Proza arhiscurtă se întoarce

Teaser

Voi anunta vineri începerea unui nou concurs de proza arhiscurtă. Va fi ceva interesant si, fireste, nou. Stati pe aproape si dati sfară în tară!

O lume de basm

A găsit usa fortată, casa în neorânduială si, mai grav, peretii mânjiti cu sânge. Micutii, trei la număr, zăceau fără viată. Capetele le fuseseră tăiate si aranjate în fereastră, rânjind.

Din casă nu lipsea nimic de valoare, deci nu jaful fusese scopul acestor fapte reprobabile. „Plecasem la piată, să iau de-ale gurii pentru micuti. N-am lipsit mult, poate vreo oră. Hai, două”, a declarat ruda celor trei victime, care a indicat un suspect principal.

Întrucât cercetările tărăgănau, partea vătămată a conceput un plan diabolic de răzbunare: l-a chemat la pomană pe suspect si a aranjat lucrurile astfel încât, la un moment dat, acesta s-a pomenit în mijlocul unor flăcări teribile (de aici notiunea de pomană!), flăcări care, probabil, l-au ars de viu, decedând în chinuri.

Toată lumea s-a bucurat, la final. Până la urmă, micutii hăcuiti au fost îngropati crestineste, nu-i asa?

Fotografie făcută în august 2009 în parcarea Mănăstirii Humor

Si, totusi, oricâtă cruzime ar fi în basmele populare (fireste, ati recunoscut proza scurtă spre arhiscurtă Capra cu trei iezi, inspirată din proza ceva mai lungă cu acelasi nume), ele nu îndeamnă la datul în cap.

Cruzimea rămâne si vorbeste, printre altele, despre niste „apucături” ale vremurilor în care a fost scrisă povestea. De aceea groaznicele chinuri în care sfârsec zmei, lupi, babe si fete de babe sau de mame vitrege nu ne fac pielea de găină: sunt atât de crude încât par ireale, de basm. Până si pilda din ele pare mai degrabă limbă de lemn!

Si de aceea ne sochează acum, ca părinti, violenta din unele desene animate: pentru că e una raportată la vremurile noastre, deci o întelegem, si noi si copiii nostri, mai bine, o simtim cumva „mai” iminentă.

N-am inventat gaura de la macaroană, dar am vrut de multă vreme să scriu despre asta. O fac sumar, într-un târziu, după ce am generat un articol în Evz si am citit alte două în Dilema Veche: unul al amicului meu Florin Dumitrescu, altul al lui Cezar Paul-Bădescu.