răniţilor”, dar eu nu vreau să-ţi zică şi ţie aşa.

Pe fata cristian
-Dragii mei! Lucrez la modelul asta de cativa ani. Trebuie sa fie intotdeauna pe fata, niciodata pe dos. Fiindca asa trebuie sa fie orice ochi, cum se cuvine, care se respecta.
-Dragii mei! Recunosc, mi-e greu. Am ajuns cu modelul la o lacrima. Ea poate fi incremenita sau impietrita.
-Dragii mei! Nu cred in lacrimi impietrite. Deci, chiar daca ma voi intepa, voi continua sa tes pana cand voi reusi sa tes o lacrima incremenita. De bucurie.

Alchimistul LordDIf
Ani la rând, închis în laborator, a încercat să descifreze secretul nemuririi. Amestecând solutii, pierdut în calcule imposibile, nu a încetat niciodată sa spere ca într-o zi va uimi lumea. Chiar si pe patul de moarte, aproape nebun nu si-a acceptat esecul rostind cu greutate inainte de a-si da obstescul sfarsit ’si totusi exista’
La un secol după moartea sa, autoritatile i-au ridicat un monument. Sculptat în marmura neagră stă scris pentru eternitate:
“Nu am renuntat nici macar atunci cand am realizat ca planul meu iluzoriu va fi un esec răsunator” Thomas Ike – alchimist

Semnătura pe iubire Mariana
Aşezat în genunchi, ca în ceasul rugăciunii de seară, sculptorul face o adâncitură în pământul grădinii regale cu genunchii lui obosiţi, dar fericiţi. După atâţia ani de adorare, de iubire tăinuită, va dăltui în marmura rece, chip de regină a sufletului lui… Între dăltuiri şi mângâieri domoale, îşi aude inima cântând de dor tremolo… Cu o tandreţe nepământeană , dalta lui face să răsară un chip de lumină neclintită…Din marele bloc de marmură, înlăturând tot ce nu semăna cu ea, marele artist îndrăgostit, şi-a pus, tot din genunchi, semnătura pe iubire…

Admiraţie gabi
Poveştile ca aceasta încep cu a fost odată ca niciodată în România, o ţară frumoasă cu căldări uriaşe, pereţi de prăpastie, iezere curate şi nori rezemaţi pe creştetul munţilor, un destin al prinţesei de Wied peste care s-au răzbunat viforniţe vrăjmaşe.A rămas şi ea neclintită într-o stană de piatră şi chip de nedrept purgatoriu.La început am privit-o cu teamă şi apoi un surâs de plăcere m-a cuprins ca în faţa unei scene de teatru ce creşte într-o cupolă înaltă. Înainte de-a o părăsi, privirea mea a învăluit cu admiraţie femeia regină, scriitoare sau Mecena cu sânge albastru.

Agonie si extaz Dan
O statuie-epopee, care imbina mai multe teme generoase: unele dragi iubitorului de arta, altele celui care e atras de istorie si, nu in ultimul rand, teme destinate celor care studiaza indeaproape cunoasterea spiritului uman. O statuie-roman biografic al unei Regine a Romaniei si a tuturor celor pe care i-a adulat, indragit, ori ajutat: George Enescu, Elena Vacarescu, Nicolae Grigorescu, Vasile Alecsandri, Pierre Loti, Mark Twain, Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, Mite Kremnitz si multi, foarte multi mari Anonimi.

DUPĂ DEADLINE

Ganduri zbordefluture
Stau bine aici… se gandi doamna.
E relaxant… chiar daca cateodata imi amortesc picioarele.
Aer liber…
Pasarele..
Fosnetul frunzelor… Atunci cand sunt. Cand numai sunt… ma ia frigul sa crosetez mai repede decat de obicei, poate reusesc sa ma incalzesc.
Lumea se mira de prezenta mea aici. Li se pare ca nu sunt potrivita in acest tablou.
Dar ce stiu ei?

Etichete: ,
04/12/2009

Scaieţii lui Sorin Stanciu


Beeej”, fotografie ”de pe baltă” de Sorin Stanciu, în timpul unei partide de pescuit

02/12/2009

Lok de dat cu linku’ 2

Vă propun să ne mai jucăm încă o dată, asa cum am făcut-o în urmă cu niste zile.

Vă astept sa aduceti aici, la comentarii, un link către orice articol doriti, aflat pe blogul vostru. Lângă link asezati si titlul cu pricina. După două-trei zile voi posta toate aceste linkuri, încercând să încheg o poveste cu cuvinte date (titlurile voastre).

Precedentul experiment, aici.

01/12/2009

PAcra cu trei iezi

Noua PAfototemă e jucăusă.
Vă rog să scrieti PA-urile inspirate din fotografia de mai jos până joi, 23.59. Baftă!

 


Fotografie făcută în parcarea Mănăstirii Humor

Aşteptare… Mariana
Trei căpriţe crăcănate,
Cu privirile de lemn,
Stau sfioase şi mirate,
Cu codiţe ridicate,
Parcă aşteptând un semn…

Urechiuşile-s ciulite…
Iedul mic pare mai demn,
Şi se-ntreabă pe şoptite:
,,Versurile nu-s strivite
De limbajul greu, de lemn?…

Cum vom şti când cântă mama,
Dacă lupu-si schimbă gama?”

Trei idei cucuiete Marius Ola
Trei iezi cucuieţi behăiau de zor a rumeguş în parcare. Stăpânit de o ură de paie, asemeni vieţii sale serbede, după o ceartă cu soţia, pe teme de rituri mănăstireşti, un adept al nepoveştilor a luat drujba tâind capetele din lemn ale cornutelor. Îi ocupaseră locul de parcare. Iar maşina, ca şi nevasta, nu mai stătea într-o rână ca altădată.

