Coca-cola sau Pepsi?

Panou publicitar instalat în pasajul dintre staţiile de metrou Unirea 1 şi 2. Foto: Călin Hera (aug 2011)

Pe vremea lui Ceauşescu era Frucola (apoi Quikcola, dacă-mi aduc bine aminte). Când aveam norocul unei sticle de Pepsi, era sărbătoare (asta se întâmpla în special la mare sau la vreo petrecere a colegilor „cu pile”). Deci, îmi plăcea să beau Pepsi şi, dacă nu era nevoie numaidecât să predau sticla, o păstram. Cam aşa făceau mai toţi cunoscuţii mei.

Despre Coca-cola primisem informaţii contradictorii. Unele dintre ele vorbeau despre ceva ca un drog. Aşa că atunci când am băut prima oară licoarea-simbol imperialist (sic!)

Alegeri de zi cu zi

Altă zi, altă alegere. Rău e când nu mai ai ce alege.

Întrebarea corectă

De ce? Sau cum? Care e întrebarea corectă?

Furatul miresei

O imagine deja celebră: Mireasa trântită în iarbă (detaliu). Foto: Călin Hera

Furatul miresei

femeie tânără ca o ultimă zvâcnire sunt
spune mireasa încă netrântită în iarbă
ca o fugă neurnită sunt

trebuie să mă ţin de ceva
să stau locului (dar îmi vine să zbor)
îmi vine să plutesc îmi vine să înnebunesc
să-mi iau câmpii uite-aşa

în sus aş pluti
ca o legare la pământ
ca un fulger invers ca un avânt
ca agăţată de un vrej de fasole

*

într-o parte e zidul
(ca în legenda meşterului Manole) în alta e iarba
m-au prins într-o horă mă joc de-a baba oarba

mi-au legat o dâră de aur aici pe inelar
mă-mpiedic în voaluri (deci fug în zadar)

Poveste despre nemulţumire, spusă de Claudia Groza

Am primit de la prietena mea Claudia o poveste pentru copii. “Te rog mult, dă aripi acestei poveşti. Transmite-o celor care au suflete de copil, dar şi părinţilor cu odrasle isteţe”, mi-a zis. M-am tot gândit, iar locul cel mai bun aici e, cu siguranţă. Pentru că cititorii mei au odrasle mai isteţe decât ai lor. Ai voştri, la fel, aşa că puteţi să le daţi de veste.
Povestea, mai jos

Avion la sol (desen pe asfalt)

Fluture uriaş fotografiat într-o benzinărie pe Dealu Negru. Foto: Călin Hera

Aterizase, cine ştie când (dar relativ recent). Părea un planor colorat decent, în mijlocul asfaltului cenuşiu. Copiii s-au bucurat: e de jucărie! A rămas nemişcat până când m-am dus după aparatul de fotografiat. La fel, vreme de trei bliţuri. La fel, studiat atent de copii. Nu, nu e de jucărie. Dar de ce nu mişcă? Mi-a plăcut să cred, la plecare, că totuşi s-a mişcat, înainte de a deveni desen pe asfalt.

Cafeaua de dimineaţă

Bucătar de gips hâd la Venus. Foto: Călin Hera (aug 2011)

Gimi, Puiu şi Bilă, îmbrăcaţi corect (dar cu vestoanele descheiate) îşi beau cafeaua. Încă nu s-au adunat clienţi pe terasă, e prea devreme. Cel mai supărat e Gimi:
- M-am săturat de Venus şi de Jupiter şi de Cap Aurora.
- Şi de Neptun, completează Puiu.
- Şi de Olimp, zice şi Bilă.
- Olimpu’ nici nu se pune, e prăpăd, atrage atenţia Puiu.
- Bă, n-am văzut aşa ceva, numa’ sărăntoci, calicii dracu’, continuă Gimi.

