Filosofia matinală a dentistului Isidor E. Gavrilescu. Despre măsele

O măsea plombată e o măsea care încă nu a fost extrasă; avantaj eu, că pacientul va reveni. Isidor E. Gavrilescu îşi deschisese cabinetul stomatologic la parterul blocului şi, în primele luni de funcţionare, sunaseră la interfon doar vecinii care nu-şi găseau cartela de intrare în bloc prin buzunarele adânci. Probabil că nu alesese bine momentul. Aşa i-a zis dl. Lică, un bărbat distins şi sfătos, ale cărui sfaturi erau cu atât mai preţioase cu cât rareori se băga în vorbă fără să fie întrebat. Dl. Lică i-a fost, de altfel, primul pacient. Un pacient cumsecade, care a stat cuminte pe scaun, a clătit când a trebuit şi a plătit fără să comenteze.

Ce îl intrigă pe dl. Lică

Pe dl. Lică îl intrigă, după cum e şi firesc, Omul cu ochelarii de cal-putere, vecinul bizar. Nu râde, nu are restanţe la întreţinere (asta i-a zis-o tanti Vica, ea ştie tot) şi e singurul cu lăcăţel la cutia poştală. Uneori nici nu salută. Merge de parcă n-ar vedea pe nimeni, parcă ar avea o ţintă numai  el ştiută, de neîmpărtăşit. Merge de parcă ar fi cel puţin maistru la Fabrica de Ace (dar fabrica a fost demolată). Merge încet, la relanti, nelegănat, robotic. Porneşte şi o ţine langa. Acum îl vezi, acum pare că nici n-ar fi fost.

Ce-ar fi putut face Constantin Brâncoveanu

De când s-a desprimăvărat, pe dl. Lică l-a apucat cheful să se plimbe prin parc şi, mai mult, să intre în vorbă. Ieri adunase trei-patru ţânci în jurul lui. Le povestea, să vezi tărăşenie, despre Constantin Brâncoveanu (era într-un parc din cartierul cu acelaşi nume). După ce le-a spus cum era cu otomanii şi cum l-au martirizat ei pe bietul domn valah, insistând şi asupra episodului cu copiii, o fetiţă, care cu greu stătea locului, l-a întrebat uşor iritată: “Dar de ce n-a sunat la poliţie?”.

Şapte ani acasă

“Seara, toate pisicile sunt negre, iar noaptea toate femeile sunt frumoase. Dar bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic”, gândeşte dl. Lică, cu voce tare. Dar nu-l aude nimeni. Stă în fotoliul preferat, cu paharul preferat în mână, plin până la jumătate cu coniacul preferat, în care plutesc, ciocnindu-se, trei cuburi de gheaţă rotunjite de prea multă şedere la temperatura camerei. S-a făcut destul de târziu şi asta nu fiindcă e deja trecut de miezul nopţii, ci pentru că se împlinesc şapte ani de când dl. Lică s-a despărţit de Fosta.

47

Om conștiincios, dl. Lică s-a prezentat la prima oră la cabinetul de radiologie dentară având biletul de trimitere în buzunar. Și-a dat jos pălăria, și-a aranjat nițel părul (deși e tuns nr. 3, mereu e ciufulit), apoi a spus cine e și ce dorește. Doamna de la recepție l-a privit scurt printre gene, i-a zis cât costă, a încasat, apoi a strigat către o tânără zveltă, îmbrăcată cu un halat alb, scurt până peste genunchi și cu ciorapi numărul III, din mătase roșie:
- Monica, fă-i un 47 lu’ domnu’!

Dl. Lică spală vase

Anul Nou l-a prins pe dl. Lică spălând vase. Îl chemase Ilarion pe la el, hai, Lică, bem un vin, mâncăm o sarma, ne amintim vremurile când aveam neveste şi ne uitam la ele, ascultând ce sporovăiau, şi n-apucam să spunem nimic, dar eram fericiţi şi aşa, deşi nu ne dădeam seama. S-au adunat mai mulţi, era şi inginerul Popescu (suspina încă după doamna expert PR), vorbeau toţi şi nu asculta nimeni. Aşa că dl. Lică s-a retras în bucătărie şi s-a pus să spele vase. Tocmai bubuiau artificii, pe-afară.