Ştire de la faţa locului, cum stai cu spatele la mănăstire Teodora

Cetăţeanul BT a reclamat la Poliţia Gura Humorului ocuparea abuzivă a locului de parcare pentru care avea autorizaţie la zi. Un echipaj al Poliţiei Comunitare s-a deplasat de urgenţă la adresa indicată şi a constatat prin mijloace specifice încălcarea dreptului de folosinţă. Contravenienţilor li s-au aplicat amenzile prevăzute de lege, au fost fotografiaţi din toate unghiurile şi înconjuraţi cu o sfoară sigilată. Ulterior, un autotransportor al Direcţiei de Salubritate Publică Suceava a ridicat contravenienţii de la faţa locului şi i-a deplasat în spaţiul anume destinat, de unde urmează a fi recuperaţi. Se aşteaptă capra.

Semnează indescifrabil: agent Lupu Ion

Caprita cu ochi zbanghii LePetitPrince
Caprita cu ochi zbanghii
inclinata intr-o parte
poti in spate sa ma tii
sa ma duci pana departe?

Daca nu, te fac o barca
doar sa-mi spui cum ai decis;
lemnu-i plutitor pe apa
si o sa-ti placa, precis!

Interviu Leo
Reporter : Cine şi-a bătut joc de voi ?
Ied 1 : Zânul burtos în costum, cu tutu de balerină ! Ne-a cerut o ţigară, i-am zis “Pleacă d’aci, beţivule, du-te la muncă şi nu mai întinde mâna la cerşit !” şi bang ! ne-a pălit pe toţi trei în moalele capului cu bagheta lui, care s-a dovedit a fi magică…
Ied 2 : Cât ai zice “acid dezoxiribonucleic” ne-a transformat în trei miei ameţiţi, crăcănaţi şi saşii !
Ied 3 : Iezi, cap de lemn !

Scufiţa şi lupul cell61
– Tati, tati, ce-s alea?
– Care, tati?
– Alea 3 din parcare.
Şi întinde un deget spre ele. Ptiu, drace! Ce-or fi alea?
– Cred că-s nişte oi.
– Cum oi, tati, ai văzut tu oi cu ochi aşa de mari?
– Nu ştiu, tati, or fi căţei, atunci.
– Căţei, auzi! HaHa. Unde-ai văzut tu căţei cu urechi aşa de mari?
– Bine, n-am văzut. Pisici, asta sunt!
– Cum să fie pisici? Ai văzut tu pisici cu picioare aşa de mari?
– Păi ce faci acum, Ana? Repeţi scena cu lupul şi Scufiţa roşie?
– Bine, tati, ai dreptate, sunt pisici.

Treime gabi
Orice s-ar spune sunt trei. Amatori de vrăjeală sau nu se întreabă unul pe altul: e mama, e lupul sau e povestea asta cam şui ? În timp ce uitase că toată suflarea îi imortaliza, căpriţa fugise un pic din poveste cu altcineva. Până şi lupul părea să fi renunţat fiindcă zvonul că ar exista nişte iubitori de PA i-ar fi zdrobit toată stima de sine pe care o mai avea. Iezii îl salută pe lup, paa !

Tăticii n-au pic de imaginatie LordDIf
– Pariu!
– Pariu, tu pui la bătaie păpusile, eu colectia de masinute. Chicotind veselă, fetita alergă spre tatăl prins într-o discutie cu vanzătorul de suveniruri.
– Tati, uite, am găsit renii pierduti de Mos Craciun, trebuie sa-i înapoiem să poată ajunge la toti copii în seara de crăciun.
Privind mirat spre cele trei mogăldete care cu greu puteau fi numite reni, tatăl explică cu blândete:
– Dragă, nu sunt reni ci cei trei iezi cucuieti din povestea bunicii. Sărind în sus de bucurie fetita alergă spre frătiorul ce afisa o mutrită acrisoara bombanind. Tăticii n-au pic de imaginatie!

Capra plus trei iezi Simion Cristian
– Nu e uşor să fii capră in ziua de azi! Mai ales când ai trei iezi cucuieţi acasă şi ţapul plecat cu o cornută din turma de vis a vis. Ciobanul mă mulge zilnic, pajiştea este ofilită şi tăvălită de toţi boii iar tu mă baţi şi-mi iei jumate din parale! Intr-o zi nu o să mai suport toate astea! O să plec şi o să-mi iau lumea în cap… Aşa se plângea o capră, peştelui ei, într-o zi ploioasă si numai bună de numărat bani…

Cum fu ! cristian
-Baaaiiii, sa plecati imediat d-aci! Ca stapana mea are Bentley pe comanda speciala, rosu! Si are piepten aurit cu care imi face coafura si mie …
-Hai nu zau ! Stapana mea ma scarpina in fiecare zi in Maybach, unde are si bar cu sampanie si frunze de colectie pentru mine !
-Iete-te la ele! Oloagelor ! Nu dau o cacareaza scremuta pe laudaroseniile voastre ! Io zic sa va uschiti rapid d-acilea, pana nu vine iubita mea, travestitul Trabant, de la cursul de cum fu…

O floare şi… trei grădinari Maria
1: Fiţi bărbaţi şi recunoaşteţi! Eu am văzut-o primul…
2: Ba bine că nu! Pune-ţi pofta-n cui şi treci la rând. Eu sunt cel mai mare şi am prioritate.
1: 10 minute nu te fac nici mai mare, nici mai deştept.
2: Eu zic să nu întreci măsura.
1: Iar eu te sfătuiesc să nu mă provoci. Mă duc la ea, o invit la un Mai Tai şi dacă nu iese nimic, e a voastră!
Cel de-al treilea ied, cu ochii mici şi umezi, tremurând de emoţie, dar şi de teamă, spune:
-Da’ n-am putea s-o împărţim frăţeşte?
2: Puştiule, suntem tripleţi, totuşi, nu siamezi.