Terasa deservită de cei trei e plasată strategic, pe nisip, dar hotelul de care ţine e dărăpănat rău. Locul e frumos. Mai precis, era. Ţi-l imaginezi cum ar fi. Cea mai spectaculoasă revoluţie înregistrată în ultimele două decenii ale sale a fost înlocuirea scaunelor din fontă vopsită în alb cu scaune din plastic, verzi şi roşii.

Cam de atunci sunt şi feţele de masă. Şi piticul-bucătar de la intrare, care şi-a pierdut un braţ şi toată bruma de farmec pe care, poate, o avea cândva. Gipsul s-a uzat, culorile s-au estompat, zâmbetul ademenitor s-a transformat în rânjet. De ce ar lăsa amărâţii un bacşiş?

- Gata, de la anu’ mă duc la baştani, la Mamaia, proclamă Gimi, care scuipă spre ceaşca de cafe (dar nimereşte alături).
- De ce scuipi, bă?, se ridică Bilă, nimerit fix acolo unde se îmbină cracii nădragilor negri.
- Lasă-l, mă, că n-a vrut, îl calmează Puiu.

De terasă se apropie o femeie în rochie albă, cu pielea albă, cu un cearceaf alb într-o sacoşă de plajă.
- Băieţi, vreau şi eu o cafea neagră şi-o cola, le zice, zâmbind.
- Ce vrea şi desculţa asta?, se enervează Gimi, apoi zice: numa’ expreso. Dacă vrei, lung.
Femeia e desculţă. Are nişte şlapi albi într-o mână, nisip pe glezne şi figura senină, de parcă ar fi fost să vadă răsăritul.

Curcubeul de acasă

Casa acoperită de curcubeu, Hunedoara. Foto: Călin Hera (aug 2011)

Am fotografiat un curcubeu. Plouase, apoi a ieşit soarele şi am ştiut că el, curcubeul, va fi acolo. Se termina undeva pe deal, deasupra Pădurii Chizid. Hai să mergem la capătul lui, mi-au zis copiii, inocent. E mai sigur să-l fotografiem, am răspuns, ca un bătrân care nu mai ştie să viseze.

UPDATE. Fiica mea a ţinut să pună şi ea pe blog o fotografie de la curcubeu. Ceea ce am făcut.

Dilema de pe Naţional Arena

În această fotografie se vede inscripţia "Arena Naţională" pe bannere. Foto: Călin Hera (aug 2011)

Bucătarul din gips loveşte din nou. La Mamaia

Bucătar din gips la intrarea pe o terasă din Mamaia. Foto: Călin Hera (aug 2011)

De data asta l-am întâlnit pe bucătarul din gips în centrul staţiunii Mamaia, la o terasă cu oarecare pretenţii. E odios şi ăsta. Cel puţin aşa mi se pare mie. E cineva căruia să-i fie simpatic?

Ghiers despre grandoarea Măriei sale

călăreţul dă pinteni murgului bălan
e tot mai chipeş cu fiecare an

de călăreţ e vorba de puştiul cel bălai
pe care când îl vede domniţa strigă vai
şi-şi coperă năsucul cu o năframă albă

jupânul ei boierul îşi zdrăngăne o salbă
cătând prin colbul sur de dinspre miazăseară
e chipeş, nu zic (şi are mustăcioară)
dar nu ştiu care-i noima de i se zice Mare
când el măsoară cel mult vreo trei picioare

păi ce să zic mărite răspunde jupâniţa
şi repede roşeşte şi-i tremură cosiţa

Bucătarii din gips de pe litoralul românesc

This slideshow requires JavaScript.