Plăcerile lui Moș Nicolae

- Tati, de ce-i plac așa mult lui Moș Nicolae ghetele?
Băiețelul care întreabă are vreo opt-nouă ani. E îmbrăcat cu o pufoaică verde, umflată, ca un balon înfipt în două bețe mișcătoare. Picioarele n-au astâmpăr și dl. Lică aproape aleargă după cei doi, foarte curios să afle cum va decurge discuția.
- De ce crezi că-i plac?, întreabă tatăl.
- Păi, n-aduce cadouri dimineața dacă ne facem ghetele seara? Înseamnă că-i plac.
- Poate răsplătește hărnicia.
- … Sau îi place mirosul de cremă de ghete?, îi vine să râdă băiatului.
Nu mai crede în Moș Nicolae de la ultimul Paște, de când i s-a părut aiurea, dintr-o dată, că un iepuraș doldora de cadouri poate țopăi printre blocuri. Dar asta n-are de unde s-o știe dl. Lică, însă e liber să și-o imagineze. După ce își va trage sufletul, desigur.

Dl. Lică nu poate sta locului

Cina domnului Lică a fost un talmeș-balmeș regesc: mămăligă, brânză dulce, ochiuri, cârnați prăjiți, gogonele, ceapă roșie, fasole frecată (cam mult) plus două păhărele cu palincă. A avut poftă și i-a priit. Iar acum nu poate sta locului. S-ar cufunda în fotoliul lui preferat să privească mai bine în tavan. Dar are mâncărimi. I-a luat mult până să afle cauza acestui neajuns. Inițial a crezut că e de la mâncare. L-a dumirit amicul Ilarion: ”Te mănâncă vecinii de fund”. Ceea ce i s-a părut aiurea.

Dl Lică şi fleica lui Ilarion

Zona grătarelor din Parcul Tineretului. Foto: Calin Hera

În zilele însorite de toamnă, domnul Lică se plimbă prin parc. În oraşul lui sunt mai multe parcuri decât weekend-uri frumoase, aşa că îi ajunge un an ca să le ia la rând. Întrucât trăieşte vremuri în care totul e schimbător, inclusiv peisajul, s-a mirat domol descoperind, la marginea unui parc recent, înşirate, o droaie de grătare aşteptând orăşeni cu doruri ancestrale. Bunăoară vecinul Ilarion, împăcat cu nevastă-sa la o fleică matinală. S-a ales şi dl Lică cu o bucată (cam în sânge).

Aţi accesat căsuţa vocală a domnului Lică

Dl. Lică se blochează (inexplicabil) atunci când, în loc să-i răspundă la telefon destinatarul apelului “intră” căsuţa vocală. În urmă cu mulţi ani a avut şi el un robot telefonic (adus din America), montat la aparatul fix de acasă. Avea o noimă, fiindcă pe vremea aia nu existau telefoane mobile (abia-abia apăruseră pagerele). Dar acum, când toată lumea are cel puţin un telefon la purtător, ce rost are să laşi un mesaj. Cine îşi mai ascultă mesajele, când poate să răspundă la telefon sau să nu răspundă!?

Guguştiucul de la etajul opt

Cuib de guguştiuc la fereastra unui bloc bucureştean. Foto: Călin Hera (2011, august)

Dl. Lică (întors acasă după un concediu prelungit) a descoperit un cuib de guguştiuc la fereastră. Cum uitase să-şi plătească abonamentul la cablul TV, a găsit de cuviinţă să privească la un alt fel de Animal Planet. A observat că guguştiucul-mamă (guguştiuca) a stat aproape neclintită în ciub, cu ochii rotunzi şi umezi, dilataţi, în toată perioada de arşiţă, în care soarele a bătut pe faţada blocului. Abia când a plecat a văzut dl. Lică un pui (cam bleg şi cam pestriţ) în cuib. Oare guguştiucii îşi fac cuib la ferestrele oamenilor buni?, s-a întrebat dl. Lică, cochet.

Sforăitul. Două şcoli de gândire

Câteodată, domnului Lică îi e atât de somn încât începe să sforăie înainte de a se băga în pat. Sforăitul, îşi zice dl. Lică, n-are niciun haz dacă nu deranjează pe nimeni. Sforăitul trebuie împărtăşit. E drept, uneori dl. Lică sforăie suficient de tare încât să se trezească pe sine însuşi.
Odată a vrut să monteze o cameră video ca să verifice o teorie, fiindcă există două şcoli de gândire: una care zice că te trezeşti la primul sforăit, alta potrivit căreia trebuie să treacă cel puţin cinci-şase sforăituri. Dar l-a luat somnul.