Redevenire Mariana
La prima vedere, ştim, suntem urâte, noduroase, cu gura mare şi fără pic de suflet…
Ni se spune adesea ,,căpriţe” şi ni se înfundă gura cu un braţ de fân. Dar, e ceva ce ne face nepreţuite…E ceva acolo unde poţi ajunge doar alunecând pe raza din privire, ceva de forma unei clepsidre prin care iubirea se scurge doar când întâlneşte şi atinge o altă clepsidră geamănă…Prin transfuzie de iubire, devenim zâne, prinţese…Iar când uităm să mai iubim, sau nu mai ştim, sau nu mai vrem, sau nu mai putem, să redevenim copiii ce-adorm murmurându-şi poveşti cu capre şi cu iezi, cu prinţi şi cu prinţese…

rural develoPAment cu fân si capre Zazuza
I 1: Hai ma, mai repede, ca a venit fanul, hai!
I 2: Pai ce, numai io? Pe frate-miu de ce nu il iei niciodata? Numai eu mereu la carat, ala sta si citeste sub mar. Nu mai vreau!
I 1: Ma, afurisita e blana pe tine! Ala invata pentru BAC, asa ca misca-ti copita incoa’ si ajuta-ma!
I 2: Ce sa iti zic, iedu’ telectualu’! Mare branza o sa faca la facultate!
I 3: Te iei de mama, ma? Iti dau una acuma de behai in limbi straine!
I 2: Taci ma, vezi-ti de ale tale. Poate iti pica la BAC „Capra cu trei iezi“…

30/11/2009

Melcul înainte de prima casă

Sorin Stanciu are o continuare a fotografiei cu melcii, prima noastră PAfototemă.

 


Prima fotografie a fost denumită „Înmultiri”. Aceasta e urmarea înmultirilor. Foto: Sorin Stanciu

27/11/2009

Copii cuminti

De câtiva ani, mă ocup de o poveste care îmi place. Aparent nejurnalistică. Însă pentru ziar.

Acum, vă provoc: trimiteti-mi texte (aici sau pe mail sau link spre blogurile voastre) de 2.500 – 3.000 de semne (plus foto) despre copii frumosi, inteligenti, strengari, plini de imaginatie. Cuminti, adică reali. Texte din care să aflăm cum văd ei lumea. Am spus-o, an de an: măcar de Sărbători să privim prin ochii copiilor care am fost, a celor care sunt, si vom vedea mai limpede. Avem, astfel, sansa să fim un pic mai buni.

NOTĂ.
Unele povesti, cu voia voastră, ar putea apărea si pe hârtie.

Inocenţă-Micul trişor
Autor: starsgates
– Steluţa, am păcălit-o pe Zâna Măseluţă.
Mă uit mirată la piciul din faţa mea. Un copil cu o claie de păr blond, veşnic zbârlit, doi ochi mari şi albaştrii mereu rotunzi de mirare, o faţă pistruiată şi cu un zâmbet larg şi şmecher.
– Cum adică ai păcălit-o? întreb eu, cu o mutră neâncrezătoare.
Îmi arată dinţii din faţă. Mai bine zis, locul gol.

Continuarea: aici

1% ştiinţă, 99% credinţă şi sintaxa copilăriei
Autor: A.Dama
După reguli încă nescrise, dacă maşina face “bum-bum”, cel mai potrivit nume pentru ea este BUMA. Substantiv nedeclinabil:

o buma,
două buma,
multe buma.

Iar mingea trebuie că seamănă cu GOLU.
De când au văzut-o pentru prima oară, Tedi şi Luca au botezat-o “golu”. Urmărindu-i cum inventează cuvinte noi, m-am gândit la Adam, care le-a dat nume tuturor animalelor în Eden. Trebuie să fi dat şi Adam în mintea copiilor!…

Continuarea, aici

Uite farurile care râd!
Autor: A.Dama
Dan are 4 ani jumate. Într-o zi, m-a luat de mână şi m-a plimbat printr-o parcare numai ca să-mi explice cum e cu farurile maşinilor:
– Uite, maşina asta e supărată, că are faruri care-s supărate!
Apoi: – Uite farurile astea ce nervoase îs.
Şi încă: – Uite farurile care râd!
Articula fiecare cuvânt, ca un om mare. El găsise corespondenţe care ne scapă nouă, celor mari.

Mai multe, aici

Burtica unui respectabil
Autor: Leo
Pavel cercetează burta lui Buni. Buni e un bărbat respectabil, cu o burtică respectabilă.
Într-un târziu, Pavel întreabă :
– Buni, de ce ai burta aşa de mare ?…Ai mâncat un copil ?

Etichete: , ,
27/11/2009

PĂpuşi

Denumesc noua PAfototemă „Albă-ca-zăpada si printul ei”. Puteţi scrie PA_urile până luni, 11.00. Baftă şi inspiraţie!

Fotografia a fost făcută de Adi Pîclisan pentru a ilustra un articol mai amplu al Georgetei Petrovici. Nu cred că PA-urile trebuie să urmeze numaidecât subiectul articolului cu pricina ;)

Si tu, fata draga? Paul Gabor
Eu mi-am dorit sa fiu pitic, unul dintre norocosii ce-i stau prin preajma Albei. Dar nu a fost sa fie. Tot asa, cand eram de-o schioapa, ma gandeam c-ar fi nimerit sa fiu aducatorul de mere, cel care indeplineste visele frumoasei adormite. Un licurici imberb mi-ar fi placut, sau greier muzicant cu scripca geluita… Nici rolul calului nu m-ar fi prins rau. Dar iarba, vai, iarba asta galbejita… Nu-mi plac meniurile anoste. Iar cu timpul mi-am dat seama ca Alba-ca-Zapada devine din ce in ce mai blonda…