În alte zări de soare pline sunt fete şi băieţi care te îmbie. Uneori, ajung să te tragă de mânecă, la propriu (păstrând decenţa).
Socoteala patronilor de terase de pe litoralul românesc e simplă şi se poate reduce la 9 cuvinte: cât ieftin pentru mine, cât mai scump pentru client. Sau la unul singur: tun.
Sincer, cred că mulţi dintre cei care

Viaţa începe la Varice

Celebra cafenea hunedoreană, în care n-am mai intrat de 25 de ani. Foto: Călin Hera (aug 2011)

Am fotografiat zilele trecute un loc cu o rezonanţă aparte pentru mine. Aici am fost prima oară al o cafea, aici am văzut prima oară că în cafea se poate pune rom (sau votcă), aici am înghiţit fum de ţigară cu nemiluita, fără să zic pâs, fiindcă eram junior şi mă uitam la ei, ascultându-i cu gura căscată. Aici se bea cafea (şi se bea orice) în picioare. Nici nu mai ştiu cum se numea cafeneaua asta pe vremuri. Ştiu doar că toată lumea îi zicea “La Varice” şi, iată, aşa i-a rămas numele (presupun că acum e “privatizată”). Se află în Hunedoara, aproape de fosta cantină (acum degradată şi închisă), şi veneam aici, uneori, după furtunoasele şedinţe ale cenaclului literar Lucian Blaga, păstorit de Eugen Evu.

Vânător de instantanee pe Naţional Arena

This slideshow requires JavaScript.

NOTĂ. Aceasta este partea a treia a serialului foto realizat de mine pe Naţional Arena în data de 6 august. Prima parte e aici, a doua aici. Am mai scris despre acest eveniment aici, aici, aici şi aici.

Fotografii de pe Naţional Arena

This slideshow requires JavaScript.

NOTĂ. Aceasta este partea a doua a serialului foto realizat de mine pe Naţional Arena în data de 6 august. Prima parte e aici. Am mai scris despre acest eveniment aici, aici, aici şi aici.

Puiuţul tatii

R., suflând în lumânări. Foto: M. Hera

UPDATE. Cel mai mult îmi place fotografia de pe blogul lui. O menţionez şi pe cea de la fluturaşi.

Naţional Arena la tot cartierul

Naţional Arena, zona D, sector 109. Foto: Călin Hera (6 august 2011)

Impresii multe de după porţile deschise ale Naţional Arena. Cel mai impresionat e faptul că foarte puţini au crezut că în România se poate construi aşa ceva. OK, e treabă nemţească, dar orişicât. Ar trebui preluat modelul.
Într-un cuvânt, e frumos. E un loc în care îţi vine să mergi cu familia, cu copiii (dar trebuie ca organizatorii să rezolve cumva idioţenia aia cu locurile atribuite aleator; ideea nu e să socializezi într-atât încât tu să stai într-un loc şi soţia în altul, nu?).
Revin cu mai multe fotografii şi cu mai multe impresii. Că am.

Bal mascat

ne punem bărbi pe faţă ne punem
riduri
ne punem păr alb lehamite sictireală
ne punem răguşeală

tuşim de la atâtea ţigări ne punem
dinţi galbeni
ne dăm jos dinţii ne cad gingiile
ne cad sânii ne cad cearcănele ni se scofâlcesc
unghiile

ne înnebunesc
ne oferă loc în autobuz (sau nu) ne enervează
nu ne arată respect
ne evită suspect

ne lasă deoparte ne cred surzi ne cred proşti ne cred
terminaţi
ne vor plecaţi

ne vor casele ne-au uitat gândurile
ne-am uitat gândurile retrăim amintirile
adormim pe scaun
ne trezim cu găinile

mai suntem vii
rămânem copii

Cine e de vină

Atunci când plouă şi tu ai vrea să fie soare, atunci când e frig şi tu ai vrea să fie cald, atunci când fulguieşte şi tu ai vrea să viscolească (sunt şi d-ăştia!), atunci când tocmai s-au copt cireşele şi ţie ţi-e poftă de struguri, atunci când…, în fine, aţi prins ideea, ei, bine, atunci când toate astea se întâmplă (sau doar unele dintre ele), există o oarecare probabilitate ca de vină să nu fie încălzirea globală.