Amprentele domnului Lică

Dl. Lică nu se apleacă să ridice mărunţiş de pe jos. N-are o pensie grozavă, nu-i lenevos; n-o face din principiu: vor fi alţii mai amărâţi, cărora chiar le prind bine 10 bani. Dar azi a întors capul când i-a căzut o monedă din buzunar (primise rest). Era intrigat: n-auzise niciun zgomot. Ei bine, moneda pur şi simplu se înfipsese în asflatul topit, atât era de cald afară! Aşa şi-a dat seama dl. Lică de ce înaintează atât de anevoios, ca-ntr-un coşmar în care vrei să alergi, dar ceva te ţine. Măcar las amprente pe trotuar, se arată el optimist.

Dl. Lică s-a îndrăgostit

Într-o dimineaţă, dl. Lică s-a îndrăgostit de Mura. L-o fi lovit un curent rece în frunte, s-o fi nimerit să fie el într-o stare anume sau o fi fost, pur şi simplu tinereţea (şi frumuseţea) Murei de vină. Cert e că a salutat-o galant (cum i-e felul) şi a întrebat-o ce mai face.
- Mătur scara, a răspuns fata, iar atunci când a făcut un pas în lateral, să-l lase să treacă pe dl. Lică (divorţat), i-au jucat, vioi, sânii (avea halatul niţel descheiat).
„Cum ar fi să o chem la mine, să ne prostim?”, şi-a zis bărbatul, roşind în timp ce intra în lift.

Două categorii de oameni

Oamenii se împart, îşi spune dl. Lică, în două categorii mari şi late: cei care aruncă hârtia igienică în vasul de la veceu şi cei care folosesc (în acest scop) un coş de gunoi. Primii fie nu şi-au pus problema să ţină în casă hârtie igienică folosită, fie vânează snobisme şi le iau în râs. Cei din a doua categorie se iau în serios. Dacă-i întrebi cum stă treaba cu hârtia igienică şi de ce o aruncă la coş, îi poţi împărţi, în funcţie de răspuns, în două subcategorii: cei care dau din umeri şi cei care cred că li se poate înfunda veceul.

Picnic la marginea drumului

Dl. Lică e preocupat de o întrebare care, extrasă din context, pare stupidă: ce caută o cabină telefonică (vopsită în albastru) într-un loc izolat, departe de lume şi de, măcar, un banal cablu de telefonie? Când a văzut ciudăţenia s-a amuzat. După o vreme, amuzamentul s-a transformat în întrebare chinuitoare (dl. Lică e un tip iscoditor). Abia la trei luni după bizara apariţie şi-a dat un răspuns care să-l mai liniştească niţel: nici pietroaielor de la Stonhenge nu le poţi găsi vreun rost normal.

Dl. Lică ia aer

Domnul Lică sapă în grădină. Mai precis, scarpină pământul. Scoate la iveală: sârmuliţe, un prezervativ, capace de bere, agrafe, un pix, coji de banană, o monedă de 10 bani, vertebre, beţişoare de urechi, sâmburi de prună, alte capace de bere.

Un cotor de măr cade razant cu chelia domnului Lică. Grădina e mare. Adică, potrivită. Mulţi copii sar gardul. De fapt, e o spărtura prin gard, dar nu se vede decât dacă te uiţi în sus, mai sus de etajul zece.

Adevărul despre moartea contabilului Fişic

Când s-a mutat în blocul de lângă parc, domnul Lică avea 37 de ani. Cu Fişic, vecinul de la trei, se saluta civilizat şi rece. Odată, acesta l-a întrebat, aluziv:
- Lucraţi la Fabrica de Ace?
A doua zi, i-a adus o pungă cu ace, proaspete.
Seara, dl Lică a ieşit pe balcon, să respire. Cânta o mierlă, prin frunziş. Fişic, în pijamale, aplecat peste balustradã, trăgea cu praştia după vrăbiuţe. Lui Lică i-a părut rău că i-a furnizat muniţie, atât de rău încât, două ore mai târziu, când a auzit bufnitura, a zâmbit. Desigur, regretabil.

Câinele alb şi complicele său, dl. Lică

Dl. Lică priveşte în jur şi abia apoi în ochii trişti ai câinelui alb. Deschide uşa de la intrarea în bloc şi lasă câinele să se strecoare. Dacă ar vorbi, mi-ar spune mulţumesc, se felicită dl. Lică. Aşteaptă animalul cu uşa liftului întredeschisă, apoi apasă pe butonul nr. 10, ca să nu influenţeze. Urcă tăcut. Câinele iese demn din lift şi coboară, respirând greu, până la etajul doi. Încearcă să ridice piciorul lângă uşa administratorului. Dar nu mai are vlagă.Se uşurează pe preşul de la intrare, care se îmbibă, apoi devine băltoacă.