Pupul cristian
-Hmmm, iete-te la ea ce mai doarme ! Oare se preface? Ia s- gadil nitel la talpite…
-Pfuu, nimic… La masinuta mea cand apesi langa volan se aprind farurile…
-Uite, pot sa-i misc mana … si piciorul… hihi are chilotei roz…
-Cum s-o fac sa se miste ? Oare s-o pup ca-n desene ?… Adica sa-i dau un pup ? Asa, de fata cu toti ?…
Autorul nu cunoaste daca a fost sau n-a fost, intrucat a sunat clopotelul si au zbughit-o toti…

Experiment starsgates
,, Aaaaa, ce bine-mi pare că a uitat-o soră-mea pe Albă ca Zăpada lângă prinţul ei !,,
Doi ochişori cu privirea neastâmpărată se iviră deasupra mesei. Nasul mic şi cârn accentua şi mai mult figura aceea de copil care spune: ,,Hai să fac o prostioară!,,
,, Oare dacă prinţul o sărută pe Albă ca Zăpada, aceasta va prinde viaţă? Să încercăm!,,
Privi în stânga şi în dreapta şi apoi îşi puse planul în aplicare.
Oftă dezamăgit; Albă ca Zăpada n-a înviat.
,,Poveşti, îşi spuse, norocul meu că sunt băiat mare şi nu mai cred în ele.,,

El şi ea Leo
De-ar fi atât de simplu ! El şi ea, două trupuri de plastic, fără suflu, fără suflet, acceptându-se cu defectele de fabricaţie şi luptându-se cu limitările rigidităţii, filosofând despre unicitatea produselor în serie, privindu-se în ochii goi, împodobiţi cu luciri de vopsea.
Carnea însufleţită nu are avantajele celei sintetice. Doare. Înăuntru şi afară.
El şi ea sunt două lumi îndepărtate, care, în răstimpuri, îşi aruncă meteoriţi încinşi, sau se ignoră învăluiţi într-o amăgitoare pace universală.

Şi eu gabi

Am un punct de vedere foarte sigur pe sine situat în centrul pur. Cu toate astea n-o să te privesc direct în ochi, să nu te prinzi… Ştiu, m-am născut privilegiat să-ţi fiu prinţ şi nu m-am temut până azi de vreo altă magie doar pentru că am aflat despre cei mari, că chipurile se îndrăgostesc. N-am deprins din poveştile cu zâne decât două, trei metafore simple care-mi vor dilata pupila când voi întoarce cu grijă privirea spre tine. O să afli atunci, că şi eu…

 

Rău oameni, rău viaţă! Maria
O cheamă Teodora şi nu are încă patru ani, nici cuvinte perfect articulate, dar are doi pretendenţi: Horia şi Tudor. Când Horia îşi ia la revedere cu pa, frumoaso!, Tudor, niciodată mai prejos decât adversarul său, plusează cu pa, zâno!. Înfruntarea este tacită, dar asta nu o face mai puţin înfruntare. Şi pentru că viaţa este dură, Teodora îi place pe amândoi, dar alege doar unul. Cum e drept şi firesc. Pace Horia.
– Mia, Teo mireasă!
– Acum, Teo? Nu aşteptăm până miercuri? Să fie şi Horia de faţă?
– NU! Teo mireasă cu Tudor. Tudor mos.

Unwanted destiny LordDIf
As fi vrut să salvez din copilul de altă dată naivitatea. Jucându-mă cu păpusi as fi fost un mic Zeu oferind mintilor din plastic un rol superfluu într-o realitate imaginată. Dar n-am salvat decât tristetea din ochii unui bătrân ce-si joacă resemnat rolul de figurant intr-o poveste reală, devenind la rândul meu o biată marionetă în mâinile maestrului păpusar.

Fauritor de destine Mariana
Hm! De unde vii, printesa mea, cu chip de crin si ochi de cer? Ce mana iscusita ti-a desenat povestea in sufletele noastre de copii?…
Da!… Cred ca stiu ce voi deveni cand voi fi mare…Fauritor de destine…Voi scrie povesti cu final fericit! Voi rescrie povestea ta, draga mea printesa…Poate te voi feri de mastera cea rea, si poate ca printul va veni mai repede…Sau poate voi fi chiar eu printul fericit…Ah, ce minunat ar fi sa imi scriu propria poveste de iubire!

Atingere magică Teodora
Albă-ca-Zăpada a muşcat mărul otrăvit şi a alunecat într-un somn adânc, şi deplin, ca noaptea văduvă de lună. Prinţul, pornit să o salveze, şi-a încrucişat potecile cu ale vrăjitoarei şi, sleit de foame, a acceptat, şi el, fructul pierzaniei. Acum sunt amândoi ferecaţi în mrejele Hipnosului, trăind ca şi cum n-ar fi, în viaţă fiind dar morţi părând tuturora. Aşa ar fi rămas pe veci, dacă un puşti, nu mai `nalt decât sabia prinţului, cu sufletul curat ca o primăvară abia descălecată, nu s-ar fi îndurat de ei. O atingere uşoară pe mâna albă şi fină a prinţesei, apoi a prinţului, un zîmbet ştrengăresc aruncat tuturora şi sufletul reînvie, de parcă nimic rău nu s-ar fi întâmplat…

Introducere în anatomie Leo
Când a venit pe la noi, tanti aia parfumată a adus două cutii.
– Pentru tine ! a spus tanti. Când am deschis cutiile, surpriză ! Un păpuş şi o păpuşă ! Mie orice dar îmi face plăcere, aşa că i-am zis săru’ mâna.
Mama a privit-o mirată, dar ea a liniştit-o :
– Lasă, dragă, să înveţe şi copilu’ despre diferenţele dintre masculi şi femele.
– Ce diferenţe ? a întrebat mama. Sub haine sunt aproape la fel !
– Vorbesc de diferenţele evidente. De alea «ascunse» o să afle el şi singur, mai încolo!

