Un cuvânt inventat în 1965: teleenciclopedia

Mi-am scos si eu pălăria în fata celor care realizează Teleenciclopedia. Recunosc, nu m-am mai uitat de multă vreme la acest program, născut cu câtiva ani (1965) înaintea mea. La ora la care a fost surghiunuit, mi-e aproape imposibil. Recunosc si că am devenit fan Viasat History. Dar, din moment ce 400.000 de oameni urmăresc fiecare editie, ceva-ceva e, încă, acolo. Si nu mă refer doar la vreo ciudată inertie de 20 de ani. Căci e mai mult decât atât. E chiar trudă si pasiune. Si asta se simte, nu-i asa?

Teleenciclopedia cea de toate zilele*
Ce face o emsiune de televiziune să dureze 45 de ani? În primul rând, e ceva ce vine din istorie. Există telespectatorii fidelizati de ani buni.
Teleenciclopedia a fost, ani la rând, o evadare. Aşa cum am văzut sute de mii de chinezi „călătorind” prin lume în incinta celor 5,5 kilometri pătraţi ai Expo­zitiei Mondiale de la Shanghai, tot astfel colindam şi noi, românii din vremea lui Ceauşescu, purtaţi de vocile lui Florian Pittiş, Mariana Zaharescu ori Sanda Tăranu.
Era evadarea noastră de fiecare sâmbătă seara, după telejurnal. O eva­da­re nu doar către lumi inaccesibile, ci şi contactul rar cu un lucru făcut bine!
Iar acum, în plină epocă Discovery, Teleenciclopedia rezistă! Mai sunt, încă, în jur de 400 de mii de oameni care deschid televizorul pe TVR, chiar dacă melodia de generic compusă de Nicolae Kirculescu a fost scoasă din prime-time.
Nu ştiu de ce, dar cred că vom sărbători şi 50 de ani.

* Asta e Tableta TV de mâine

Asculta mai multe audio Muzica
Filmulet primit de la Leo. Nu m-am priceput să ofer decât un link… :(

6 Responses to “Un cuvânt inventat în 1965: teleenciclopedia”

  1. Am crescut cu Teleenciclopedia, le doresc şi eu să ajungă la 100 de ani.:)
    Ai dreptate, ora la care este difuzată acum o face mai greu de urmărit de mulţi dintre noi.:)

  2. Pe mine mă calma vocea :)

  3. Are tot felul de lucruri bune.

Trackbacks

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 122 other followers