Mănânc păstrăv si plâng

Dacă ajungi la pârtia de la Azuga, dar nu cobori cu masina în parcare, la dreapta, ci tii drumul drept înainte, ajungi, după vreun kilometru si jumătate, la o păstrăvărie. Peisajul e încântător, mai ales dacă va fi nins ca în povesti. Pădurea care coboară de pe ambii versanti dă locului ceva maiestuos.

Dincolo de poarta păstrăvăriei sunt niste domni si o doamnă, plus un câine ciobănesc negru despre care afli (de pe o plăcută fixată pe poartă) că ar fi rău, dar care e blajin si foarte lenes. Apoi, o jumătate de duzină de bazine, dintre care doar unul nu e înghetat (presupunem că e iarnă, remember?). În apă se zbenguiesc vreo 130-140 de păstrăvi tineri. Unul dintre distinsii domni prinde opt bucăti într-o plasă aflată la capătul unei cozi înnădite.

Pestii se zbat, lenesi.
- Vreti să vi-i curăt?
- O, da, ar fi grozav!
- Costă câte doi lei pentru fiecare.
- Perfect.

Zece minute mai târziu, cu banii în mână (cam 6 lei pentru un păstrăv + 2 lei curătatul), s-ar putea să ajungi în încăperea în care domnul cu pricina efectuează operatiunea de curătare: spintecă burtile pestilor cu un briceag măricel, apoi, cu o miscare sigură, smulge măruntaiele si mai dă o dată cu arătătorul, apăsat, prin burta pestelui, de lângă coadă până la branhii. După care azvârle vietatea (sic!) într-o pungă de plastic.

Cele opt zbateri continuă în portbagaj, cine stie câtă vreme. Ca să nu le auzi, poti da radioul mai tare (se prinde Radio Europa FM). Câteva ore mai târziu, după ce au sfârâit pe grătar, păstrăvii proaspeti se lăfăie în farfurie, alături de bucăti potrivit de mari de cartofi natur, cu fire de verdeată, gata să fie stropiti de mujdei de usturoi si/sau (după caz) lămâie.

E?

7 Responses to “Mănânc păstrăv si plâng”

  1. Un alt loc dumnezeiesc il vei gasi in Retezat, mai exact la Pensiunea Retezat de la Câmpu lui Neag, pe celebrul deja Drum a lui Basescu . Vei fi uimit de peisaj si de o alta fata a Vaii Jiului.

  2. Dar de ce ai plans? Pentru pestii care se mai zbateau inca?
    Vezi, eu de aceea nu suport pestele proaspat…am avut o experienta similara si de-atunci, gata!

    Dar povestea este foarte frumoasa! :)

Trackbacks

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 121 other followers