Printul absent Simion Cristian
Ce s-o fi întâmplat? E prima oară când lipseşte. Poate e bolnav! Sau poate l-a otrăvit doamna cea rea! Cine o să mă trezească din somn? Cine o să mă sărute la sfârşit? Dragii mei pitici, haideţi să închidem cutia cu jucării! Piesa noastră nu se poate juca fără prinţ! Poate vine mâine…

End of storycell61
– Te urăsc!
– Cum să mă urăşti, iubire?
– Iar ai venit beat aseară!
– Eu?!? Cum poţi spune aşa ceva?
– Crezi că dacă ai venit la 2 noaptea nu ştiu?
– Dar nu dormeai? Sau te prefăceai?
– Mă prefăceam.
– Aha! Să ştii că mi-am dat seama de asta!
– Cum, că erai beat?
– Stăteai de vorbă cu tipul ăsta blond.
– Care tip?
– Ăsta care ne urmăreşte. Chiar, pe ăsta de unde l-ai cules?
– E Big Brother.
– Da, de parcă eu nu-ţi cunosc familia.
– Nu pe mine mă urmăreşte, ci pe tine. Abia aşteaptă să te scoată din poveste.

27/11/2009

Noile încăltări ale reginei Leo

Leo are un nou blog. Îi doersc să fie chiar mai bun decât precedentul.

Cum a ajuns să schimbe domeniul, explică aici. E de încercat.

26/11/2009

Trei fotografii de Sorin Stanciu

Sorin Stanciu mi-a mai trimis câteva fotografii pentru concursul de PAfoto, alături de Micul Arhitect, dar n-am reusit să mă gândesc la variante de povesti inspirate de ele. Sunt mai no comment, cred.  De aceea, vi le arăt asa.

Laconic cum îl stim, s-a multumit să dea niste titluri seci. Cum le sade bine.

Postmodernism. Foto: Sorin Stanciu

Pădurete. Foto: Sorin Stanciu

Drept de Veta. Foto: Sorin Stanciu

25/11/2009

Cavalerii PA-ului

Noua etapă are ca temă o fotografie pe care am făcut-o în Cetateaa Domnească din Suceava, în timpul unui festival medieval, în luna august a acestui an.
Vă astept PApovestile aici, până vineri, ora 16.00. Baftă!

LOC DE DAT CU PA-UL

 

 

Neatârnare cell61
– Ascultaţi la mine, oştenii mei, Suceava va fi de-a pururi neatârnată! Nesubjugată de hoardele turceşti! Pentru asta, pun chezăşie însăşi viaţa mea!
În jurul lui, oştenii-şi ridicau mândri săbiile spre cer, urlând din toţi rărunchii:
– Libertate! Libertate!
La câţiva metri distanţă, Aura mânca tacticos o vată de zahăr. Îl lăsă să-şi ia porţia cuvenită de urale, apoi îl întrebă, cu un zâmbet neprefăcut în colţul gurii:
– Auzi, bre Lazăre, cum spuneai că-l cheamă pe patron? Cumva Hakan? Treci acasă!

Feminism etern cristian
-Zburator, cavaler, fire-ai al dracu’… Ha !
-Uita-te la el ! tot in zale, de parca nu i-ar pasa ca pe sub zalele lui am visat sa zbor pe calul inaripat si cand colo m-am terzit pe veranda cu o martoaga jegoasa si puturoasa.
-Mi-ai mancat terciul si tineretea cu zalele tale cu tot, cand ai venit ranit la mine, si eu, proasta, te-am crezut si te-am ingrijit za cu za…
-Ptiu, treci acasa si du gunoiu’ baremi, nainte sa pleci la razboi si sa-mi vii iar cotonogit si flamand…

Fiţi bărbaţi! Anonim?
Cei trei feciori sărutară mâna mirosind a busuioc a maicii lor…Lelea Maria îşi acoperi faţa plânsă cu colţurile maramei, apoi facu mătănii şi cruci, rugând pe bunul Dumnezeu să îi aducă înapoi feciorii din lupta cu turcii…
Mihnea porni primul, fără să se uite în urmă..La fel făcură şi fraţii lui mai mici…Zalele şi armura străluceau în soare ca o victorie…Cel mic avea doar scutul de alamă…Mergeau dârz, umăr la umăr, fără a lăsa se vadă că ceva, acolo în inimă, tremura…poate dorul nemilos pentru mama şi pentru iubite…
– Feciori!… Fiţi bărbaţi şi staţi cu pieptul la duşman!!!..

Revoltă starsgates
Hmmm, mereu am iubit cavalerii.Pe cine n-ar cuceri un om plin de abnegaţie, generos şi nobil; om amabil, binevoitor, îndatoritor. Şi sigur un lucru foarte important să fie şi burlac. Bărbatul perfect, ce mai!
Dar ăştia trei îmbrăcaţi în straie cavalereşti mă enervează la culme! S-au aşezat în faţa mea cu zalele lucind în soare şi nu mai văd nimic din spectacol.

Cheia prieteniei Simion Cristian
-Arthur, eu urmează să plec în cruciadă! Am bagajul făcut, calul este pregătit iar merinde am în traistă… A! Mai trebuie să-i pun doamnei centura de castitate! Cum tu ești cel mai vechi și devotat prieten al meu, îți voi încredința cheile.
-Sire, mă simt copleșit!
– Dacă nu mă întorc în 3 ani, o poți lua de soață. Am încredere că va fi în siguranță cu tine în acest timp…
Cavalerul își văzu de drum. După o oră de mers, prietenul cel vechi și devotat, îl ajunge din urmă:
– Sire, cred că din greșală mi-ați dat altă cheie!

Holy Grail: deconspirarea conspiraţiei Dan
Fraţi cavaleri,
aici şi acum se încheie pelerinajul vostru; aţi descălecat întocmai pe Pământul Sfânt.
După secole de vremi potrivnice, iacătă-vă deodată în faţa Graalului – cel mult râvnit de toţi înaintaşii voştri. Vedeţi-l că e viu şi nevătămat, încredinţaţi-vă că nu este doar o legendă. Alinaţi-vă toate temerile voastre, apoi porniţi de îndată către cei bolnavi şi nevoiaşi, către nefericiţi ori cei slabi cu duhul şi împărtăşiţi-le din noua voastră tihnă.

Jurământ sacru LordDIf
Cavalerii adunati din cele patru colturi ale împaratiei asteptau încordati, etalând armuri strălucitoare si descântece menite să alunge lipsa de inspiratie. Asezat pe tronul din fildes îi privea gânditor, raspunseră chemării mult mai putini decat nădăjduise ca va aduna. Dregandu-si glasul rosti jurământu sacru:
– jurati că nu veti lăsa nicicand uitarea să se aseze pe ale voastre condeie?
– jurăm !
– jurati că veti onora pe vecie codul celor 500 de semne?
– jurăm !
– Atunci la lupta nobili cavaleri întru proslăvirea măriei sale PA-ul.

Cavaleri fara frica si fara mormant LePetitPrince
Pe stanca stearpa scaldata-n apa
Stau in vant aprig si darz asteapta
Sa se azvarle si sa se zvante
Ei, cavalerii, in drepte trante.

Cai le necheaza, armuri le lucesc
Flamuri se unduie sub taios vant
Mainile pipaie armele, ochii sticlesc,
Umbra se-ntinde peste pamant.

Cade semnalul lupta incepe
Trupuri tinere strivite icnesc
Copitele lovesc nemiloasa tarana
Sabii se-ndoaie, armuri pocnesc.

Pana departe zvonul de lupta
Pluteste iute pe-aripi de vant
Se duce vestea ca se infrunta
Cavaleri fara frica si fara mormant.

Cavalerul şi satelitul-autobuz Maria
O găseşte în bucătărie, încremenită în scaun, răsfoind anxioasă ziarul şi dând impresia că ar căuta ceva numai de ea ştiut.
– S-a întâmplat ceva?
– Ceva îngrozitor, îngână parcă numai pentru sine.
– Îngrozitor? şi mă bufneşte râsul fără să vreau.
– Un satelit în formă de autobuz are să cadă pe pământ. Mi-e teamă.
Râsul meu devine isteric, aşa că dau să plec.
– Nu râde, aseară am visat un accident. Cu un 85. Totul se leagă.
Nu apuc să deschid uşa dormitorului, că o aud strigând gâtuită de spaimă:
– În seara asta scoatem armura din pod!

Desferecarea inimii nătânge Călin
Deci, îi zic, Domniţă scumpă, am inimă zăvorâtă îndărătul zalelor de fier, dar gropiţa din obrăjorul tău stâng mi-a topit-o şi s-a scurs în pământ, de unde au răsărit florile astea vesele pe care te rog să le prinzi în păr, să nu te vadă, pentru că ar păli în faţa frumuseţii tale neasemuite, iar ea râde, clipind ştrengar, şi fuge, lăsându-mă cu florile în mână, apoi se întoarce, ia buchetul şi-mi trimte un sărut, prin aer, lăsându-mă nătâng şi pe gânduri: ce-a putut vedea ea din mine, în afară de armură, şi dacă m-a confundat cu altul?

Regatul PA gabi
Acolo în văzduh mai dăinuie ceva. E râsul inchizitorilor cu umbre de ruguri-spânzurători. Aici, pietrele tac dar ţin minte paşii cruciaţilor triumfători. Acolo sunt pietrele olanelor multicolore când ploaia-şi dezlănţuie dansul barbar, nădufuri şi veacuri scuipate de magiştrii şi ţari. Acolo e o lume veche, iar dincolo dar foarte aproape de inima mea se află solia Regatului PA.

Cavalerii florilor domneşti Teodora
– Măi, Arbore, ţine-o cu două mâini, că şi azi bate vântu-ntr-o dungă, şi mă stropeşti pe zale! Dacă mă uzi la fier, îmi ţine rece toată ziua !
– Tulai, Văsălie, tu crezi că mie mi-e uşor, cu atâta amar de armuri pe mine, să ţintesc taman la fix? Fii boier cu minte şi nu te supăra dintr-un firicel răzlit aiurea…
– Apăi, Arbore, drept ai vorbit! Parcă nu e treabă de oameni cinstiţi să ne certăm dintr-o udeală! Că i-am şi zis, ieri, doamnei Stanca, să nu ne mai pună pe noi să-i udăm muşcatele, ori să ne schimbe, Doamne-păzeşte, stropitoarea asta turtită!

Etichete: ,
22/11/2009

PAursuleţul de pluş

Fotografia de astăzi am primit-o de la Leo, al cărui blog tot nu-l pot accesa, nu stiu de ce. Până la urmă voi reusi. Deocamdată, vă anunt că noua etapă, a Ursuleţului de pluş, se încheie marti, 23.00. Vă astept PA-urile aici, ca de obicei. Baftă!

 

Farmecul copilăriei starsgates
Unii spun că diamantele sunt prietenii cei mai buni ai fetelor. Nu pot să-i contrazic, probabil multe fete gândesc aşa, inclusiv eu, dar parcă atunci când văd un ursuleţ de pluş mi se înmoaie inima şi-mi vine să-l strâng în braţe şi să nu-i mai dau drumul.
Simt tot farmecul copilăriei adunat în jucăria asta nostimă. Sigur că nu voi considera niciodată un ursuleţ de pluş, un lucru de prisos în casă.

Scluptură în nori Maria
– Tati, tu ştii să scluptezi în nori? mă întreabă Andrada cu ochi rugători.
– Să sculptezi vrei să zici, repet tuşind a surpriză.
– Da, să scluptezi. Vreau să scluptez un ursuleţ de pluş în norul ăla. Şi-mi arată cu degetul spre cer.

Abia are trei ani, bătrâne, şi-i prea devreme pentru astfel de episoade. Şi pentru mine, şi pentru ea. Şi ce ştiu eu despre sculptură? Ah, bătrâne, ce idee năstruşnică! Hai, scoate-mă din asta, vrei?

Mă vede încurcat, aşa că îmi explică zâmbind, cu un soi de simpatie care mă anulează:
– E pentru Tudor. Mami mi-a zis că vine până de Crăciun. Zi, tati, ştii să scluptezi?

Asteptari cristian
-Stau rezemat, retezat, pe perna asta de ani de zile, de cand Iolanda a plecat de acasa. Mi-a furat-o baiatul ala imberb, lung, cu ochelari. Iar ea, nerecunoscatoarea, s-a dus intre bratele lui uitand intr-o clipita noptile de intuneric vascos si negru, cand numai in imbratisarea mea isi putea gasi linistea…
Se aude o sonerie, apoi o usa trantita, voci amestecate…
-Mami, mami, asa-i ca el e Bobo ?
-Da, el e, spuse Iolanda zambind.
-Bobo, vrei sa vii cu noi, intreba fetita?
Atunci Bobo a inceput sa zambeasca uitand intunericul…

Generaţia de pluş Simion Cristian
Copii cred că generaţia noastră este o generaţie de pluş! Cred că noua nu ne lipseşte nimic… şi totuşi ne lipseşte ceva! Ne lipseşte esenţialul: prietenia. Ar trebui să ne dezvăluim gândurile acum când încă mai putem. Cât timp un copil rău nu ne trage de mustaţi. Vrem să fim cu cineva cu care să ne înţelegem reciproc! Asta vrem! Zâmbetele noastre timide nu pot umple sufletul dornic de frumos, de fericire, de prietenie. Noi toţi dorim şi vrem să avem prieteni! Dar, nu toţi prietenii sunt buni…

Amintiri din copilăria ei cell61
Camera ei e neschimbată. Pătuţul e făcut, iar ursuleţul de pluş stă rezemat cuminte de pernuţa ei preferată. Pe unul dintre pereţi încă mai e desenul abstract trasat pe la 2 ani. Doar o mâzgălitură pentru adulţi, care nu reuşesc decât rar să pătrundă înţelesurile lucrurilor făcute cu atâta seriozitate de cei mici. Adesea, pătrund tiptil în cameră şi mă aşez pe pat. În linişte, închid ochii şi o văd venind cu braţele întinse spre mine, râzând cu tot sufletul ei de copil. Ce repede trecură anii…

Dor de copilărie Mariana
„Of! Ştiu! Ştiu că mă aştepţi cu zâmbete de pluş…Încă un pic…mă cam împletucesc în papucii moi de casă…Of! Şi ochelarii..unde mi i-am pus?! Doar n-or fi pe nas, ca-n poezie…Nu, nu-s acolo, că-s în mână…Şi mâna asta ce mai tremură!!!…O fi nerăbdarea să te atingă?…Mai aşteaptă un picuţ că vin acuşica.”…spune tremurând, nu fetiţa de alaltăieri, ci…străbunica…

Pacea de la căpătâiul micului om Teodora
A petrecut prima noapte în coşul de jucării, înghesuit de o duzină de musculoşi înarmaţi până-n dinţi, cu feţele ascunse sub căşti hidoase, dinadins făcute să înspăimânte. N-a închis un ochi, de teama acelor bestii lipsite de minte şi suflet. A doua zi, însă, a reuşit să cucerească inima băieţelului cu ochi căprui. A fost târât de colo, colo, oriunde puştiul, împleticit, voia să ajungă, a fost smotocit, tras de urechi, nasul i-a fost muşcat… dar au devenit prieteni. Din acea seară a dormit alături de patul copilului, cu grijă spijinit de o pernă moale, întotdeauna cu faţa spre micul om. Un zâmbet fericit i s-a desenat pe faţă, şi nu l-a mai părăsit niciodată.

Căutare de Pluş Mariana
L-aţi văzut cumva pe Pluş
Cel cu zâmbet de ghiduş?
Îl tot cat de-o vreme bună
Şi prin stele şi pe lună,
Dar el stă pitit şi tace…
Nu vrea să-l găsesc, şi pace!
Crede că-l culc pe-o căpşună
Iar el vrea să se mai joace…
…şi căpşuna nu-i prea place…
– Tare-aş vrea vreo două mure!
spune ursuleţul trist…
Ia să m-ascund în pădure!

Silentium Leo
În camera prost luminată domnea o dezordine desăvârşită. Mă invitase să văd manuscrisele religioase despre care-mi povestise la ultima noastră întâlnire.
Se avântă înăuntru, învolburând cu haina largă aerul stătut. O linişte stranie umplea spaţiul. Într-un colţ, singurul neatins de harababura generală, un urs galben îşi odihnea capul pe o pernă, într-un pătuţ de copil.
Îmi făcu semn să mă apropii. Apoi, cu arătătorul pe buze, îmi şopti abia, arătând spre pat :
– Ssst, încet, că doarme !

Culpă Leo

- Cine a mâncat toate prăjiturile ?
– Tot ursul !
De la o vreme, ursul galben se ţinea de ghiduşii. A pătat faţa de masă cu acuarele, a spart vaza albastră, ba chiar a pus apă în tubul de pastă de dinţi !
– Tare obraznic ursul ăsta ! Ema, cum zici tu să-l pedepsim ?
Fetiţa abia şopti, posomorâtă :
– Să-l punem să resolve probleme de matematică din culegere…
Acum, ursul se odihneşte şi vinovatul îşi ispăşeşte cuminte pedeapsa.

Nostalgie şi împlinire Mariana
Era tare băieţoasă! În toate cele… Odată şi-a rupt mâna la fotbal, că, deh, mingea aceea era prea grea, venită glonţ din şutul lui Petre, drept în mâna ei.
Totuşi ceva îi trăda feminitatea, încă de micuţă. O imita pe mama ei, ca o umbră de pluş. Când o punea mami pe surioara ei la culcare, îl punea şi ea pe Martinică…
De când a plecat , Martinică o tot aşteaptă…Şi o să aştepte mult şi bine…
Azi, de mână cu David şi în braţe cu Nadine, ciocăneşte la uşa casei părinteşti…
Martinică tresare de fiecare dată şi surâde, apoi se preface că doarme…

Nu vreau alta jucarie LePetitPrince
Ursuletul meu de plus
Zice ca sunt jucaus
Ca mereu il scol din somn
Cand el sforaie molcom
N-are liniste si pace-
zice ca sta ca pe ace.

Ursuletul meu de plus
Nu vrea sa faca nici dus
Vrea sa fuga in padure
(Cred ca-i miroase a mure)
Eu de vanator ii spun-
el vrea apa si sapun.

Asa cum e somnoros
Dificil si mofturos
L-as alege dintr-o mie
Nu vreau alta jucarie!

PA-SF Dan
Jurnal de bord, ziua 398.12
am reuşit în sfârşit să remediem defecţiunea de la motorul 6, pierderi 2U;
raportul comandoului aflat la sol e îngrijorător, pierdut alţi 20U;
sper să ajungem totuşi în timp util, Salvarea trebuie sa se producă în coordonatele stabilite: U2U va fi recuperată!
…indescifrabil…
fragment din mesajul interceptat recent, transmis către Bază de comandantul navei venite să elibereze prinţesa moştenitoare a R.U.P, ostatică pe planeta bipezilor războinici ~ decodare aproximativă

Gând pufos Călin
Deci, nu-s într-o ureche. În schimb, sunt moale şi pufos. Uneori râd (am zâmbet nepereche). Când dorm, visez frumos. Când dorm în braţe, zic. Visez că mă ridic şi-apoi dansez, în gând. Şi vă sărut, pe rând.

Lacrimi de dor LordDIf
Tanti Ludmila trebăluia de zor prin cameră. Zărind ursuletul de plus cu nas rosu si esarfă portocalie odihnind cuminte pe pernută se opri, asezandu-se la marginea patului. Mângâie cu drag locul gol din spatele acestuia, lăsând sa-i scape un oftat: Cine-i va mai spune povestea de seară acolo printre straini fetitei mele dragi?
Lacrimi calde îi umplura ochii, oglindind în ele dorul de copilul ce alerga prin gradină fluturi pictati în culorile curcubeului.

Urs nehotarat Paul Gabor
Eu am sa fiu nesupus. Si alb. Voi dormi pe gheata si-mi voi croi visele din fulgi de aurora boreala. Nu stiu daca lista mea de idealuri va fi pusa la dosar, dar am sa trec din cand in cand prin casele voastre sa va pun o oglinda sub nari. Pana atunci, iubiti-va… Si dati-mi o tulpina de bambus, va rog.

PUBLICAT DUPĂ DEADLINE. NEELIGIBIL PENTRU CLASAMENTUL DE ETAPĂ, DAR ADUCĂTOR DE 1p ÎN CLASAMENTUL GENERAL

Fetita ce mergea mereu… zbordefluturee
Fetita ce mergea mereu pe acelasi drum spre casa, iarasi se opri in fata vitrinei.
Ana era numele ei si prietenul ei din vitrina, Ursuletul de Plus, deja stia acest lucru.
De cate ori venea de la scoala, stateau de vorba. Ii povesea despre copii rai care radeau de ea ca nu putea fi ca si ei. Ca nu avea decat o mana …. Si cu ea nu putea scrie ca si ceilalti, nu se putea juca…Iar lacrimile din ochii Anei nu ii vedea decat prietenul ei de plus, care o privea cu drag si o asculta cu atentie de fiecare data.
Azi Anei i se paruse ca vede o lacrima pe obrazul de plus…

Etichete: ,
20/11/2009

Tehnici de civilizare

Să fie rândurile lui Andi Bob manifestul pe care să-l purtăm mai departe!

19/11/2009

Palinkul fără palincă

- Deşteaptă-te, române!, le spune grecul. Şi marea s-a trezit!
Eugen şi Petre stau pe gânduri. E o zi incertă, în oraşul cu multe palate, acolo unde i-a purtat turul brownian al României. Iar portofelul le e gol.
– Fac apel la voi, personaje ale unei poveşti pe care am inventat-o, se aude.
– E doar o reclamă la hârtie igienică, mormăie vagabondul purpuriu, eternul boem din Celula 61.

19/11/2009

Mireasa din PA

Era după-amiază când am făcut această fotografie. Eram pe malul celălalt al lacului de lângă Mănăstirea Dragomirna. Am un zoom bunicel. Nici prea-prea, nici foarte-foarte.

Era după-amiază când am făcut această fotografie. Eram pe malul celălalt al lacului de lângă Mănăstirea Dragomirna. Am un zoom bunicel. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Foto: Călin Hera

Înainte de a vă spune ceva despre fotografia următoare, vă fac o mărturisire: am vrut să propun o temă electorală (am multe fotografii relativ faine cu bannere si afise electorale). Am zis însă că e mai bine să ignorăm, aici, aceste realităti. Dacă, însă veti fi mai multi care-mi veti spune că e bine să abordăm si acest subiect, vom merge cu două PAfototeme în paralel.

Deocamdată, însă, ne jucăm cu mireasa pe care am fotografiat-o pe pajistea mănăstirii Dragomirna, în luna august a acestui an. Vă astept să postati PA-uri (texte de aproximativ 500 de semne) inspirate de această fotografie aici, până cel târziu duminică, 13.00. Baftă!

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 738 other followers

%d bloggers like this: